Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

De ce unii oameni nu au măsele de minte. Explicația medicului stomatolog Sorina Stroe

Sorina Stroe, medic stomatolog

Măseaua de minte reprezintă al treilea molar care erupe, în general după adolescență, între 17 și 22 de ani, atunci când, teoretic, oasele maxilare sunt complet dezvoltate. Se întâmplă însă ca măselele de minte să apară la vârste mai înaintate, ori să nu apară deloc. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, explică de ce la unii oameni lipsesc cu desăvârșire măselele de minte ori nu reușesc să erupă.

„De cele mai multe ori, molarii de minte ne dau bătăi de cap mai degrabă decât ne dau așa-zisa înțelepciune. Pe lângă faptul că erupția lor este neplăcută, ei necesită o atenție deosebită și, în majoritatea cazurilor, indicația lor este de extracție. Aceste extracții sunt în general laborioase, mai ales dacă avem de a face cu molarii incluși, adică molari care nu au erupt încă și se află sub gingie, în os. Interesant este că, în cazul multor persoane, molarii de minte nu mai erup”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.

De ce nu apar molarii de minte la toți oamenii?

„Sunt foarte mulți oameni care nu au al treilea molar nici la vârste înaintate. Cauzele sunt multiple. Voi enumera câteva dintre ele:

Sorina Stroe, medic stomatolog
Sorina Stroe, medic stomatolog
  1. Anodonția sau lipa mugurelui dentar. Acesta, pur și simplu, nu s-a dezvoltat, nu există. Dentiția a evoluat de-a lungul timpului. În preistorie, oamenii aveau nevoie de mai mulți dinți pentru a mesteca, spre exemplu, carne crudă. În prezent, tipul de mâncare pe care îl consumăm nu mai necesită asemenea forțe. Evoluția omului în ceea ce privește alimentația a dus și la redundanța măselelor de minte. Potrivit cercetărilor științifice, se estimează că 35% dintre oameni vor înceta în cele din urmă să mai dezvolte molari de minte în viitor;
  2. Poziție incompatibilă cu erupția. Molarul pornește de la o poziție strâmbă, orientată către molarul 2 sau sub ramul mandibular, în sinusul maxilar. În astfel de cazuri, deși este prezent, molarul de minte nu va avea posibilitatea de a erupe și se numește molar inclus;
  3. Nu are spațiu suficient pentru a erupe și ajunge în aceeași situație ca la punctul 2.
  4. Prezența a doi molari pe aceeași poziție. Ne confruntăm cu dinți supranumerari, dinți crescuți pe aceeași poziție, de cele mai multe ori strâmbi, din pricina înghesuielii. Aceștia nu îi vor da spațiu molarului de minte să se dezvolte”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental).

Măsele de minte la vârste înaintate

„Știm că măselele de minte erup, în general, cândva după adolescență. Se poate întâmpla totuși să avem parte și de surprize și să ne trezim la vârste înaintate (40-50-60 de ani) cu molari de minte care încep abia atunci erupția. Acest fapt apare în special după ce a fost extras molarul vecin, molarul 2, și astfel s-a creat spațiu suficient pentru ca măseaua de minte să erupă”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.