Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Frumoasa şi Bestia”

beauty-and-the-beast_poster-imax

– Secretele din spatele unei producţii de excepţie, spectaculoasă în IMAX –

Primăvara acesta, îndrăgita poveste Disney „Frumoasa şi Bestia” prinde viaţă într-o adaptare live-action vibrantă şi dinamică, într-un film magic şi spectaculos. Toate detaliile scenelor, culorile vibrante şi coloana sonoră de excepţie, cu atât mai impresionante în format IMAX, ne poartă în mijlocul acţiunii, pe tărâmul fermecat al lui Belle şi al Bestiei, unde descoperim alături de personaje că frumuseţea şi curajul vin din interior.

beauty-and-the-beast_poster-imax
Regizorul Bill Condon declară că versiunea din sala IMAX l-a făcut să-şi vadă filmul într-o lumină cu totul nouă: „Filmul este plin de scene frumoase care îţi bucură privirea, iar în IMAX ai ocazia să vezi mai mult din ele, scena de bal fiind cel mai bun exemplu.”

Întregul film este special formatat şi prezentat în formatul extins IMAX 1.9:1, format ce face lucrurile mai clare şi mişcările mai ample, ceea ce înseamnă că spectatorii vor vedea cu 26% mai mult din încântătoarea poveste decât cei care vor viziona filmul pe un ecran standard.

În sălile T IMAX, doar la Cinema City din AFI Cotroceni şi Shopping City Timişoara, ai parte de o vedere panoramică şi de cele mai mari ecrane din ţară, care se întind de la podea până la tavan, captându-ţi vederea periferică şi oferindu-ţi o imagine clară precum cristalul. Aceasta este completată de un sunet zguduitor, care te înconjoară de pretutindeni, şi de arhitectura specială a sălii, cu scaunele aşezate tip amfiteatru, făcându-te să simţi cu adevărat că eşti în mijlocul acţiunii.

Formatul IMAX extins, explicat de regizorul filmului:

Un decor încântător din secolul al XVII-lea

O mare parte din filmările pentru „Frumoasa şi Bestia” au avut loc la Studiourile Shepperton, în afara Londrei, dar şi în alte locaţii din Marea Britanie, din luna mai până în august 2015. În timp ce povestea se desfăşoară într-un format live action, animaţia şi imaginile generate pe calculator nu lipsesc, fiind foarte important pentru realizatorii filmului ca majoritatea filmărilor să se desfăşoare în medii realiste, cu un aspect cât mai natural cu putinţă.

Atenţia la detalii pare să fie lucrul esenţial de care au avut grijă producătorii filmului. Sarah Greenwood, designerul de producţie, este cea responsabilă de fiecare aspect vizual al filmului, ea a lucrat cu dăruire pentru a aduce un aer atemporal şi european pe platou, care să se împletească frumos cu poveştile romantice clasice de la Hollywood. Aceasta spune că „scopul nu este acela de a-i face pe oameni să se gândească la cât de mult seamănă castelul Bestiei cu cel din animaţie, ci să simtă că de fapt acela este castelul lui, deoarece toate detaliile sprijină cu fidelitate povestea pe care o ştim şi o iubim”.

Peste 1,000 de oameni au lucrat cu măiestrie la construirea platourilor, la detaliile şi decorurile desăvârşite care îţi vor lua ochii şi te vor introduce în lumea de basm. Până şi Emma Watson a fost uimită de toată desfăşurarea de forţe spunând: “am mai lucrat la filme în care decorurile şi măiestria cu care au fost realizate au fost uimitoare, dar acest film este cu adevărat special deoarece am luat o poveste care este deja foarte cunoscută şi am păstrat ceea ce oamenii iubesc, dar am reuşit să o extindem, să îi aducem profunzime. Am simţit că putem explora şi din fericire am putut face asta datorită tehnologiei care ne ajută să spunem poveştile într-un fel în care nu am mai facut-o până acum”.

Filmul „Frumoasa și Bestia” este distribuit de Forum Film şi va avea premiera pe 17 martie, fiind disponibil în format 3D subtitrat şi dublat (în cinematografele Cinema City din Bucureşti şi din ţară), IMAX 3D subtitrat (în AFI Cotroceni din Bucureşti sau Shopping City Timişoara) şi 4X 3D subtitrat şi dublat (în Mega Mall Bucureşti, City Park Constanţa şi Shopping City Timişoara).

Mai multe detalii pe www.cinemacity.ro.

Trailer:

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.