Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Festivalul Filmului European: diversitate cinematografica

si gastronomica europeana

Cea de a unsprezecea ediţie a Festivalului, ca principală modalitate de a sărbători Ziua Europei şi de a celebra diversitatea culturală europeană, se desfăşoară în perioada 3 – 24 mai în mai multe oraşe din ţară. Evenimentul este organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Institutul Cultural Român, în cooperare cu Uniunea Cineaştilor din România şi Muzeul Ţăranului Român, cu sprijinul Ambasadelor şi Centrelor Culturale din statele membre si candidate la Uniunea Europeană.

 

Calendarul Festivalului:
·    Bucureşti: 3 – 13 mai la Cinema Studio, Muzeul Ţăranului Român, Sala Palatului şi E-Uranus (Str. Uranus nr. 144)
·    Craiova: 11 – 13 mai la Cinema Patria şi Cinema Modern
·    Timişoara: 16 – 18 mai la Cinema Timiş şi Cinema Studio
·    Sibiu: 17 – 20 mai în Piaţa Mare şi Pavilionul Capitalei Culturale Europene
·    Iaşi: 22 – 24 mai la Cinema Republica

Ediţia din acest an se distinge printr-un record absolut de filme şi ţări participante (46 de filme din 24 de ţări), precum şi alte noutăţi apetisante: o secţiune de „food films”, secţiunea de filme scurte realizate de elevii de liceu, cinematograf în aer liber şi proiecţii simultane, în mai multe locaţii şi, nu în ultimul rând, festivalul culinar in cooperare cu Slow Food.

Filmele din Festival vor putea fi vizionate la cinema Studio, ca de obicei, dar şi la Muzeul Ţăranului Român, unde vor avea loc proiecţii în aer liber şi în interior (sala Horia Bernea). Două proiecţii speciale vor avea loc la Sala Palatului şi la noul spaţiu de petrecere a timpului liber pentru întreaga familie, o adevărată platformă culturală a diversităţii, E-Uranus (str. Uranus 144).

Evenimentele speciale ale Festivalului sunt numeroase şi foarte diverse. Iată mai jos o selecţie a acestora:
o    9 mai: Ziua Europei va fi marcată de prezenţa unui film special şi a unui oaspete pe măsură: Jiří Menzel, laureat al Premiului Oscar, va veni în România cu ultima sa producţie I served the King of England. Proiecţia va avea loc la Sala Palatului, la orele 19.00
o    Tradiţia de a colabora cu un tânăr regizor confirmat, în chip de ambasador onorific al filmului european, continuă şi în acest an. Astfel, după colaborarea cu Cristi Puiu din 2006, organizatorii l-au invitat  Corneliu Porumboiu să-şi asume acest rol. De asemenea, Corneliu Porumboiu a regizat clipul de promovare al Festivalului.
o    De asemenea, spectatorii vor avea ocazia să se întâlnească şi cu alţi regizori europeni de marcă, autori ai unor filme prezente în Festival: Didi Danquart, regizorul co-producţiei româno-germane Offset (filmul care va fi prezentat în Gala de închidere a Festivalului, la cinema Studio pe 13 mai, orele 19.30) şi Carlos Iglesias si Isabel Blanco, regizorul si actriţa în rol principal a filmului Un franc elveţian la 14 pesetas spaniole (filmul prezentat la Gala de premiere a filmelor de scurt metraj ale elevilor de liceu, pe 12 mai, orele 19.30, la E-Uranus).
o    Secţiunea diversitate gastronomică şi cinematografică propune spectatorilor un adevărat festin cultural, 9 filme mai noi şi mai vechi al căror subiect gravitează în jurul temelor culinare
o    Festivalul propune, anul acesta, o îmbinare între filme şi specialităţi gastronomice locale. Mişcarea Slow Food aduce în programul Festivalului diversitatea produselor tradiţionale româneşti şi europene, căci nimic nu poate exprima mai bine unicitatea unei populaţii decât comportamentele ei culinare
o    Noua secţiune de filme de scurt metraj a Festivalului, realizate în cadrul concursului Europa la liceu, îşi va premia câştigătorii sâmbătă, 12 mai, la E-Uranus (cinema în aer liber). Festivitatea va fi urmată de proiecţia fimului Un franc elveţian la 14 pesetas spaniole, cu participarea regizorului Carlos Iglesias si a actriţei Isabel Blanco.
o    Festivalul îşi continuă tradiţia instaurată în 2006 prin acordarea Premiului Publicului peliculei care va primi cele mai multe voturi din partea spectatorilor. Filmul câştigător va beneficia de sprijinul sponsorului oficial, compania Orange, pentru a fi distribuit în ţară. Anunţarea câştigătorului se va face în cadrul galei de închidere – duminică, 13 mai, la cinema Studio – ocazie cu care va rula filmul Offset (scenariul Cristi Puiu, Razvan Radulescu şi Didi Danquart) în prezenţa regizorului Didi Danquart. Anul acesta, Orange oferă, de asemenea, şi posibilitatea de a vota prin SMS, precum şi premii spectatorilor care votează (prin tragere la sorţi). Detalii despre regulamentul de acordare a Premiului Publicului se găsesc pe site-ul oficial al festivalului, www.9mai.ro
o    Workshop-ul Redactarea scenariului şi dezvoltarea proiectului se adresează profesioniştilor din industria cinematografică şi de televiziune din România şi este realizat în cadrul proiectului Phare Pre-Media Support
o    Anul acesta Festivalul se deschide cu filmul italian Pământul (La Terra), prezentat în aer liber la Muzeul Ţăranului Român, pe data de 3 mai, orele 20.30.

Vă dorim Poftă Bună!

Bucuresti, 26.04.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.