Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Designers Boutique @ București Mall: începe cel de-al treilea an de succes

Designers Boutique

Noi colecții semnate de Framboise și Laura Olaru

În luna martie, Designers Boutique revine la București Mall-Vitan cu cele mai noi colecții dedicate celor care iubesc designul românesc. Între 2 și 29 martie, clientele vor putea admira și achiziționa creațiile vestimentare și accesoriile marca Framboise și Laura Olaru, care readuc în cadrul proiectului efervescența și pasiunea cu care ne-au obișnuit.

Brandul Framboise propune piese pline de feminitate și senzualitate, din materiale naturale, iar gențile și încălțămintea create de Laura Olaru adaugă o notă de originalitate și expresivitate oricărei ținute.

Lansat în 2018 de către București Mall-Vitan, Designers Boutique este un proiect unic, care susține designul românesc, punând la dispoziția creatorilor un spațiu complet amenajat și personalizat, unde aceștia își pot expune și vinde creațiile.

În cadrul pop-up store-ului, clienții au ocazia să admire în fiecare lună colecții diferite ale designerilor români și să se bucure de cele mai în vogă piese din fashion-ul autohoton. De la lansare, Designers Boutique a promovat colecțiile a 33 dintre cei mai cunoscuți designeri români actuali.

Designers Boutique

Colecții capsulă marca Framboise și Laura Olaru – propunerile lunii martie 2020

Framboise a debutat în 2013, la inițiativa Mădălinei Dobre și a Andreei Pârvan, și ilustrează stilul modern și feminin, pus în valoare de hainele realizate exclusiv din materiale naturale. Creatoarele folosesc inul, mătasea, lâna sau bumbacul în locul produselor fast fashion, realizate din materiale sintetice.. Pentru clientele care își doresc piese unicat, Framboise a lansat linia Atelier Exclusiv, care cuprinde produse ce pot fi personalizate.

Odată cu venirea primăverii, Framboise, prin noua colecție capsulă Blooms, propune o interpretare inedită a acestui sezon, privit ca o redefinire a lucrurilor care sunt cu adevărat importante pentru fiecare dintre noi. În cadrul acesteia sunt prezentate piese easy-to-wear, romantice și senzuale, cu croieli lejere, volane și accente de volum.

Țesăturile naturale și materialele fluide, precum voalul de mătase imprimat sau batistul, inul sau bumbacul accentuează delicatețea și feminitatea acestor piese vestimentare. Un element de noutate în 2020, Framboise va lansa și o linie de rochii de mireasă într-o interpretare clasic-modernă.

Tot până pe 29 martie, Designers Boutique găzduiește și creațiile semnate de Laura Olaru. Brandul a apărut în 2012, din pasiunea Laurei pentru genți, pe care ea le consideră un accesoriu care are puterea de a ne schimba nu numai ținuta, ci și starea. Inițial, Laura a învățat să creeze genți pentru propria garderobă, însă accesoriile s-au făcut remarcate rapid prin originalitate și bun gust, așa că în scurt timp, și-a pus bazele propriei afaceri.

În 2020, Laura Olaru revine în cadrul Designers Boutique cu noua colecție capsulă, “ADDA”, o adevărată provocare pentru brand, care cuprinde 10 piese vestimentare confecționate din piele naturală. Alături de acestea, va fi expusă și noua colecție de genți și ciocate matlasate “SMOKED OLIVES” (s/s 2020), lansată la Los Angeles Fashion Week.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.