Shadow

Din 2 aprilie, “Ora de Poveste” la Digi FM

Pentru copiii cuminți și pentru copiii mai puțin cuminți. Pentru mami, pentru tati. Pentru cei care #augrijă de noi toți în aceste zile și pentru cei care #stauacasă, Digi FM lansează joi, 2 aprilie 2020, la ceas de seară, “Ora de Poveste”.

În perioada aceasta, echipa Digi FM a ales pentru serile în familie, care vin după zile grele pentru părinţi, cele mai frumoase povești de la Humanitas Junior, în întregime sau fragmente, adunate în Biblioteca Copiilor care #StauAcasă. O bucurie pentru copii și un moment de respiro pentru părinți.

Realizatorii Digi FM, Bogdan Miu, Beatrice Ghiciov, Bogdan Ciuclaru, Lucian Mîndruță, Nono Semen și Ramon Cotizo au aplaudat ideea și, rând pe rând, s-au înregistrat citind câte o poveste.

Li s-au alăturat și prieteni din zona muzicală şi din alte domenii, vedete precum Irina Rimes, Sore, Seredinschi și alții, care doresc să ofere momente frumoase părinților și copiilor care #StauAcasă.

Ora de Poveste- Sore- Irina Rimes - Miu

Din 2 aprilie, în fiecare seară, de la ora 20.00, de luni până vineri, înainte de culcare, părinți și copii sunt invitați pe pagina de facebook Digi FM, acolo unde ora 20:00 înseamnă “Ora de Poveste Digi FM”.

Pentru cine are poftă de și mai multe povești, toate clipurile video se vor regăsi și pe site-ul www.digifm.ro, unde vor fi adăugate permanent ultimele clipuri şi poveşti noi.

Toate poveștile citite la Digi FM se găsesc complete în colecția Humanitas Junior (https://humanitasjunior.ro/).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *