Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Discovery și Vodafone anunță un parteneriat ce aduce discovery+ în mai multe țări din Europa, printre care și România

discovery+ mobile device
  • Parteneriatul este încheiat pe mai mulți ani și acoperă 12 piețe europene, cu peste 100 milioane de gospodării din: România, Cehia, Ungaria, Marea Britanie, Germania, Turcia, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda și Islanda
  • Alături de portofoliul de canale TV liniare, acest acord aduce în premieră discovery+, un produs de streaming dedicat consumatorilor
  • Lansările în cele 12 țări vor avea loc pe parcursul anilor 2021 și 2022

Discovery, Inc. și Vodafone au semnat un parteneriat pe termen lung, prin care clienții Vodafone din 12 țări europene vor continua să se bucure de conținutul unic al portofoliului Discovery. Cele două părți vor colabora de asemenea pentru a aduce discovery+ abonaților Vodafone din Europa. discovery+ este serviciul de streaming care aduce la un loc conținutul și brandurile emblematice ale Discovery din întreaga lume.

discovery+ mobile device

Parteneriatul vizează clienții Vodafone de TV și de telefonie mobilă din România, Cehia, Ungaria, Marea Britanie*, Germania, Turcia*, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda și Islanda. Aceștia vor putea urmări conținutul favorit al brandurilor Discovery, colecția despre istoria naturii BBC, dar și oferta premium de sport găzduită de Eurosport – toate la un loc pentru prima oară.

La momentul lansării, discovery+ va aduce una dintre cele mai mari oferte de conținut relevant la nivel global, dar și local, împreună cu seriile originale populare din categorii în care Discovery este lider de piață: lifestyle și relații; amenajări interioare și gătit; crime adevărate; paranormal; aventură și istoria naturii; știință, tehnologie și mediul înconjurător, precum și documentare de calitate. Începând cu Jocurile Olimpice din Tokyo din acest an, discovery+ va deveni Gazda Jocurilor Olimpice în Europa în materie de streaming, oferind acces la fiecare minut, fiecare medalie și fiecare erou, în direct și la cerere.

discovery+ logo

Parteneriatul îi oferă Discovery acces la aproximativ 100 de milioane de abonați TV și de telefonie fixă și mobilă în Europa, cărora discovery+ le va fi disponibil pentru o perioadă promoțională care va varia, în funcție de piață. Lansările vor fi susținute de campanii mari de marketing ce vor include activități promoționale de tip „always on” atât pe platformele Vodafone, cât și Discovery. Lansările în cele 12 țări vor avea loc pe parcursul anilor 2021 și 2022. Mai mult, canalele TV liniare ale Discovery vor putea fi urmărite în continuare de clienții Vodafone în România, Cehia, Ungaria, Germania, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda și Islanda.

David Zaslav, Președinte & CEO Discovery, Inc. a declarat: „Suntem încântați să anunțăm acest parteneriat care acoperă mai multe teritorii și mai multe platforme. Relația strânsă pe care Vodafone o are cu clienții săi va oferi discovery+ o dezvoltare solidă, pe măsură ce aducem această destinație a divertismentului inspirat din realitate clienților europeni. Acordul cu Vodafone susține strategia noastră la scară largă de a extinde distribuție liniară pentru a oferi conținutul nostru popular consumatorilor pe o multitudine de platforme și dispozitive.”

Ahmed Essam, Chief Commercial Operations and Strategy Officer, Vodafone Group, a spus: „Sunt extrem de încântat pentru acest acord cu Discovery, care extinde parteneriatul nostru existent și consolidează poziția Vodafone drept una dintre cele mai mari platforme de conținut din Europa. Discovery va reprezenta o parte-cheie a ofertei noastre de divertisment, cu o largă selecție de conținut care îmbunătățește experiențele consumatorilor Vodafone în ce privește serviciile de streaming și de TV de calitate.”

Kasia Kieli, Președinte & MD, Discovery EMEA, a declarat: „discovery+ va dezvolta oferta noastră unică și puternică de conținut global și local pentru a deservi fanii în Europa, aducând cel mai bun divertisment inspirat din realitate fanilor noștri. Suntem foarte bucuroși că relația noastră cu Vodafone continuă să se dezvolte. Datorită acestui nou parteneriat strategic, audiența noastră și clienții Vodafone vor avea acces direct la cel mai bun conținut global și local Discovery, oriunde, oricând.”

* În Marea Britanie și Turcia, discovery+ va fi disponibil doar clienților de telefonie mobilă Vodafone.
În Marea Britanie, parteneriatul exclude emisiunile BBC de istoria naturii.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.