Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Despre Dakar – Navigatorii

Munca de echipă, cheia succesului pentru navigatori

Să te menţii pe traseu de-a lungul celor aproape 8.000 de kilometri – aceasta este principala provocare în timpul Raliului Dakar. Cei patru piloţi ai echipei oficiale Volkswagen – Mark Miller, Carlos Sainz, Ari Vatanen şi Giniel de Villiers – sunt cei cre asigură viteza şi manevrarea prototipurilor Race Touareg 2, dar la fel de importantă este şi munca navigatorilor – Ralph Pitchford, Michel Périn, Fabrizia Pons şi Dirk von Zitzewitz. Cei patru s-au pregătit ca o singură echipă pentru ca maşinile albastre să răzbată în maratonul deşertului.

"Timp de o săptămână, cei patru s-au pregătit împreună, au lucrat ca o singură echipă, au schimbat trucuri şi experienţă în ceea ce priveşte navigarea", a explicat directorul Volkswagen Motorsport, Kris Nissen. "Timpul petrecut împreună permite ca fiecare să-şi prezinte cunoştinţele, dar şi să-şi îmbunătăţească relaţiile umane, mai ales că ei lucrează împreună şi de-a lungul raliului, când pregătesc road book pentru ziu următoare."

Săptămâna de navigaţie, parte integrantă a pregătirii pentru Dakar

La 7 ianuarie când armada a pătruns pe continentul african, nu au mai contat doar abilităţile piloţilor sau calităţile tehnice ale prototipului Volkswagen Race Touareg 2, ci şi indicaţiile transmise de navigatori. Întrucât aptitudinile de orientare ale fiecărui echipaj sunt privite ca factor primordial pentru victorie, organizatorul – ASO – furnizează numai anumite informaţii despre traseu. Cu circa şapte săptămâni înainte de startul competiţiei, copiloţii primesc o descriere generală a destinaţiilor şi un plan sumar al traseului. "În timpul raliului, suntem informaţi despre traseul exact doar în seara dinaintea etapei", explică Dirk von Zitzewitz, "mâna dreaptă" a lui Giniel de Villiers.

Fără îndoială, anunţul traseului este aşteptat cu interes de către piloţi. "Toţi navigatorii ne-am reunit la Hanovra, la finalul lunii noiembrie, pentru a schiţa posibilele rute", declară Dirk von Zitzewitz. Etapele sunt împărţite între copiloţi, iar fiecare este disecată de către doi oameni, analizată pe baza hărţilor existente şi potenţialele rute sunt prezentate colegilor. "Am folosit road book vechi, schiţe anterioare, chiar şi fotografii din ceilalţi ani", spune germanul care a concurat deja la trei ediţii ca motociclist şi la patru ca navigator în secţiunea auto. "Ţelul este să fim pregătiţi pentru cât mai multe variante de traseu."
Michel Périn, navigatorul lui Carlos Sainz, a fost impresionat şi el. "Fiecare a schimbat informaţii, trucuri obţinute în anii precedenţi şi a fost o convorbire care a meritat", explică francezul, triplu câştigător al Raliului Dakar. "În timpul discuţiei, detaliile încep să vină în minte şi memoria te ajută enorm. Spre exemplu în Mali, dacă traseul trece peste un curs de apă, drumul este mai puţin pietruit pe partea dreaptă decât pe cea stângă. Ne ajutăm reciproc graţie experienţelor personale."

Oricum, discuţiile rămân pur ipotetice într-o oarecare măsură. "Organizatorul furnizează informaţii suplimentare înainte de Crăciun, dar noi descoperim traseul exact în timpul raliului, când road book este distribuit în seara dinaintea etapei", completează von Zitzewitz. Chiar dacă maşinile de competiţie sunt echipate cu sistem de navigare prin satelit (GPS), tehnologia de vârf este utilizată mai mult pentru a monitoriza competitorii decât ca un ajutor pentru copiloţi. O săgeată indică ultima direcţie de deplasare odată ce un vehicul s-a apropiat la mai puţin de trei kilometri de un punct ascuns de orientare (Way Point Masked "WPM"). Când un sportiv se află la mai puţin de 200 metri – în oraşe şi sate, mai puţin de 90 metri -, confirmarea apare şi ecranul se stinge. Sistemul funcţionează doar ca un compas între punctele de orientare. În etapele dificile, noile puncte eclipsă de orientare (Way Point Eclipse/ WPE) ajută la navigaţia echipajelor – dacă este găsit un punct corect, se va indica direcţia următorului WPM. "O decizie bună", apreciază Michel Périn. "Această informaţie suplimentară împiedică echipajele să umble degeaba prin deşert pentru a găsi un punct ascuns."

Lee Palmer – un nou navigator în echipa oficială Volkswagen

Un nou navigator a participat la săptămâna de pregătire: domiciliat în Andorra, Lee Palmer a fost pregătit de Volkswagen pentru a participa pe viitor la competiţii şi a efectutat deja teste cu Race Touareg. De meserie mecanic, Lee (31 de ani) este foarte informat în privinţa raliurilor de dşert, în special cu Raliul Dakar: Palmer a participat la şase ediţii ale maratonului deşertului, ca mecanic în cadrul echipei oficiale KTM, inclusiv două ediţii în cockpitul unui camion de asistenţă. În plus, Palmer participă deseori la etapele Cupei Mondiale Cross Country, la secţiunea moto.

"Suntem mulţumiţi că l-am cooptat pe Lee Palmer în echipă. Ca motociclist a câştigat multă experienţă în privinţa navigaţiei în raliurile de deşert", explică directorul Volkswagen Motorsport, Kris Nissen. "În timpul Raliului Dakar 2007, el va ocupa postul de copilot într-unul din camioanele de asistenţă."

"Mă bucur că Volkswagen şi Kris Nissen mi-au oferit această ocazie, de a fi navigator în cadrul echipei de uzină", a declarat Palmer, vizibil încântat. "Am mers singur ani buni, ca motociclist, în special în raliuri de deşert. Mai trebuie să-mi îmbunătăţesc comunicarea cu pilotul în maşină sau camion. De aceea, săptămână navigaţiei cu ceilalţi copiloţi Volkswagen a fost foarte interesantă şi informativă."

Sursa: Porsche Romania

Infiintat in 1994, SCORPION este unicul dealer Volkswagen si Audi pe judetele Vrancea, Galati, Buzau si Braila.
Experienta dobandita in acest timp garanteaza calitatea tuturor serviciilor pe care le oferim:
– consultanta in alegerea celor mai potrivite autoturisme,
– propuneri avantajoase de finantare,
– service complet pentru intreaga gama de autoturisme Volkswagen si Audi
– piese de schimb din stoc sau la comanda.

Bucuresti, 12.1.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.