Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Fundația BricoDépôt investește 420.000 de lei în cea de-a patra ediție a campaniei „Casele bune schimbă vieți”

Casele bune schimba vieti 4
  • Brico Dépôt România și Fundația BricoDépôt au ajuns la cea de-a patra ediție a campaniei de finanțare pentru organizații non-guvernamentale „Casele bune schimbă vieți”;
  • Bugetul total al campaniei a crescut cu peste 65%, de la 250.000 de lei, în anii anteriori, la 420.000 de lei, în 2023;
  • Anul acesta, Fundația BricoDépôt mărește numărul ONG-uri pe care le va susține, de la 5 (2022) la 7;
  • Finanțare de până la 60.000 de lei pentru fiecare proiect de îmbunătățire a condițiilor de locuit, a calității și siguranței vieții în comunitățile dezavantajate din România.

Brico Dépôt România și Fundația BricoDépôt dau startul înscrierilor la o nouă rundă de finanțare pentru proiectele desfășurate de organizații non-guvernamentale odată cu lansarea celei de-a patra ediții a campaniei „Casele bune schimbă vieți”.

Casele bune schimba vieti 4

Pentru a răspunde interesului tot mai ridicat din partea ONG-urilor, bugetul total al campaniei a fost suplimentat până la 420.000 de lei, cu 68% mai mult decât suma acordată în cadrul edițiilor trecute. Campania este dedicată organizațiilor care vor să se alăture misiunii Brico Dépôt de a îmbunătăți condițiile de locuit ale familiilor din comunitățile vulnerabile din România.

„În viziunea noastră, „acasă” ar trebui să fie cel mai sigur loc pentru orice familie, spațiul în care să se simtă confortabil și în care să aibă condițiile unui trai decent. În România încă există familii vulnerabile pentru care casa înseamnă un acoperiș șubred, spații înghesuite, cu igrasie, fără apă sau electricitate. Însă suportul Fundației BricoDépôt nu se rezumă doar la locuințe individuale, ci acoperă și interese mai largi: reabilitarea spitalelor, spațiilor educaționale, căminelor sau centrelor comunitare – fiecare cu un rol deosebit de important în comunitate. De aceea ne dorim ca, prin amplificarea investiției noastre, să putem susține mai multe comunități și familii cu ajutorul proiectelor ONG-urilor participante”, spune Adela Smeu, CEO Brico Dépôt România.

Adela Smeu, CEO Brico Dépôt România
Adela Smeu, CEO Brico Dépôt România

Prin relansarea campaniei „Casele bune schimbă vieți”, începand cu 19 iunie, BricoDépôt invită organizațiile non-guvernamentale din România, care vor să aducă o schimbare pozitivă pentru familiile și comunitățile dezavantajate, să aplice la programul de finanțare. Acestea pot obține din partea Fundației BricoDépôt un sprijin de 60.000 de lei pentru unul dintre proiectele de îmbunătățire, renovare sau construcție a locuințelor.

Cei interesați își pot înscrie proiectele până pe 10 iulie, urmând ca până pe 31 iulie să aibă loc evaluarea acestora. O altă noutate a acestei ediții este faptul că Fundația BricoDépôt crește numărul ONG-urilor pe care le susține de la cinci la șapte. Astfel, pe data de 7 august vor fi anunțate cele șapte proiecte câștigătoare ale asociațiilor care vor primi finanțarea de 60.000 de lei din partea Fundației BricoDépôt.

„Fundația BricoDépôt continuă an de an misiunea de a sprijini comunitățile vulnerabile prin campania „Casele bune schimbă vieți”. Anul trecut au fost alocați peste 275.000 de lei, în bani și materiale de construcții, pentru proiecte în sprijinul a peste 4.000 de beneficiari. Numărul mare de înscrieri de până acum și calitatea proiectelor ne-au făcut mai încrezători că putem aduce schimbarea pe care ne-o dorim. De aceea, am decis să mărim plafonul și numărul de proiecte finanțate și să sprijinim un număr mai mare de beneficiari” spune Cătălin Mazilu, Director Operaţiuni Brico Dépôt România şi Membru ȋn Consiliul Director al Fundaţiei BricoDépôt.

Cătălin Mazilu, Director Operaţiuni, Brico Dépôt România şi Membru ȋn Consiliul Director al Fundaţiei BricoDépôt
Cătălin Mazilu, Director Operaţiuni, Brico Dépôt România şi Membru ȋn Consiliul Director al Fundaţiei BricoDépôt

De la începutul campaniei (2020) și până în prezent, Fundația BricoDépôt a alocat peste 850.000 de lei în bani și materiale de construcții pentru cele 20 de proiecte finanțate, sprijinind astfel peste 11.250 de beneficiari direcți și indirecți.

Regulamentul complet al campaniei, criteriile de acordare a finanțărilor, formularul de aplicare şi calendarul campaniei pot fi consultate ȋn website-ul oficial al Brico Depôt România, în secțiunea dedicată Fundației BricoDépôt: https://www.bricodepot.ro/fundatie/finantare/.

Despre campania „Casele bune schimbă vieți”

“Casele bune schimbă vieţi” este programul-platformă derulat anual de către Fundația BricoDepôt, care se adresează organizațiilor non-guvernamentale, prin care Fundația susține proiecte de renovare, îmbunătăţire sau construcţie a locuințelor destinate oamenilor din grupuri vulnerabile sau cu posibilități financiare reduse.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.