Doamna Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene, se află astăzi într-o vizită de lucru la Bruxelles pentru consultări legate de stabilirea baremelor standard de costuri unitare aferente formării profesionale pentru rambursarea cheltuielilor în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020.
Ne-am consultat astăzi cu reprezentanții Comisiei Europene în ceea ce privește propunerile României pe implementarea costurilor simplificate, o măsura esențială pentru reducerea poverii administrative la nivelul beneficiarilor și simplificare a accesării fondurilor europene. Comisia Europeană a apreciat în mod deosebit dialogul deschis cu AM POCU și va acorda, în continuare, sprijnul necesar pentru lansarea în ritm accelerat a apelurilor de proiecte finanțate din Fondul Social European, a declarat Rovana Plumb.
Utilizarea opțiunilor simplificate privind costurile elimină decontarea pe bază de facturi a cheltuielilor pentru care se utilizează, beneficiarii putându-se concentra astfel pe implementarea proiectelor și nu pe procedurile birocratice de decontare, iar autoritățile accelerând efectuarea plăților.
În acest moment, se analizează trei tipuri de opţiuni simplificate privind costurile pentru operaţiunile finanţate prin Fondul Social European (FSE): rambursare pe bază de rate fixe, standarde de costuri unitare și sume forfetare.