Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Concert in memoriam Natașa Raab

poster Natasa Raab

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

Cu acest prilej, ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO – dirijată de ADRIAN GRIGORAȘ – îi aduce un omagiu, un eveniment conceput ca o întâlnire de suflet, prin care imaginea apreciatei actrițe va fi readusă în inimile spectatorilor. Ca semn al prețuirii și prieteniei ce i-au purtat-o, vor fi prezenți pe scena Sălii Radio interpreți de seamă ai folclorului românesc: Gheorghe Roșoga, Steliana Sima, Cristian Pomohaci, Gheorghița Nicolae, Alexandru Pugna, Silvana Rîciu, Valentin Albeșteanu și Taraful de oraș. Cântă și prezintă actrița MIRUNA IONESCU.

Natașa Raab s-a născut pe 15 iulie 1953, la Huedin, județul Cluj. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (clasa prof. Mircea Albulescu), promoţia 1988, an din care a devenit actriţă la Naţionalul craiovean. A fost doctor în științe umaniste-filologie, Universitatea Craiova.

poster Natasa Raab

În 1989, primea Premiul UNITER pentru debut, pentru rolul Elena Andreevna din „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, iar de atunci zeci de roluri şi numeroase premii i-au încununat cariera. Activitatea sa nu s-a limitat doar la scena teatrului: a fost model în anii ’80, prezentatoare şi realizatoare de emisiuni radiofonice la Radiodifuziunea Română, prezentatoare de spectacole şi concerte la Sala Radio și pe scenele din țară, actriţă de film, seriale TV, protagonista unor îndrăgite reclame TV, colaboratoare a Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” din Craiova ş.a.

A prezentat festivaluri naţionale precum „Crizantema de Aur”, „Maria Tănase”, „Crizantema de Argint”(Chișinău).

De-a lungul anilor, a mai colaborat cu Teatrul Odeon din Bucureşti şi Teatrul Naţional din Cluj. A jucat în mai multe spectacole de teatru, printre care „Vărul Shakespeare”, „Unchiul Vanea”, „Ubu Rex cu scene din Macbeth”, „Hamlet”, „Romeo şi Julieta”, „Ferma animalelor” ș.a.

A lansat – pe 27 decembrie 2003 – albumul de muzică populară „Ardeleanca în Bănie”, fiind acompaniată de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”. A jucat în mai multe filme, fiind nominalizată la Premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă în rol principal, ca urmare a interpretării rolului principal din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011).

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.