Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Food truck: ce trebuie să faci pentru a-ți deschide o afacere pe roți

afacere pe roti food truck ce trebuie sa faci. Sursa foto: shutterstock.com

Un food truck este un vehicul pe roți, echipat cu o bucătărie mobilă, în care se prepară și se servesc alimente pentru consumatorii dintr-o anumită locație. Ideea de food truck, care a prins contur și în România, se leagă, de fapt, de conceptul de street food. În rândurile următoare, vei putea descoperi cu ce „se mănâncă” această afacere pe roți.

Cum devii proprietar de food truck și ce avantaje îți aduce

Dacă te-ai decis să urmezi o asemenea afacere, respectiv ai o strategie pusă la punct, atunci mai rămâne să te gândești cum intri în posesia unui food truck pentru începerea activității. Sunt trei variante posibile:

  • Îți construiești pe cont propriu un food truck;
  • Cauți și cumperi un food truck de pe platformele de vânzări online;
  • Apelezi la firme specializate în consiliere și construcție de food truck.

De asemenea, și în privința banilor necesari ai trei variante posibile:

  • Investiție 100% personală, din propriile economii;
  • Apelezi la familie, prieteni sau parteneri interesați de o asemenea afacere;
  • Accesezi un program de fonduri nerambursabile pentru afaceri.
afacere pe roti food truck ce trebuie sa faci. Sursa foto: shutterstock.com
Sursa foto: shutterstock.com

Avantajele unei afaceri de tip food truck

Este o afacere mobilă, pe roți, respectiv poate fi amplasată în diferite locații din țară, în funcție de evenimentele la care vrei să participi.

Gama de produse se poate adapta în funcție de cerere, de locația unde vinzi, respectiv de natura evenimentului la care participi. Mai precis, este vorba de un meniu adaptabil pieței. Totuși, nu uita că ai un spațiu limitat!

Investiția este mai mică decât în cazul deschiderii unui restaurant, însă, chiar și așa, suma necesară pentru o asemenea afacere poate depăși lejer 20.000 de euro.

Dotări necesare pentru un food truck

Un food truck se echipează profesional în funcție de ceea ce vrei să prepari și să vinzi. În principiu, vitrinele, sub orice formă, sunt obligatorii, pentru a prezenta clienților ceea ce comercializezi. Apoi, vei avea nevoie de diverse electrocasnice și ustensile pentru prepararea produselor alimentare, dar și de spații frigorifice de depozitare, pentru păstrarea optimă a ingredientelor și a altor semipreparate. De exemplu, un food truck care vinde clătite trebuie să fie dotat cu mixere, crepiere, spații pentru ingredientele de preparare și umplere a clătitelor, frigider pentru băuturi etc.

În plus, indiferent că vorbim de un food truck care va vinde produse tip fast-food ori cafea sau înghețată, vei avea mare nevoie de un sistem pos adecvat pentru o asemenea afacere pe roți, prin care să se efectueze plățile, într-un mod sigur și rapid.

Obținerea autorizațiilor necesare pentru food truck

În primul rând, trebuie să decizi ce fel de entitate juridică vrei să fii, de la SRL la PFA. Apoi, după înființare, ca în orice afacere legală, ai nevoie de câteva autorizații, pentru a funcționa cu food truck-ul tău:

  • Autorizația sanitar-veterinară de la DSVSA (Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor);
  • Autorizația DSP (Direcția de Sănătate Publică);
  • Autorizația emisă de Primăria în raza căreia se desfășoară activitatea de vânzare;
  • Autorizația emisă de ISU (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență).

Cum industria alimentară este una riguroasă, când vine vorba de reguli sanitare și condiții de preparare și servire, va trebui să acorzi constant o mare atenție în desfășurarea activității comerciale, de la curățenie până la echipamentul personalului.

Alte sfaturi de care să ții cont

Amplasarea food truck-ului să fie într-o zonă cât mai bună, cu tranzit de persoane, respectiv să încerci să participi la diverse evenimente de profil, festivaluri, concerte etc.

Deschide o afacere pe roți numai dacă ești dispus să riști financiar, să muncești mult (în condiții de stres, stat în picioare etc.) și să înveți lucruri noi (mai ales dacă nu ai experiență în HORECA) și, de asemenea, dacă îți plac deplasările, respectiv socializarea cu oamenii.

Într-o piață în plină expansiune cu afaceri de tip food truck, gândește-te serios cu ce produse vii și, dacă sunt similare cu cele ale concurenței, care este elementul de diferențiere, pentru ca oamenii să devină clienții tăi.

Așadar, nu este simplu și nici distractiv să deschizi o afacere pe roți, însă, dacă ești convins că vei reuși, oportunitățile și veniturile pot fi motivante, iar brandul tău va deveni popular în rândul food truck-urilor.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.