Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ELIAN Solutions a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 161% în trimestrul 2 al anului 2022

Iulian Motoi, CEO ELIAN Solutions
  • Compania și-a dublat veniturile în semestrul 1 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut;
  • Serviciile de implementare ERP Microsoft Dinamics 365 Business Central au crescut cu 123% în trimestrul 2 anul curent față de 2021;
  • Volumul serviciilor de suport s-a majorat cu 172% în T2;
  • Vânzarea de licențe a înregistrat o creștere spectaculoasă de 193% în comparație cu trimestrul 2 al anului trecut;
  • ELIAN Solutions a încheiat T2 2022 cu o echipă care numără 39 de persoane față de 29 în aceeași perioadă din 2021.

ELIAN Solutions, parte a grupului Bittnet, companie specializată în furnizarea de soluții de business ERP, a înregistrat în cel de-al doilea trimestru din 2022 o creștere importantă a performanței de afaceri și operaționale, cifra de afaceri fiind cu 161% mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut. De asemenea, în semestrul 1 2022, compania și-a dublat veniturile față de S1 2021 ajungând la 5,49 milioane lei, iar profitul brut în aceeași perioadă a fost de 859 mii lei.

După un an 2021 în care ELIAN Solutions s-a situat permanent pe un trend ascendent, tendința a continuat și în primul trimestru din 2022, dar și în cel de-al doilea. Astfel, toate cele trei componente ale modelului de afaceri al companiei au avut un ritm de creștere de peste 100% în trimestrul 2 al acestui an față de perioada similară a anului trecut: serviciile de implementare ERP Microsoft Dinamics 365 Business Central au crescut cu 123%, volumul serviciilor de suport s-a majorat cu 172%, iar vânzarea de licențe este cu 193% mai mare.

Creșterea volumului serviciilor a impus o politică de dezvoltare a echipelor fiecărei divizii a ELIAN Solutions. Procesul de recrutare început anul trecut va continua și anul acesta. Iar dacă în 2021 echipa număra 29 de persoane, la finalul celui de-al doilea trimestru li s-au adăugat încă 10 specialiști.

Ritmul accelerat de creștere al companiei, care deține o certificare Microsoft Gold Enterprise Resource Planning încă din 2016, se datorează pe de-o parte creșterii volumului de servicii oferite, de peste 100% față de aceeași perioadă a anului trecut, dar și investițiilor în echipă și în pregătirea profesională a acesteia. „Acest fapt contribuie la menținerea profitabilității companiei pe termen lung”, explică Iulian Motoi, CEO ELIAN Solutions.

Iulian Motoi, CEO ELIAN Solutions
Iulian Motoi, CEO ELIAN Solutions

Specializată în dezvoltarea și implementarea soluției Microsoft Dynamics 365 Business Central, local sau în Cloud, ELIAN Solutions este una dintre companiile de top din România pe segmentul pe care operează. Cu o experiență de peste 14 ani pe piața implementărilor soluției software ERP Microsoft, compania targetează piața internațională de profil ca obiectiv pentru următorii doi ani și deja a realizat primii pași în această direcție. Încă din 2015, ELIAN prestează servicii și livrează soluții și peste hotare. Bulgaria, Croația, Germania, Elvetia și SUA sunt câteva dintre țările în care au fost exportate serviciile ELIAN.

„Credem că respectul față de munca împreună cu partenerii noștri – una dintre valorile noastre fundamentale – pune o temelie solidă tuturor proiectelor pe care le demarăm. Concret, aceasta înseamnă că oferim tuturor celor interesați de consolidarea și extinderea afacerii cu ajutorul tehnologiei soluții informatice personalizate în funcție de nevoile de business și obiectivele dorite. Lucrăm în strânsă cooperare cu clienții și le oferim nu numai ingineri, ci și consultanți de business alături de care pot construi cele mai bune soluții pentru dezvoltarea companiilor. Cifrele de afaceri spectaculoase din primul semestru se explică atât prin caracterul inovator al business-ului nostru, cât și prin faptul că avem o echipă unită, omogenă, cu vechime în domeniu”, mai spune CEO-ul ELIAN Solutions.

Pentru anul în curs, compania și-a propus dublarea cifrei de afaceri față de anul anterior, iar obiectivul pentru primul semestru a fost atins.

Cu peste 150 de implementări în diverse industrii, de la retail, distribuție, producție agricolă, la servicii de IT, audit, fabricație textile și multe altele, compania specializată în furnizarea de soluții ERP de ultimă generație oferă cele mai bune condiții de optimizare și creștere a business-urilor existente pe piață în acest moment. Utilizată astăzi de sute de mii de companii din întreaga lume, Dynamics 365 Business Central, soluția Microsoft implementată de ELIAN Solutions are module dedicate pentru management financiar, vânzări și marketing, cumpărări și datorii, depozit, fabricație, planificare resurse, lucrări si management de service și resurse umane.

Companiile Chopstix, Supercom, Stentor, Sophore Investments, Riso Scotti, JF Furnir, Dietsmann, Dentstore sau Global Plast sunt doar o parte dintre companiile care au ales ca partener și consilier de business ELIAN Solutions. Soluția ERP Microsoft Dynamics 365 Business Central a devenit un important tool de business în întreaga lume pentru că ajută la planificarea, gestionarea și monitorizarea afacerilor, într-un mod personalizat. Soluția informatică asigură un control centralizat pentru business-uri, indiferent dacă sunt dezvoltate pe segmentul de retail, distribuție, producție agricolă sau imobiliare. Microsoft, in calitate de producător global, are perspective aparte asupra tehnologiei şi reprezintă o garanţie pe termen lung pentru companiile care aleg solutia Microsoft Dynamics 365 Business Central.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.