Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Digital, inovator, diferit: BMW Group prezintă #NEXTGen 2020 în format digital la bmw.com/NEXTGen

#NEXTGen 2020
  • Platforma #NEXTGen 2020 a BMW Group va prezenta dezvoltarea noului BMW iNEXT pe măsură ce progresează spre premiera mondială, totul într-un format distractiv de docutainment.
  • Alte premiere mondiale de la MINI și BMW Motorrad.
  • Prezentări și avanpremiere extraordinare ale tehnologiilor, produselor și colaborărilor BMW Group.

Bucureşti/München. BMW Group se străduiește să modeleze și să conducă evoluțiile în mod activ. Compania a început să se prezinte într-un mod nou și inventiv cu evenimentul #NEXTGen care a fost inaugurat anul trecut. La ediția din acest an, BMW Group face un nou pas uimitor. #NEXTGen 2020 oferă o privire unică spre viitorul mobilității, precum și un imagine mai revelatoare ca niciodată asupra culiselor producătorului auto bavarez. Scena principală va fi rezervată unei serii în șase părți, “Chasing iNEXT”, care prezintă dezvoltarea BMW iNEXT pe măsură ce se îndreaptă spre premiera sa mondială de design. Seria de docutainment va putea fi urmărită în întreaga lume, în mai multe limbi, cu începere din 10 noiembrie, de la ora 16.00 (ora României 17.00) la bmw.com/NEXTGen.

Complet digital, #NEXTGen din acest an este însoțit de videoclipuri care oferă informații despre activitatea de cercetare și dezvoltare efectuată de BMW Group și va examina, de asemenea, unele dintre colaborările de anvergură ale companiei. Alte puncte de atracţie din agendă, în afară de premiera mondială de design a BMW iNEXT, includ premiere MINI și BMW Motorrad.

#NEXTGen 2020

Evenimentul #NEXTGen 2020 este împărțit în diferite formate online. Totul începe cu seria “Chasing iNEXT”, realizată în stilul serviciilor de streaming. Cele șase episoade amuzante au fost produse de compania btf (bildundtonfabrik) din Köln, ale cărei creaţii includ “Cum vinzi droguri online (rapid)”, şi sunt informative, vesele, distractive, ironice și – de multe ori – surprinzătoare. Echipa de filmare urmărește tot felul de departamente diferite la BMW Group în căutarea BMW iNEXT, al cărui design final va fi dezvăluit în premieră la 11 noiembrie, de la ora 14.00 (ora României 15.00), la bmw.com/NEXTGen. Seria prezintă BMW Group, angajații săi și tehnologia din spatele noului portdrapel al companiei dintr-o perspectivă nouă. Aceasta include informații neobișnuite despre funcționarea interioară a BMW Group, plus câteva momente neașteptate cu vedete internaționale. Coloana sonoră a seriei, de exemplu, este semnată de compozitorul și câștigătorul Oscar Hans Zimmer.

Al doilea format online cuprinde filmări profunde care prezintă conținut mai detaliat. Aceste clipuri extrem de informative, care acoperă domeniile de design, colaborare virtuală, conectivitate, sisteme de propulsie electrică, inteligență artificială și simulare de condus, oferă privitorului fapte, date și informații mai detaliate, precum și o imagine unică din culisele BMW Group. Cum dezvoltă bavarezii mașina viitorului în cadrul rețelei lor internaționale, care este forța lor motrice, care sunt tehnologiile din următorul deceniu?

Pe lângă prezentarea BMW iNEXT la 11 noiembrie, la ora 14.00 (ora României 15.00), lista prezentărilor de vehicule este completată de premiere mondiale atât de la BMW Motorrad pe 11 noiembrie, ora 10.00 (ora României 11.00), cât și de la MINI pe 17 noiembrie, ora 14.00 (ora României 15.00).

În plus față de toate acestea, #NEXTGen 2020 evidențiază și colaborările de succes ale BMW Group în diverse domenii: câteva exemple sunt alianțele cu popularul brand streetwear Kith din New York și cu unele dintre cele mai importante echipe de esports din lume și cei mai de succes sim racers sau implicarea companiei în dezvoltarea The Electrified Wingsuit by BMW i, pe care austriacul Peter Salzmann l-a folosit pentru a face primul zbor din lume realizat vreodată de un om care poartă un costum cu aripi alimentat electric.

Schimbul intersectorial constituie un alt punct focal al evenimentului. Discuția “Drivers for Change” (Vectorii de schimbare) va examina, printre altele, modul în care poziţia de lider conduce transformarea și schimbarea. Iar în pitch-ul #NEXTGen Moving Tomorrow, care a fost deschis studenților, asistenților de cercetare și profesorilor din universitățile și institutele de cercetare de top din întreaga lume, cei trei finaliști își vor prezenta viziunile privind mobilitatea premium durabilă și individuală în anul 2040.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.