Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cupa Kamikaze

Castigatorii

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc prima ediţie a Cupei Kamikaze, concurs organizat de  Clubul Off-Road Bucureşti CORB44 şi Kamikaze Team, pe raza municipiului Curtea de Argeş şi a comunei Corbeni. La startul competiţiei s-au aliniat 48 echipaje din toată ţara, formate din câte două persoane, respectiv pilot şi copilot. “Nu este primul concurs de off-road, nu este nici prima cupă. Este însă primul concurs în care ştii că ai intrat şi nu ştii dacă, şi mai ales cum vei ieşi, deoarece concurenţii nu au voie să schimbe piese sau să repare maşina în teren”, ne-a spus Valentin Alexandroaie, iniţiatorul acestei cupe.

Traseul a avut o lungime de aproximativ 105 km prin teren variat, incluzând pădure, dealuri cu urcuşuri, pante abrupte, viroage, prăpăstii şi impunând manevre în spaţii înguste, adrenalină şi suficient de mult suspans. În organizarea Cupei Kamikaze au fost implicate aproximativ 30 persoane. De asemenea, am avut 5 maşini de recuperare în teren pentru echipajele care au ieşit din concurs. Startul competiţiei a fost dat sâmbătă dimineaţa, la orele 03.30, din faţa pensiunii “Meridian” din satul Oeşti. Cei 105 km au fost parcurşi în aproximativ 12 ore, pe timp de noapte şi de zi, având numeroase probe de îndemânare. Din punctul de vedere al concursurilor de off-road, a fost o nouă abordare: road-book-ul a fost secvenţial – participanţii au primit hărţi cu traseul pe măsură ce au parcurs anumite distanţe. Suplimentar, organizatorii au hotărât desfăşurarea cupei pentru o singură clasă; limitarea mărimii maxime a cauciucurilor la 35.

Concursul a continuat într-un desăvârşit spirit de fair-play duminică dimineaţă, în Curtea de Argeş, în zona cunoscută sub denumirea “La rezervoare”. Acolo a avut loc proba de trial, care a început în jurul orelor 09.30. Cei 18 piloti care au rămas în competiţie au trebuit să dea dovadă de sânge rece în echilibrarea tracţiunii integrale, folosirea motorului, reductorului, suspensiilor, amortizoarelor şi troliilor, pentru un hobby bărbătesc, dur, dar satisfăcător.

Spectacolul oferit sutelor de argeşeni a fost condimentat cu două dejantări şi o răsturnare spectaculoasă, în care nimeni nu a fost rănit. De asemenea, s-au înregistrat şi două abandonuri, la finalul competiţiei ajungând doar 12 echipaje.

Trialul de ieri a fost extrem de dificil, mai ales că viteza a fost cuvântul de ordine. La sfârşitul competiţiei, toţi participanţii au primit diplome. După adiţionarea punctelor, s-a desfăşurat premierea câştigătorilor. Marele premiu, o maşină de teren Toyota LJ70 a fost câştigată de Tiberiu Stan şi copilotul său. Premiul al doilea i-a revenit lui Adi Lozinca, iar premiul al treilea i-a aparţinut lui Cătălin Olaru. Totodată, a fost acordat şi un premiu special pentru cel mai tânăr participant, Johanna Regent, în vârstă de 18 ani.

Astfel s-a terminat prima ediţie a Cupei Kamikaze, un concurs superb, cu mulţi participanţi, o organizare perfectă şi cu trasee apreciate de concurenţi ca fiind foarte bune pentru acest tip de competiţie.

Arbitrul acestei competitii a fost Dorel Stanciu, castigator a mai multor concursuri de offroad. Asistenta medicala este asigurata pe toata durata concursului de catre un echipaj de salvare BGS.  Participantii au fost asigurati de doua companii de asigurari ce vor incheia politele inainte de concurs.

Offroadul este conducerea de masini de teren, special pregatite, pe drumuri neamenajate. Pe scurt: tractiune integrala, motor, reductor, suspensii, amortizoare, kit de inaltare, snorkel, bullbar, troliu, inconstienta, adrenalina, curaj, noroaie, noapte, gasca. Pe scurt, un hobby barbatesc pe cat de dur, pe atat de satisfacator.

Regulamentul dupa care s-a desfasurat concursul este cel al Campionatului National de Off Road pentru 2009, urmarind Codul Etic de actiune in traseele de offroad. Suplimentar organizatorii au hotarat desfasurarea cupei pentru o singura clasa; limitarea marimii maxime a cauciucurilor la 35 si un sistem cu road-book secvential (participantii vor primi road-book-ul pentru sectiunea urmatoare, numai dupa parcurgerea primei sectiuni).

Concurs desfasurat cu sprijinul autoritatilor orasului Curtea de Arges si comunei Corbeni si a sponsorilor: Anconi, Roton Music, Infinity Sports, Carwash services, Matra Systems.

Bucuresti, 12.10.2009

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.