Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cea de-a doua ediție a programului „Future Makers” a ajuns la final

Future Makers Summit, 28 noiembrie

Workshopuri, mentorat și finanțare pentru idei de business

După nouă luni de pregatiri, workshopuri, traininguri și mentorat, programul Future Makers s-a încheiat la finalul lunii noiembrie cu Future Makers Gala, în această ultimă etapă fiind anunțați și câștigătorii competiției de idei. Digitalizare în industria forestieră, soluții tehnice pentru tratarea fobiilor sau managementul proprietăților, o platformă digitală de reciclare sunt doar cateva dintre inițiativele de business premiate, prin care tinerii speră să poată face o schimbare în viitor.

Gândit sub forma unei competiții de idei de business orientate către viitor, care înglobează un amplu program de mentorat pentru tineri antreprenori, Future Makers este un proiect sprijinit de Fundația Coca-Cola și implementat de Global Shapers și Social Innovation Solutions, aflat, în 2019, la cea de-a doua ediție.

Anul acesta, Future Makers a selectat tineri cu idei de start-up-uri de viitor dintre cei peste 2000 de participanți la atelierele de antreprenoriat desfășurate în 23 de orașe din țară. 55 de echipe au fost selectate să intre într-o etapă de incubare de 4 luni, de-a lungul cărora au primit susținere prin cursuri, mentorat, acces la resurse și, mai ales, apartenența la comunitatea Future Makers. În cadrul finalei din 28 noiembrie, 35 dintre ele au ajuns în fața juruiului care a ales căștigătorii. Cele mai bune 7 echipe au primit premii de 20.000 de euro, zeci de ore de consultanță fiscală și juridică și acces la o rețea globală.

Future Makers Summit, 28 noiembrie

”Pe măsură ce activitatea noastră se dezvoltă, și așteptările societății evoluează. Oamenii așteaptă să vadă de la companii precum Coca-Cola cum se traduce această dezvoltare în valoare pentru societatea românească. Programul Future Makers este exact despre asta: e despre a facilita oferirea de fonduri și, mai important de atât, de know-how către antreprenori tineri, care vor să găsească soluții pentru probleme reale. E despre a sprijini tinerii români să-și descopere potențialul extraordinar, spiritul de inițiativă și interesul pentru antreprenoriat. În același timp, este și despre noi: despre a ne expune unui mod diferit de rezolvare a problemelor și, în fond, despre a împărtăși din acest spirit antreprenorial în organizația noastră, asigurându-ne în felul acesta că ne păstrăm capacitatea de adaptare și relevanța pe piața locală și în societate, în general.” Paris Nikolopoulos, Franchise Country Manager, Coca-Cola România

Pe parcursul anului 2018, Sistemul Coca-Cola în România a investit peste 1 milion de euro în programe pentru dezvoltarea comunității, inclusiv pentru sprijinirea tinerilor.

”Avem nevoie în România să ne conectăm și business-urile și planurile de carieră și ideile tinerilor de trendurile globale și tendințele de viitor și în Future Summit am creat spații de conversație despre cum vor arăta următorii 10 ani și care sunt deciziile pe care business-urile și societățile trebuie să le ia în prezent. Suntem o comunitate care se întâlnește și crește anual și, după 12 ore de conversații ieri, deja am început înscrierile pentru ediția din noiembrie 2020”. Ciprian Stănescu, co-fondator Social Innovation Solutions

Marele premiu Future Makers, de 5.000 euro, a fost acordat echipei Dendro IT. Dendro IT își propune să răspundă tuturor problemelor care stau în calea eficientizării procesului de gestionare durabilă prin digitalizarea industriei forestiere, începând cu digitalizarea documentelor de gestionare a transporturilor de lemn, facilitând inventarul și procesul de emitere a documentelor legale necesare.

Marele Premiu Future Makers - DENDRO IT

Echipele care au câștigat câte un premiu de 2,500 euro în Finala Future Makers sunt:
Ecotree: o platformă de reciclare deschisă prin care pot fi tranzacționate toate tipurile de deșeuri (reciclabile, periculoase sau inutile) de către orice generator, colector sau reciclator. Platforma conține o hartă interactivă, generează automat toate documentele necesare procesului de colectare și reciclare, deține un modul special de licitație și oferă o funcție de optimizare a traseului pentru colectari.
Exposure VR este o aplicație mobilă care simulează o serie de fobii în realitatea virtuală. Exposure VR reprezintă posibilitatea de a aduce cea mai nouă tehnologie în buzunarul utilizatorului obișnuit pentru a combate una din cele mai frecvente fobii, vorbitul în public.
Finplay este aplicația mobilă care ajută familiile să învețe împreună noțiuni din domeniul financiar prin gamificare.
Glide constă într-un sistem de stații modulare, care poate încărca biciclete și scutere electrice. Fiecare modul de stație este echipat cu un sistem fotovoltaic pe rețea și stocare, pentru a susține acest consum.
MiRenta este o aplicație de gestionare și administrare a locuințelor închiriate pe termen mediu și lung ce ajută proprietarii și chiriașii să eficientizeze documente administrative, plata chiriei sau a cheltuielilor cu utilitățile.

Premiul publicului de 2500 euro a fost câștigat de Eco Cool Socks, o soluție ecologică de producție a șosetelor prin folosirea bumbacului reciclabil, din Craiova, ce a primit cele mai multe voturi din partea publicului – 2921, din peste 12.000 de voturi.

Juriul Future Makers 2019 a fost format din:
Paris Nikolopoulos, Country Manager, Coca-Cola Romania
Ioan Iacob, CEO, Qualitance
Andreea Roșca, Jurnalist
Sergiu Neguț, Associate Dean, Maastricht School of Management Romania
Marius Ștefan, CEO, Autonom
Irina Anghel-Enescu, Managing Director, South Eastern European Private Equity & VC Association
Mihai Toader-Pasti, Co-Founder, EFdeN
Mirona Păun, Founder, Tzitzi-Poc (Marele Câștigător Future Makers 2018)
Radu Manolescu, Founder, KM Trust & Partners

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.