Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Consumul de energie al locuintei va putea fi controlat de la distanta

Panasonic şi SEAS-NVE vor derula un proiect pilot pentru testarea unui sistem inteligent de management al energiei

Sistemul de management al energiei in mediul casnic va fi expus în cadrul conferinţei COP15 din Danemarca

Consumatorii casnici de energie electrica vor putea în viitorul apropiat să controleze ei înşişi consumul de energie al propriei locuinţe, inclusiv de la distanţă, prin intermediul telefonului mobil. Panasonic Europe şi SEAS-NVE, cel mai mare furnizor de energie din Danemarca, cu acţionariat format din consumatorii înşişi, vor începe derularea unui proiect pilot pentru testarea unui sistem inteligent de management al energiei.

“Această colaborare reprezintă primul pas către extinderea la scară largă a utilizării sistemului de management al energiei dezvoltat de Panasonic”, spune Laurent Abadie, CEO Panasonic Europe. “Panasonic Energy Management System încorporează ultimele noastre tehnologii capabile să ajute la economisirea, producerea şi stocarea de energie în mediul casnic şi, de asemenea, la reducerea emisiilor dăunătoare mediului înconjurător. Sistemul Panasonic, alături de tehnologia Smart Grid dezvoltată de SEAS-NVE, vor conduce la crearea unui stil de viaţă mai ecologic, fără ca activitatea de zi cu zi a consumatorilor să fie afectată”, explică Abadie.

Sistemul Lifitiny HEMS, dezvoltat de către Panasonic Electric Works Co. Ltd., permite economisirea unei cantităţi apreciabile de energie, consumatorul putând vizualiza oricând consumul curent din locuinţă, măsurat cu ajutorul unor echipamente inteligente specifice. De asemenea, sistemul poate genera sfaturi cu privire la controlarea sistemului de încălzire, de iluminare sau a echipamentelor electrice din casă, prin intermediul mai multor ecrane sau chiar prin intermediul PC-ului sau al unui smartphone.
O casă-prototip care utilizează atât sistemul Lifinity Home Energy Management System (HEMS) de la Panasonic, cât şi tehnologia Smart Grid a celor de la SEAS-NVE pentru gestionarea inteligentă a consumului de energie de către aparatele electrocasnice, centralele termice şi de echipamentele de încălzire a apei menajere, va fi expusă în cadrul conferinţei Naţiunilor Unite dedicată schimărilor climaterice, COP15, ce va avea loc la Copenhaga în luna decembrie 2009.

“Lifinity HEMS va oferi pe viitor consumatorului obişnuit întregul control asupra cantităţii de energie electrică şi căldură pe care le utilizează acasă”, spune Thomas Mikkelsen, director de marketing în cadrul SEAS-NVE. “Sistemul este, de asemenea, capabil, să se conecteze direct la un smartphone, astfel încât consumatorul va avea posibilitatea să întrerupă funcţionarea echipamentelor electrice de acasă sau, dimpotrivă, să le pornească. Panasonic are o îndelungată experienţă în dezvoltarea de tehnologii ecologice şi suntem convinşi că această colaborare va aduce numeroase beneficii clienţilor noştri”, adaugă oficialul.

Proiectul casei-prototip va trece prin două etape înainte ca tehnologiile să fie implementate în cele peste 350.000 de locuinţe aparţinând clienţilor SEAS-NVE.

Prima etapă a testelor demonstrative va debuta pe 1 decembrie 2009 şi va urmări:
¤ vizualizarea consumului de energie
¤ funcţionarea sistemului de iluminare pe baza informaţiilor furnizate de senzorii din casă
¤ controlarea de la distanţă a echipamentelor electronice şi a sistemului de iluminare

A doua etapă va presupune:
¤ controlarea de la distanţă a aparatelor de aer condiţionat şi a sistemului de încălzire a locuinţei
¤ utilizarea eficientă a echipamentelor de producere şi stocare a energiei electrice.

“Ca una dintre cele mai mari şi de succes companii din lume, Panasonic şi-a bazat activitatea, încă de la fondare, pe câteva principii printre care şi cel de a funcţiona în armonie cu mediul înconjurător. COP15 oferă Panasonic o platformă unde să ne demonstrăm capacitatea de a ajuta consumatorul obişnuit să gestioneze consumul de energie, dar şi să expunem tehnologiile şi modul în care acestea pot ajuta la atingerea obiectivelor COP15”, adaugă Laurent Abadie.

SEAS-NVE a jucat un rol important în apariţia primelor turbine eoliene din Danemarca. Printre alte proiecte, SEAS-NVE s-a implicat în planificarea şi dezvoltarea câmpului de mori de vânt de la Nvsted, unul dintre primele câmpuri eoliene daneze, situate pe mare. În prezent, aproape 20% din cantitatea totală de energie electrică pe care o consumă Danemarca este produsă utilizând turbinele eoliene. În mai 2009, SEAS-NVE a inaugurat proiectul Smart Grid care va conduce la instalarea de echipamente inteligente pentru măsurarea consumului de energie în aproximativ 350.000 de locuinţe daneze.

Wiesbaden, Germania/ Svinninge, Danemarca, 24.11.2009

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.