Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

De ce nu e bine să ne periem dinții pe orizontală

Sorina Stroe, medic stomatolog

Periajul dentar reprezintă principala etapă a igienei orale zilnice. Efectuat corect de două ori pe zi și însoțit de mijloacele auxiliare precum ața dentară, apa de gură, dușul bucal sau periuțe interdentare, ne ajută să ne menținem în timp dantura sănătoasă. Este importantă însă și metoda prin care curățăm dinții. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, ne explică de ce periajul dinților trebuie efectuat întotdeauna pe sensul de creștere a dinților, niciodată pe orizontală, deoarece favorizează sensibilitatea dentară.

“Tehnica de periaj este importantă pentru o igienă orală bună. Mișcările executate cu periuța trebuie să urmărească sensul de creștere a dinților, de la gingie către vârful dintelui. Niciodată nu spălăm dinții pe orizontală, așa cum adesea vedem în filme sau reclame. La baza dinților, lângă gingie, conturul dentar este cel mai bombat. Periajul în sens orizontal, în special dacă aplicăm și forță, va toci această primă zonă de impact, determinând apariția sensibilității dentare. În plus, gingia se poate retrage, favorizând de asemenea apariția sensibilității la nivelul dinților. În momentul în care periem dinții pe orizontală, resturile alimentare din spațiile interdentare nu vor fi curățate eficient”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.

Sorina Stroe, medic stomatolog
Sorina Stroe, medic stomatolog

Ce probleme cauzează sensibilitatea dentară

“Pentru cei cu dinți sensibili, multe mici plăceri ale vieții devin chinuri de-a dreptul! Vorbesc aici despre dureri de dinți apărute atunci când mâncăm sau bem rece, cald ori fierbinte. Dacă periezi dinții orizontal, stânga-dreapta, gingia se retrage și suprafața radiculară este descoperită. Țesutul dentar de la nivelul rădăcinii este mai moale și, prin urmare, se tocește și mai repede, deci sensibilitatea este mai puternică și intervine mai repede.

Sensibilitatea este o problemă neplăcută, care însă are șanse de vindecare dacă medicul dentist descoperă cauza exactă, iar pacientul respectă recomandările acestuia. De aceea, este esențial să nu sărim peste controlul stomatologic crezând că problemele se vor rezolva de la sine în timp. Ele nu doar că nu se vor rezolva de la sine, ci se vor agrava, devenind mai greu și mai costisitor de tratat”, adaugă medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental).

Cum periem dinții corect?

“Mișcarea trebuie să fie similară actului de măturare, pe sensul creșterii dinților. Mai pe înțelesul tuturor, spălăm dinții dinspre roz spre alb. Pentru dinții superiori, de sus în jos, iar, pentru cei inferiori, de jos în sus. Dacă mișcarea se face în dublu sens, de la cei de sus la cei de jos și înapoi, tot ce facem este să plimbăm placa bacteriană pe dinți, ca la final să o introducem subgingival”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.