Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ce riști să pățești dacă nu faci detartrajul danturii

Sorina Stroe, Medicul stomatolog Sorina Stroe, medic stomatolog, asistent universitar doctor

Detartrajul este o procedură care încă îi sperie pe mulți oameni, aceștia temându-se că le afectează smalțul dinților. Avem de a face cu un mit extrem de periculos în condițiile în care această procedură este deosebit de importantă pentru îndepărtarea plăcii bacteriene care duce la apariția cariilor și la boli gingivale.

Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, ne explică ce riscăm dacă nu facem detatraj periodic, indiferent de cât de bine ne curățăm dinții acasă zilnic.

Sorina Stroe, Medicul stomatolog Sorina Stroe, medic stomatolog, asistent universitar doctor
Sorina Stroe, Medicul stomatolog Sorina Stroe, medic stomatolog, asistent universitar doctor

Strică detartrajul dinții și smalțul?

„Faptul că detartrajul ar afecta smalțul dinților este doar un mit fără temei în lumea reală. În primul rând, pentru a demonta această teorie, trebuie să știți că smalțul este un țesut foarte dur, asupra căruia putem acționa invaziv doar cu două tipuri de materiale: diamant și carborund, materiale din care sunt de altfel realizate frezele noastre. Ansa ultrasonică, cu care se realizează detartrajul, nu poate să afecteze smalțul în niciun fel”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

Cum afectează, de fapt, tartrul dinții și gingiile

„Tartrul este, de fapt, alcătuit din bacterii care, în combinație cu sodiul din saliva noastră, se transformă în așa zisa piatră, cum este denumită popular. O pătură de bacterii în jurul dinților nu are cum să fie benefică. Tartrul este singurul factor cert al bolii parodontale. Detrartrajul devine astfel cel mai simplu, ieftin și la îndemână gest pentru prevenirea bolii parodontale”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.

Detartrajul doare?

„Detartrajul poate fi neplăcut doar dacă avem de a face cu o depunere consistentă pe dinți, cum este cazul pacienților fumători. În special dacă urmează procedura pentru prima dată, aceștia pot simți discomfort pentru ca avem de a face și cu multiple retracții gingivale în cazul lor. Odată dinții dezveliți de sub pătura de tartru, ei vor avea pentru prima dată, după mult timp, contact cu diverși factori termici (rece, cald), chimici (acru, dulce), în fața cărora vor manifesta sensibilitate pentru o perioadă. Eu încerc întotdeauna să le explic pacienților cu răbdare aceste lucruri, mai ales celor aflați la prima experiență. Ei trebuie să le înțeleagă pe deplin și să nu evite pe viitor detartrajul de teama durerii”, adaugă medicul stomatolog Sorina Stroe.

Ți se mișcă dinții după detartraj?

„Da, sunt cazuri în care se poate întâmpla ca, după detartraj, unii dinți să se miște. Însă trebuie să înțelegem de ce. Dinții care suferă de o afectare parodontală avansată, adică practic au ajuns să aibă o resorbție osoasă mare, și mai beneficiază de o implantare redusă din cauza tartrului în cantități mari, se vor destabiliza după ce îi curățam. Asta deoarece tartrul se așează cu precădere în spațiile mai greu accesibile, interdentare, așa cum se așează cimentul între cărămizi. Vă imaginați ce s-ar întâmpla dacă am curăța cimentul dintre cărămizi? Ele ar deveni instabile! Vina nu este însă a detartrajului, ci a anilor în care nu am făcut această procedură și am lăsat depozitul de tartru să se mărească”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

Vom avea dinți mai albi

„Prezența tartrului aduce cu ea un aspect inestetic, mai ales în combinație cu factori coloranți de tip tutun, cafea, ceai. Odată igienizarea realizată, pacienții își petrec minute bune în oglindă, nevenindu-le să creadă că dinții lor pot arăta și așa”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

Cât de des se face detartrajul?

„Din punctul meu de vedere, într-o lume ideală, în care toată lumea ar prioritiza profilaxia, igiena și prezența constantă la dentist, recomandările sunt de 1 consult la 6 luni și 1 detartraj la un an. Totuși, aceste recomandări variază în funcție de specificul fiecărui caz în parte, nu există rețete general valabile. Dacă însă aceste recomandări s-ar respecta ca la carte, noi, dentiștii, am avea cu siguranță mai puțin de lucru la nivel de tratamente dentare, iar pacienții ar cheltui și ar suferi infinit mai puțin pe seama problemelor dentare dacă ar face această procedură la timp”, concluzionează medicul stomatolog Sorina Stroe.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.