Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Estimare KeysFin: piața de ceasuri și bijuterii continuă să strălucească în 2023 și va atinge un nivel record de aproape 3 miliarde de lei

KeysFin: piața de ceasuri și bijuterii firme

Cifra de afaceri a companiilor din piața de ceasuri și bijuterii din România a crescut cu 18% față de 2021 și a fost cu 210% mai mare decât în 2013, până la nivelul record de 2,6 miliarde de lei în 2022, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.

„În ciuda temperării ritmului de creștere estimăm continuarea tendinței și atingerea unui nou maximum istoric în 2023, de aproape 3 miliarde de lei. Pe termen mediu ne așteptăm la o creștere a cererii pentru produse de calitate, valoroase, piese care să fie atât o investiție durabilă, cât și o expresie a stilului. Transparența în lanțurile de aprovizionare și sustenabilitatea devin din ce în ce mai importante. În plus, în era digitalizării, vânzările online de bijuterii și ceasuri sunt în creștere, iar brandurile investesc în experiențe de cumpărare personalizate și tehnologii de realitate augmentată pentru a-și atrage și fideliza clienții”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, cel mai mare furnizor de soluții de business information cu capital 100% autohton din România.

KeysFin: piața de ceasuri și bijuterii firme

În 2022, în România activau peste 1,6 mii de companii în piața de ceasuri și bijuterii, cu 1% mai multe decât în 2021 și cu 35% peste nivelul din 2013. Pe sub-segmente, 30% dintre acestea au declarat ca principal domeniu de activitate la Ministerul de Finanțe producția de bijuterii, însă au generat doar 10% din cifra de afaceri a pieței în 2022.

CEI MAI MARI COMERCIANȚI DE BIJUTERII & CEASURI DIN ROMÂNIA

B & B COLLECTION SRL (companie cu capital 100% local care administrează pe lângă brandul propriu și Splend’or, Kultho, Be in time) rămâne liderul pieței după cel mai mare avans nominal anual de 88 milioane de lei și cea mai mare creștere procentuală anuală din top 5 de 20%, la aproape 523 milioane de lei în 2022. TEILOR SRL (companie care este deținută indirect prin Teilor Holding SA de acționari români) rămâne pe locul al doilea, cu o cifră de afaceri de aproape 275 milioane de lei în 2022, fiind urmată de CHRONOLINK SRL (companie care deține marca Cellini), PANDORA JEWELRY ROMANIA SRL și IRINIK SRL (deținătoare a punctelor de lucru/magazine Sabrini) cu 77,5 milioane, 76,2 milioane respectiv 75,1 milioane de lei în 2022.

Cele mai mari 5 companii din industrie au cumulat afaceri de aproximativ un miliard de lei, reprezentând 39% din total.

KeysFin: piața de ceasuri și bijuterii rezultate

REZULTAT NET RECORD, DE 30 DE ORI MAI MARE FAȚĂ DE 2013

Rezultatul net înregistrat de companiile din piața locală de ceasuri și bijuterii a crescut substanțial la 249 milioane de lei în 2022, cu 20% mai mult față de 2021 și de peste 30 de ori mai mare comparativ cu 2013.

Notă: Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN: 3212 (Fabricarea bijuteriilor și articolelor similare din metale și pietre prețioase), 4648 (Comerț cu ridicata al ceasurilor și bijuteriilor) sau 4777 (Comerț cu amănuntul al ceasurilor și bijuteriilor, în magazine specializate).

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.