Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cesima Nechifor și Sergiu Hudrea sunt primii finaliști ai sezonului 8 Românii au talent

Cesima Nechifor, Sergiu Hudrea, Smiley si Pavel Bartos

Show-ul suprem, Românii au talent, a cucerit vineri seară telespectatorii cu prima gală live a acestui sezon! Atmosfera a fost incendiară, iar spectacolul prezentat de primii 10 semifinaliști a făcut scena să vibreze și publicul să aplaude frenetic talentul autentic. Fostul concurent Românii au talent, Narcis Ianău, și baletul emisiunii, condus de coregraful Bogdan Bolohan, au încântat aseară românii cu două momente formidabile, pregătite special pentru primul live. La finalul show-ului, au fost aleși și primii doi finaliști ai sezonului, Cesima Nechifor și Sergiu Hudrea, iar jurații au anunțat primul candidat la câștigarea premiului de originalitate în valoare de 10.000 euro, Roxana Zorzolan .

Prima gală live a sezonului 8 Românii au talent a fost lider de audiență pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 9.8 puncte de rating și 33.1% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 3.6 puncte de rating și 12.1% share.

Cesima Nechifor, Sergiu Hudrea, Smiley si Pavel Bartos

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 2.1 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 21:27, peste 3 milioane de români au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment.

Strălucire, emoție, entuziasm și reprezentații fascinante

Primii zece semifinaliști ai sezonului opt Românii au talent au urcat aseară pe scenă în prima gală live a talentului și au realizat momente complexe, în care abilitățile lor au fost puse în valoare și completate de elemente grafice, lumini, decoruri fabuloase, costume create special pentru ei, dar și de baletul emisiunii. Elina Șavga, Mistah White, Gabriel Vizitiu, Andreea Ghițiu, Mirela Louis, Bianca Mihai, Sergiu Hudrea, Roxana Zorzolan, Liviu Săndulache și Cesima Nechifor au prezentat reprezentații de patinaj pe role, rap în mai multe limbi, contorsionism, folclor, aerial cu ancora, canto, chitară clasică, poezie, speed painting și dans contemporan și au creat un spectacol fascinant, aplaudat de români.

A fost o adevărată sărbătoare a talentului, la finalul căreia publicul și jurații au ales primii doi finaliști. Cei de acasă au trimis cele mai multe voturi pentru Cesima Nechifor, iar Andi, Mihaela, Andra și Florin au avut de ales între locurile doi și trei în preferințele publicului, între momentul de chitară clasică prezentat de Sergiu Hudrea și cel de folclor prezentat de Andreea Ghițiu. Așa că au decis că cel de-al doilea finalist al serii este Sergiu.Cei doi concurenți continuă lupta pentru titlul de erou național și marele premiu în valoare de 120.000 de euro.

Tot jurații au ales și primul candidat la premiul de originalitate al acestui sezon, fiind impresionați de particularitățile talentului Roxanei Zorzolan și de modul în care l-a pus în scenă vineri seară.

Marile gale live continuă vinerea viitoare cu emoții mari și cu următorii 10 semifinaliști, care le vor aduce telespectatorilor un spectacol divers, plin de efervescență.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.