Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Electrolux împreună cu designerii suedezi de la Rave Review lansează o colecție vestimentară realizată exclusiv din deșeuri textile

Electrolux - designerii suedezi de la Rave Review

În medie, hainele sunt purtate doar de zece ori și aruncate cu mult înainte de a fi complet uzate.1De aceea, producătorul de electrocasnice Electrolux dorește să inspire consumatorii să spargă tiparele și să acorde o mai mare atenție modului cum își îngrijesc propriile haine. Pentru a demonstra că hainele uzate au încă valoare, Electrolux a colaborat cu renumiții designeri suedezi de la Rave Review pentru a crea o colecție vestimentară unică, realizată din deșeuri textile provenite din al doilea cel mai mare „cimitir” de haine aruncate din lume, localizat în Deșertul Atacama.

La nivel global, aproximativ 73% dintre toate deșeurile textile ajung la groapa de gunoi sau sunt distruse prin ardere2. Deșertul Atacama din Chile, locul celui de-al doilea cel mai mare munte de articole de îmbrăcăminte din lume, s-a transformat în ultimul timp într-un simbol al accelerării modei rapide și al creșterii deșeurilor textile. Potrivit UNECE (Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa)3, 21 de miliarde de tone de haine ajung în groapa de gunoi în fiecare an. Numai în deșertul Atacama, aproximativ 39.000 de tone de haine sunt aruncate anual.

Electrolux - designerii suedezi de la Rave Review
Electrolux – designerii suedezi de la Rave Review

 

„Pe lângă provocările apărute odată cu ideea de fast fashion (moda rapidă), este clar că trebuie să ne schimbăm obiceiurile vestimentare în ceea ce privește modul cum ne îmbrăcăm și avem grijă de hainele noastre. Există studii care demonstrează că prelungirea duratei de viață a hainelor noastre cu doar nouă luni poate reduce amprenta de carbon și apă cu până la 20 – 30%. Și putem face asta prin mai multe moduri: prin repararea sau reciclarea hainelor vechi, împrospătarea acestora prin aerisire sau spălare cu aburi, sau pur și simplu spălarea hainelor într-un mod sustenabil”, spune Vanessa Butani, Vicepreședinte al Departamentului de Sustenabilitate din cadrul Electrolux.

Electrolux alături de designerii suedezi de la Rave Review, renumiți pentru colecțiile vestimentare realizate din materiale reciclate, au contribuit la o nouă misiune: de a da o nouă viață hainelor aruncate la „cimitirul” de articole vestimentare din Atacama. Prin urmare, cei doi parteneri au lansat prima colecție vestimentară realizată din reciclarea hainelor ajunse în Deșertul Atacama. Scopul acestei colecții este de a trage un semnal de alarmă cu privire la efectele cauzate de deșeurile textile, dar și o modalitate de a genera o schimbare în rândul consumatorilor în ceea ce privește obiceiurile vestimentare.

„Întotdeauna am crezut că viitorul modei nu este așa cum se prezintă astăzi. Cred că toți trebuie să ne schimbăm într-un fel sau altul. Când vine vorba de modă, a avea grijă de ceea ce avem deja este probabil cea mai ușoară și practică modalitate de a face o schimbare”, a declarat Livia Schück, co-fondator și Director de Creație la Rave Review.

Unul dintre obiectivele de sustenabilitate setate de Electrolux la nivel global este de a face hainele să reziste de două ori mai mult, cu jumătate din impactul asupra mediului, până în 2030. Pentru a atinge acest obiectiv, compania realizează demersuri ce țin de modernizarea tehnologiei de îngrijire a tuturor țesăturilor odată cu lansarea noile game de mașini de spălat și de educare a publicului cu privire la obiceiuri de îngrijire a hainelor.

„La nivel global, Electrolux a integrat o strategie pe termen lung în ceea ce privește reducerea impactului asupra climei. În calitate de experți în îngrijirea hainelor, dezvoltăm deja tehnologii avansate de spălat rufe care contribuie la prelungirea duratei de viață a hainelor – și care în același timp reduc cantitățile de apă și energie utilizate. Toate aceste demersuri nu sunt suficiente și posibile doar prin intermediul nostru, iar în calitate de producător de electrocasnice sperăm să putem inspira și educa consumatorii cu privire la modul în care pot face ca hainele pe care le au deja în garderobă să reziste mai mult”, a spus Elisa Stabon, Director pe Divizia Care Experience, Electrolux.

Studiile arată că există o nevoie urgentă de a educa oamenii cu privire la modul de îngrijire a hainelor și de a-i încuraja să adopte practici de spălare mai durabile, precum evitarea supra-spălărilor, utilizarea funcțiilor cu aburi atunci când este nevoie, încărcarea optimă a tamburului înainte de a porni mașina de spălat sau folosirea unor cicluri de spălarea la temperaturi scăzute.

„Dacă toată lumea ar face o mică schimbare în propriile obiceiuri de spălare a hainelor, fiecare dintre noi ar putea reduce impactul asupra mediului cauzat de textile. Scăderea temperaturii de spălare și trecerea la detergent lichid ar putea însemna economisirea echivalentului a 50 kg de CO2 per electrocasnic pe an. Dacă milioane de consumatori ar urma același exemplu, aceste schimbări ar putea avea un impact uriaș asupra mediului”, încheie Vanessa Butani.

1. Date din raportul Electrolux. The Truth About Laundry. Stockholm: Electrolux, 2021. [https://admin.betterlivingprogram.com/wp-content/uploads/2021/02/Electrolux_TheTruthAboutLaundry_WhitePaper-1.pdf] (Accesat la data 08-07-2022)

2. Ellen MacArthur Foundation. A new textiles economy: Redesigning fashion’s future 2017. Isle Of Wight: Ellen MacArthur Foundation, [https://ellenmacarthurfoundation.org/a-new-textiles-economy] (Accesat la data 08-07-2022).

3. Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa. Fashion and the SDGs:what role for the UN? Geneva: UNECE, 2019. [https://unece.org/DAM/RCM_Website/RFSD_2018_Side_event_sustainable_fashion.pdf] (Accesat la data 08-07-2022).

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.