Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Flanco a implementat etichete electronice în toate magazinele rețelei

Flanco 2

Luna aceasta, Flanco a finalizat procesul de implementare a etichetelor electronice în întreaga rețea de magazine. Proiectul s-a desfășurat pe parcursul unui an și jumătate și a presupus o investiție în valoare de 3,5 milioane de euro.

“Obiectivul nostru a urmărit trei paliere importante: clienții, echipa și mediul înconjurător”, spune Dragoș Sîrbu, CEO Flanco Retail. “Ne-am propus ca prin acest proiect să reducem timpul de așteptare din magazine, să creștem disponibilitatea colegilor noștri de a veni în întâmpinarea clienților, să eliminăm din programul lor activități redundante în era digitală – precum permanenta tipărire, tăiere și poziționare a etichetelor la raft – și, desigur, să renunțăm la cât mai multe surse de poluare, pentru ca activitatea noastră să fie cât mai prietenoasă cu mediul înconjurător.”

Pe lângă eficientizarea activităților și a timpului consultanților, implementarea etichetelor electronice contribuie și la economisirea utilizării de hârtie – aproximativ un milion de coli tipărite anual, care înseamnă peste 120 de copaci salvați an de an.

Flanco 2

Acțiunea de implementare a etichetelor electronice se înscrie într-un proces mai amplu de digitalizare a documentelor utilizate în cadrul activității din sediu și din magazine, inițiat de companie în anul 2020, cu scopul eficientizării proceselor și protejării mediului înconjurător.

Cele cinci mari proiecte – în prezent implementate cu succes – au fost: introducerea sistemului ERP (un sistem informatic utilizat de companii pentru gestionarea resurselor), semnarea electronică a contractelor de credit, implementarea etichetelor electronice, transmiterea de documente în format digital (EDI – Electronic Data Interchange), precum și utilizarea soluțiilor de arhivare electronică.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.