Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

eXplore Jazz & Classic

eXplore jazz
  • 26.11–06.12.2023
  • București, Sinaia, Ploiești, Brașov

jmEvents, organizatorul unor evenimente de prestigiu precum Festivalul Internațional EUROPAfest, Bucharest International Jazz Competition organizează eXplore Jazz & Classic, o serie de evenimente cu artiști de top din Italia, Polonia, Franța și România.

Turneul se desfășoară între 26 noiembrie și 6 decembrie în București, Ploiești, Sinaia și Brașov. Agenda evenimentului e bogată, incluzând concerte destinate publicului larg, jam sessions și workshopuri pentru muzicieni. Intrarea la concerte este liberă, în limita locurilor disponibile, dar există și câteva concerte la care accesul se face doar pe bază de invitații.

eXplore Jazz & Classic prezintă doi dintre cei mai premiați artiști europeni de jazz ai ultimului an, laureați la DC Jazz Prix 2023 Washington DC, Swiss International Music Competition Lugano 2022, The Rising Stars Grand Prix Berlin 2022, Dexter Jazz Contest 2023 Bari, EUROPAfest – Luca Aletta/Italia și Lukasz Ciesiolkiewicz/Polonia.

eXplore jazz

Luca Aletta vine din Sicilia, fiind unul dintre cei mai talentați pianiști de jazz ai generației sale. Cu 22 de înregistrări discografice acesta a adunat recenzii în reviste celebre: All About Jazz, Jazz Corner, Stereo, Jazz Convention. Cu o activitate concertistică bogată, Luca a participat la festivaluri și concursuri de jazz din Italia, SUA, Germania, Elveția, România, Bulgaria și Serbia.

Lukasz Ciesiolkiewicz este un vibrafonist de jazz cu o prezență însemnată la importante festivaluri de jazz: Varșovia Summer Jazz Days, Vertigo Jazz Festival, EUROPAfest și lista poate continua. A împărțit scena cu artiști renumiți precum Ron Carter, Richard Galliano, Eric Marienthal, Bob Malach și Bob Mintzer.

Programul include piese cunoscute din repertoriul internațional de jazz: Duke Ellington, Miles Davis, Thelonious Monk, Chick Corea, Antonio Carlos Jobim, Charlie Parker s.a.

Următoarele concerte sunt anunțate pentru Sinaia pe 2 decembrie | 18:00, la Sala King’s Valley – Hotel Mara Sinaia, 3 decembrie | 16:00 la Castelul Peleș și Brașov pe 4 decembrie | 17:00 la Biserica Lutherană. Pentru mai multe informații despre program și artiști vă invităm să urmăriți pagina noastră de facebook.

Directorul festivalului, dl. Luigi Gageos declara: ”Cu eXplore Jazz & Classic ne-am dorit să ieșim din sălile de concert și să aducem aceste genuri muzicale în cotidianul românilor. Am ales locații variate precum castel, biserică, muzeu, hotel, oferind astfel accesibilitate publicului pasionat de muzică, dar și celui doritor să descopere genuri precum jazz-ul și muzica clasică. De asemenea, intrarea la concerte este liberă tocmai pentru a încuraja participarea unui public divers. Prin acest eveniment, jmEvents reconfirmă angajamentul său de a aduce muzică de calitate în comunitățile din țară.”

eXplore Jazz & Classic este proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii.

Parteneri: Hotel Mara Sinaia, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Sixt, Evenimentul Zilei, Affiche, Pixelots, Senia.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.