Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Combaterea dezinformării: Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează cu sprijinul influencerilor campania „Is this trUE?”

Combaterea dezinformării: Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează cu sprijinul influencerilor campania „Is this trUE?”

În eforturile de a combate fenomenul dezinformării, Reprezentanța Comisiei Europene în România desfășoară campania „Is this trUE?” cu ajutorul unor influenceri cunoscuți. Scopul campaniei este de a crește gradul de conștientizare al cetățenilor cu privire la dezinformare, având în vedere anul electoral 2024 și contextul internațional marcat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Conform Eurobarometrului Standard 100 din toamna anului 2023, 66% dintre români declară că întâlnesc adesea știri sau informații care denaturează realitatea sau sunt chiar false, iar 62% sunt de acord că acestea reprezintă o problemă pentru democrația din România, în timp ce 69% apreciază că sunt o problemă pentru democrația în general.

Combaterea dezinformării: Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează cu sprijinul influencerilor campania „Is this trUE?”

Pentru a spori gradul de conștientizare al cetățenilor cu privire la pericolele dezinformării, Reprezentanța Comisiei Europene în România desfășoară campania „Is this trUE?”. Campania constă în publicarea unei serii de materiale video realizate de influenceri cunoscuți, cu scopul de a încuraja gândirea critică și de a explica, în termeni simpli, modul în care funcționează dezinformarea și modalitățile de combatere. Campania se desfășoară în perioada martie-iunie 2024, iar materialele pot fi vizualizate pe conturile de social media ale influencerilor și ale Reprezentanței Comisiei Europene în România, precum și pe platforma trUE.

De exemplu:

  • în primul material, Atenție, Cad Mere explică ce este dezinformarea, cum putem evita răspândirea ei și care este diferența între patriotism și naționalism
  • în cel de-al doilea material, Bianca Adam ne arată cum să nu ne lăsăm păcăliți de dezinformare astfel încât să luăm decizii informate în alegerile importante

„Dezinformarea este un fenomen în creștere care erodează încrederea în sistemul democratic. Este important să conștientizăm acest risc în fiecare zi și în special în timpul perioadelor electorale. Ne propunem să sprijinim publicul, oferind câteva instrumente de identificare și combatere a dezinformării. În acest scop, am colaborat cu influenceri, care ajung la un public mai larg și explică, în termeni simpli, informații complexe. Reprezentanța Comisiei Europene găzduiește pe site-ul său platforma trUE care demontează argumentat o serie de falsuri care circulă tot mai frecvent cu privire la Uniunea Europeană. Așa cum verificăm eticheta produselor la raft sau prospectul la medicamente, este esențial să verificăm din surse oficiale informațiile din spațiul public într-un context în care circulă numeroase teme și mesaje false despre Uniunea Europeană”, a declarat Mara Roman, șefa interimară a Reprezentanței Comisiei Europene în România”, a declarat Mara Roman, șefa interimară a Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Pe platforma trUE

se regăsesc clarificări cu privire la informații false cu privire la Uniunea Europeană. Află, printre altele, de ce:

Context

La data de 16 octombrie 2023, Reprezentanța Comisiei Europene în România a lansat trUE – Adevărul gol-goluț, o platformă online dedicată combaterii dezinformării.

Scopul platformei este de a veni în sprijinul publicului larg cu instrumente utile pentru identificarea știrilor false și a informațiilor distribuite în mediul online cu scopul de a dezinforma. Platforma „trUE – Adevărul gol-goluț” reunește articole, studii de caz, materiale video realizate în colaborare cu influenceri, dar și materiale didactice care pot fi folosite în timpul orelor de curs.

Materiale video realizate de influenceri precum Dezaburit sau Zaiafet sunt disponibile în platformă și explică „Ce este și cum recunoști o știre falsă în 7 pași”.

Platforma încurajează și interacțiunea cu publicul larg. La adresa de email comm-rep-ro-true@ec.europa.eu, cei interesați se pot alătura inițiativei noastre sau ne pot semnala cazuri de dezinformare legate de Uniunea Europeană.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.