Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Elevii romani au dominat editia din 2007 a Balcaniadei de Informatica

Siveco

obtinând locul I în clasamentul neoficial pe natiuni cu patru medalii (doua de AUR, una de ARGINT si una de BRONZ)

SIVECO Romania, sponsorul principal al Balcaniadei de Informatică din acest an, se implică în mod constant în susţinerea tinerilor pasionaţi de tehnologia informaţiei

In perioada 07-13 iulie a avut loc în capitala Republicii Moldova – Chişinău, a XV-a ediţie a Balcaniadei de Informatică.
La competiţia din acest an au participat 36 de elevi din 8 ţări –Bosnia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Moldova, România, Serbia şi Turcia.

Implicatã activ în antrenarea şi promovarea viitorilor profesionişti din domeniul IT&C, SIVECO Romania – sponsorul principal al competiţiei din acest an, a premiat câştigãtorii cu produse multimedia. Compania se implică continuu în susţinerea competiţiilor care vizează dezvoltarea potenţialului tinerilor pasionaţi de tehnologia informaţiei.

Elevii români au dominat competiţia din acest an dovedind un nivel ridicat de pregătire, şi reuşind să obţină un număr impresionant de medalii.

Astfel, Bogdan Ionescu de la Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" din Craiova si Adrian Airinei de la Colegiul Naţional "Costache Negruzzi" din Iaşi au obţinut medalii de aur, Bogdan Tătăroiu elev al Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti a obţinut medalia de argint iar Marius Drăguş de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti a câştigat medalia de bronz.

Puternica echipă a României a fost coordonată la Balcaniada de Informatică de prof. Marinel Şerban de la Liceul de Informatică "Grigore C. Moisil" din Iaşi, team leader şi prof. Doru Anastasiu Popescu de la Colegiul Naţional "Radu Greceanu" din Slatina, deputy team leader.

Olimpiada Balcanică de Informatică este o competiţie de programare ce se adresează elevilor din învăţământul gimnazial,  ce provin din ţările Balcanice.

Prezenţa la acest eveniment reprezintă o reală oportunitate pentru viitorii participanţi la prestigioasele concursuri internaţionale de informatică. Concurenţii au ocazia de a-şi evalua cunoştinţele şi a acumula experienţă competiţională, regulamentul Balcaniadei de Informatică fiind similar cu cel al Olimpiadei Internaţionale de Informatică.

“Doi dintre cei patru elevi (Adrian Airinei şi Bogdan Tătăroiu) vor participa în luna august la Olimpiada Internaţională de Informatică de la Zagreb, Croaţia, de unde sperăm să se întoarcă cu aceleaşi rezultate excepţionale”, a declarat prof. Marinel Şerban, team leader-ul echipei ce a reprezentat România.

Bucuresti, 18.07.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.