Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cum să devii CEO în 2 zile

P&G _CEO Challenge_winning team

Studenţii români şi-au demonstrat abilităţile în cadrul Competiţiei Globale “P&G CEO Challenge 2020”

25 de finalişti, aleşi dintre cei 370 de participanţi ai ţărilor din Europa de Sud-Est, au participat la Competiţia Globală “CEO Challenge 2020”, organizată la Atena, pe 27 şi 28 februarie. Competiţia, ajunsă acum la cea de-a 5-a ediţie, îşi propune să testeze capacitatea participanţilor de a realiza o strategie de afaceri care să rezolve o problemă cu care se poate confrunta o companie în viaţa reală.

Echipa câştigătoare, formată din trei studenţi sârbi, a reuşit să impresioneze juriul format din manageri P&G şi are acum şansa de a reprezenta Europa de Sud-Est în următoarea etapă a competiţiei, ce va avea loc în Germania, în luna aprilie. Echipa formată din cei trei studenţi români s-a situat pe locul al treilea.

În cadrul CEO Challenge, studenţii au lucrat în echipe formate din trei membri şi au avut posibilitea de a-şi alege coechipierii, pentru a rezolva un caz real de afaceri, sub îndrumarea managerilor P&G. Cei 25 de studenţi au devenit CEO pentru 2 zile şi au avut misiunea de a realiza o strategie de afaceri câştigătoare pentru unul dintre brandurile renumite ale P&G, “Pantene”.

P&G _CEO Challenge_winning team

Datorită acestui program inovator, studenţii au putut să experimenteze şi să-şi demonstreze ingeniozitatea şi inteligenţa în afara universităţilor la care studiază şi şi-au arătat capacităţile şi gândirea critică pentru rezolvarea unui scenariu de afaceri.

Pe baza acestui exerciţiu, ei au trebuit să îşi pună în practică perspectiva antreprenorială şi să îşi prezinte, atât abilităţile soft, cât şi pe cele tehnice, pentru a excela şi a intra în următoarea rundă.

CEO Challenge a fost lansat în Europa de Sud-Est în 2016, timp în care au participat în competiţie 160 de studenţi din diferite ţări, cu experienţe şi culturi diferite. Mulţi dintre participanţi fac acum parte din familia P&G.

“Pe parcursul competiţiei P&G CEO Challenge ne-am pus în practică abilităţile pentru a crea o strategie bine pusă la punct, reuşind acest lucru prin lucrul în echipă. A fost o muncă intensă şi ne-am concentrat pe comunicare şi pe convingerea juriului în timpul prezentării noastre.

Dacă ar fi să aleg un cuvânt care să descrie această experienţă, aş spune “captivantă” – din primul moment în care am ajuns aici mi-am dat seama că va fi, într-adevăr, o experienţă practică incredibilă”, a declarat Anandu, studentul din Grecia care face parte din echipa de pe al doilea loc.

“Trăim momente în care totul se schimbă rapid în economie, societate, în industria în care noi activăm. Un singur lucru este sigur, acela că tinerii de astăzi vor avea nevoie de un set complet de abilităţi pentru a putea deveni liderii de mâine.

Aşadar, sperăm că CEO Challenge îi va învăţa cum este să fii la conducerea al unei mari companii, ce înseamnă să conducă nu doar business-ul de mâine, ci şi societatea de mâine”, a spus Despina Passaris, Company Communications Director, South East and Central Europe.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.