Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

elefantFest, cel mai mare târg de carte, ajunge la a cincea ediție și așteaptă online peste un milion de vizitatori în perioada 16-22 mai 2022

elefantFest 2022
  • Franța este țara invitată la această ediție.
  • Aproape 100 de lansări vor avea loc în cele 7 zile ale târgului.
  • În fiecare dintre cele 7 zile ale târgului, elefant.ro va dona o bibliotecă cu 100 de cărți către o școală din mediul rural.

În perioada 16-22 mai 2021, elefant.ro va organiza cea de-a cincea ediție a elefantFest, cel mai mare târg de carte. Sunt așteptați să participe online peste un milion de pasionați de lectură. Evenimentul este organizat simultan în România și Republica Moldova.

elefantFest 2022

Sergiu Chircă, CEO elefant.ro: “Am pregătit pentru această ediție un maraton de aproape 100 de lansări de carte și alte evenimente dedicate cititorilor care va aduce în prim plan 40 de autori români și 60 de autori străini în săptămâna elefantFest. Suntem onorați să anunțăm că Franța este invitat special al acestei ediții a târgului și mulțumim Ambasadei Franței în România și Institutului Cultural Francez pentru implicare.”

Standurile editurilor din România vor fi organizate pe tematici și colecții, similar cu un târg tradițional. Vizitatorii vor avea posibilitatea de a asista la lansări în funcție de programul personal. Înregistrările video ale acestora vor rămâne online, pe pagina târgului, putând fi vizionate oricând pe parcursul evenimentului, din confortul de acasă. Cititorii vor putea întâlni la elefantFest în perioada 16-22 mai autori de renume precum Heather Morris, C.J. Tudor, Guzel Iahina, Barbara Oakley, Alka Joshi, Ann Cleeves, Renee Rosen, Radu Paraschivescu, Alec Blenche și Ioana Chicet Macoveiciuc. La standul dedicat autorilor francezi vor regăsi volume scrise de Pascal Bruckner, Eric Emmanuel Schmitt, Bruno Combes.

Vizitatorii se vor putea bucura și de prețuri speciale la cărți, fiind practicat un discount de până la 70% la unele volume, pe întreaga perioadă a târgului.

Totdată, cititorii care vor plasa o comandă de cărți pe elefant.ro în perioada târgului au posibilitatea de a câștiga una dintre cele 7 biblioteci cadou, cu titlurile lansate la elefantFest, ediția a V-a.

Adrian Dinu – Director Carte la elefant.ro: ,,elefantFest este unul dintre cele mai apreciate evenimente culturale din România. Lansăm acum o invitație către toți pasionații de lectură să vină de luni, 16 mai, la elefantFest și să descopere noutățile acestei ediții”.

În fiecare dintre cele 7 zile ale târgului, elefant.ro va dona o bibliotecă cu 100 de cărți către o școală din mediul rural. Școlile care vor beneficia de aceste biblioteci sunt din județele Arad, Bihor, Hunedoara, Vâlcea, Suceava, Vrancea, Maramureș.

elefantFest a fost organizat în premieră în mai 2020, la scurt timp de la debutul pandemiei, devenind în cele 4 ediții de până acum un eveniment mult apreciat de cititori. Organizat exclusiv online, elefantFest se bucură de un număr de 10 ori mai mare de viitatori decât un târg de carte convențional, unde, în medie, la o ediție, participă 100-120.000 de persoane. Totodată, formatul târgului a permis organizarea a peste 300 de evenimente online până acum, de la lansări de carte până la interviuri cu autori sau dialoguri pe marginea ultimelor noutăți editoriale.

Pentru cititori, târgul va avea o hartă a standurilor, un calendar oficial al lansărilor de carte, iar pasionații de lectură vor avea inclusiv posibilitatea de a achiziționa cărți cu autograf de la autorii preferați, într-o secțiune dedicată. elefantFest va găzdui și un stand internațional de carte în limba engleză, cu peste jumătate de milion de titluri listate și un stand dedicat scriitorilor francezi.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.