Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Explorarea Olteniei de sub Munte: O nouă sesiune de filmare încheiată cu succes alături de Charlie Ottley și echipa sa  

Charlie Ottley

O nouă etapă importantă în promovarea și descoperirea Geoparcului aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte a fost încheiată cu succes odată cu finalizarea unei noi sesiuni de filmare alături de celebrul producător și gazdă de televiziune, Charlie Ottley, și echipa sa. În cadrul filmărilor au fost explorate și capturate imagini cu monumentele din regiune, oferind privitorilor o perspectivă amplă asupra bogăției culturale și naturale a Olteniei de sub Munte.

Filmări și scanări 3D în biserici rupestre

Charlie Ottley
Charlie Ottley

Unul dintre elementele cheie a fost descoperirea și documentarea bisericilor rupestre din Peștera Liliecilor. “M-au impresionat bisericile rupestre prin unicitatea și istoria lor. Peștera în sine este interesantă, dar să văd exact cum funcționau aceste lăcașe de cult aparte, a fost ca o călătorie fascinantă în timp. Am spus și cu altă ocazie și voi repeta, Oltenia de sub Munte este o comoară neexplorată a României, o regiune încărcată de istorie și frumusețe naturală. Este o onoare să contribuim la evidențierea acestui colț de rai și să colaborăm cu localnicii pentru a promova și proteja aceste bogății” a declarat Charlie Ottley. Experiența contribuie și la susținerea eforturilor de restaurare a acestor monumente, în special prin demararea unor proiecte precum scanarea 3D și organizarea de tururi virtuale.

Peste 120 de parteneri în regiune

Această colaborare reprezintă un pas semnificativ în eforturile de promovare și conservare a frumuseților zonei și evidențiază importanța parteneriatelor între entități din domeniul cultural și de mediu. Proiectul Geoparcului Oltenia de sub Munte are peste 120 de parteneri în regiune, din diferite sectoare, și lucrează pentru conservarea patrimoniului, în strânsă legătură cu reprezentanții comunităților locale și dezvoltarea afacerilor locale. Continuarea filmărilor marchează angajamentul comun al tuturor partenerilor implicați în această inițiativă de a aduce lumina asupra valorilor și potențialului parțial explorat al Olteniei de sub Munte.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.