Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Full Watt! Marca PEUGEOT își propune să devină lider de piață, cu o gamă de autoutilitare 100% electrice

PEUGEOT autoutilitare electrice

Revoluția electrică pentru profesioniști a început: marca PEUGEOT oferă acum o gamă de autoutilitare 100% electrice. Furgonetele și furgoanele electrice PEUGEOT păstrează 100% din funcționalitatea versiunilor diesel convenționale, dar generează zero zgomot, zero vibrații, zero emisii și zero miros. Este suficient pentru a schimba radical viața utilizatorilor și mediul lor înconjurător.

Cu gama sa completă de autoutilitare 100% electrice, una dintre primele de pe piață, marca PEUGEOT își propune să devină lider în vânzările de autoutilitare ECO în Europa până în 2022.
Scopul este de a oferi profesioniștilor un nou nivel de relaxare și de a reduce formele tradiționale de poluare, într-un moment în care tendințele sociale actuale reclamă tot mai multe vehicule comerciale în zonele urbane.

PEUGEOT autoutilitare electrice
PEUGEOT autoutilitare electrice

Până la sfârșitul lui 2021, Marca PEUGEOT va livra 4.000 de autoutilitare electrice în Europa și are deja comenzi de 10.000 de vehicule pentru anul viitor. Pentru a-i face pe profesioniști și mai conștienți de oferta de vehicule electrice a Mărcii și de beneficiile acesteia, PEUGEOT are în desfășurare o campanie de promovare dedicată, în toată Europa.

Vehicule 100% electrice: întreaga gamă de vehicule utilitare PEUGEOT este acum electrificată, odată cu sosirea în această toamnă a furgonetelor e-PARTNER și a furgoanelor electrice de mari dimensiuni e-BOXER, care se alătură van-urilor e-EXPERT lansate anul trecut și premiate cu titlul International Van of The Year 2021. Trăsătura distinctivă a tuturor autoutilitarelor electrice PEUGEOT este că nu fac niciun compromis în ceea ce privește volumul util sau caracterul practic în comparație cu versiunile diesel, oferind în același timp toate avantajele motorului electric: costuri de funcționare mai mici, ușurință în condus, răspuns imediat la accelerație, cuplu mare, absența totală a zgomotului, vibrațiilor, mirosurilor și a emisiilor. În Regatul Unit, specialiștii au acordat titlul Van of the Year noului PEUGEOT e-PARTNER (WhatCar ? Van & Commercial Vehicle of the Year Award), după ce au premiat cele trei vehicule ale mărcii, PARTNER, EXPERT și BOXER, pentru caracterul lor practic la categoriile din care fac parte.

Pe lângă aceste vehicule 100% electrice alimentate de la o baterie, PEUGEOT va lansa până la finalul anului primul vehicul utilitar electric cu pile de combustie, furgonul e-EXPERT HYDROGEN, extinzându-și astfel oferta la cele mai avansate tehnologii de electrificare.

„Am anunțat și ne-am respectat angajamentul de a avea o gamă completă de vehicule utilitare 100% electrificate până la sfârșitul anului 2021, grupul Stellantis fiind primul care face acest lucru. În plus, pentru a răspunde altor utilizări ale clienților, în următoarele săptămâni grupul va oferi o autoutilitară „Hydrogen Fuel Cell”, dovadă a dorinței permanente a Grupului de a inova”, subliniază Xavier PEUGEOT, Director General unitate vehicule utilitare, Grupul Stellantis.

PEUGEOT va lansa în săptămânile următoare o campanie de comunicare internațională de amploare, pentru a celebra antreprenorii și meșteșugarii. Aceștia vor fi protagoniștii unui film de lansare ce îi prezintă într-o zi de lucru fericită și relaxată, care devine posibilă grație celor trei autoutilitare electrice cu zero emisii marca PEUGEOT: e-PARTNER, e-EXPERT și e-BOXER. Campania internațională va purta noua semnătură „For the Day Ahead” a gamei de autoutilitare Peugeot Professional și se va baza pe spot-ul video https://youtu.be/MZpP0sqolAA, ce prezintă logo-ul utilizatorilor de furgonete electrice PEUGEOT din oraș. Campania va fi însoțită de publicitate digitală, în presă și de afișe publicitare și va fi lansată inițial în Elveția, Olanda și Regatul Unit.

“Marca PEUGEOT se angajează să fie lider în schimbarea și transformarea sectorului de afaceri într-unul pur electric. Evident, costul de utilizare este un argument foarte puternic pentru utilizatori, dar demonstrăm și că vehiculele comerciale electrice oferă o reală plăcere la condus: pentru conducătorul auto, care are parte de o experiență de condus nouă, relaxantă, și pentru toți cei din jur, care beneficiază de un mediu liniștit, fără zgomot și fără mirosuri “, afirmă Linda JACKSON, Director General Marca PEUGEOT.

GAMA DE AUTOUTILITARE ELECTRICE PEUGEOT:

PEUGEOT e-PARTNER 100% Electric:

Ca urmare a succesului comercial înregistrat de-a lungul generațiilor și a numeroaselor premii câștigate, inclusiv titlul International VAN of The Year în 2019, PEUGEOT PARTNER a fost produs în 2 000 000 de exemplare și vândut în peste 100 de țări de la lansarea modelului, în 1996. Lider pe piața europeană de la lansarea sa în 2018, PEUGEOT PARTNER este disponibil acum în versiune 100% electrică.
Noul PEUGEOT e-PARTNER oferă:
O autonomie de până la 275 km în ciclul WLTP (valoare în curs de omologare),
2 versiuni de lungime (Standard și Lung),
2 tipuri de caroserie, Furgon (până la 3 locuri) și Cabină aprofundată (până la 5 locuri),
O capacitate de remorcare de până la 750 kg,
O sarcină utilă de până la 800 kg,
Un volum de încărcare de până la 4.4m³, identic cu cel oferit de versiunea termică.

Bazat pe platforma modulară multi-energie EMP2 (Efficient Modular Platform), PEUGEOT ePARTNER oferă un motor 100% electric cu o putere maximă de 100 kW (136 CP) și un cuplu maxim de 260 Nm disponibil încă de la pornire pentru un răspuns imediat la accelerație, fără vibrații, zgomot, fără schimbări de trepte de viteză, miros și, desigur, fără emisii de CO2.

PEUGEOT e-EXPERT și e-EXPERT HYDROGEN:

Piața segmentului de utilitare compacte din Europa reprezintă peste 750.000 de vehicule pe an, iar PEUGEOT Expert și-a crescut cota de piață în fiecare an, de la lansarea sa în 2016. Peste 195.000 de unități cu fost vândute de la lansarea modelului în 2016.
Peugeot e-Expert a fost votat International Van Of the Year în 2021 – cel de-al 6-lea model al Mărcii care câștigă acest premiu, din 1992.

Noul PEUGEOT e-EXPERT oferă:

2 baterii de 50 și 75 kWh și 2 niveluri de autonomie, până la 330 de km (WLTP)
3 versiuni de lungime (Compact, Standard și Lung)
Capacitate de remorcare de până la 1.000 kg și sarcină utilă de până la 1.275 kg,
Volum de încărcare identic cu cel oferit de versiunile cu motor termic. (6.6m³).

Ca și verișorul său PEUGEOT e-PARTNER, modelul PEUGEOT e-EXPERT este construit pe platforma modulară multi-energie EMP2 (Efficient Modular Platform) și oferă un motor 100% electric cu o putere maximă de 100 kW (136 CP) și un cuplu maxim de 260 Nm disponibil încă de la pornire.
În plus, marca PEUGEOT lansează la finalul acestui an producția unei versiuni electrice alimentată de la o pilă de combustie pe bază de hidrogen, PEUGEOT e-EXPERT HYDROGEN. PEUGEOT se numără printre primii constructori auto care oferă acest tip de motor în producția de serie Noul PEUGEOT e-EXPERT Hydrogen inovează cu un sistem “mid-power plug-in hydrogen fuel cell electric”, format din:
O pilă de combustie ce produce energia necesară pentru propulsia vehiculului, grație hidrogenului prezent în rezervor.
O baterie de înaltă tensiune Li-ion reîncărcabilă cu o capacitate de 10.5 kWh, ce poate fi reîncărcată la rețeaua electrică și care alimentează motorul electric în anumite faze de rulare.

Noul PEUGEOT e-EXPERT Hydrogen se distinge prin:

Capacitatea de a parcurge drumurile zilnice fără emisii de CO2.
Abilitatea de a se umple cu hidrogen în 3 minute, pentru o autonomie de peste 400 km conform ciclului WLTP (în curs de omologare),
O priză de reîncărcare pentru bateria de înaltă tensiune,
2 versiuni de lungime disponibile (Standard și Lung), ce oferă un volum de încărcare identic cu cel oferit de versiunile diesel și alimentate de o baterie electrică.
Un volum de încărcare de până la 6.1m³
O sarcină utilă de până la 1100 kg,
Capacitatea de remorcare de până la 1000 kg.

PEUGEOT e-BOXER:

Segmentul furgoanelor de mari dimensiuni reprezintă în Europa peste 550.000 de vehicule pe an, iar PEUGEOT Boxer își crește anual cota de piață. Ca urmare a succesului său comercial, cu peste 1.250.000 de vehicule produse și vândute în 110 țări de la lansarea sa în 1994, PEUGEOT BOXER este oferit acum în versiune 100% electrică.

Noul PEUGEOT e-BOXER dispune de:

2 niveluri de autonomie, ce oferă până la 330 de km în ciclul WLTP (în curs de omologare)
2 capacități de baterie, 37 kWh și 70 kWh
4 versiuni de lungime și 3 versiuni de înălțime
o sarcină utilă de până la 1.890 kg (în funcție de versiune)
volum de încărcare identic cu cel propus de versiunea termică, de până la 17m3.

Noul PEUGEOT BOXER electric oferă un motor 100% electric cu o putere maximă de 90kW (122 CP) și un cuplu maxim de 260 Nm disponibil încă de la pornire, pentru un răspuns imediat la accelerație, fără vibrații, zgomot, fără schimbări de trepte de viteză, fără miros și, desigur, fără emisii de CO2.

Trenul de rulare este echipat cu un mecanism de recuperare a energiei, care este acționat în fazele de accelerare și frânare. Viteza maximă este de 110km/h (și 90 km/h la versiunile de 4 tone).

Noul PEUGEOT e-Boxer oferă dimensiuni exterioare compacte cu o capacitate de încărcare maximă. Bateriile sunt amplasate sub podea, fără ca volumul de încărcare să fie afectat.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.