Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ce puteți face pentru a vă spori siguranța în călătoriile cu automobilul în perioada pandemiei de coronavirus

disinfect the car interior

Lumea întreagă este afectată de pandemia globală de coronavirus. Cel mai simplu sfat pentru siguranța dumneavoastră este să stați acasă. Dar ce puteți face dacă trebuie totuși să mergeți undeva cu mașina? Urmați aceste sfaturi.

Regula principală este reduceți la minimum contactul cu ceilalți. Dar dacă trebuie totuși să vă deplasați, protejați-vă.

”Varianta ideală este să nu mergeți niciunde. Dacă trebuie totuși să mergeți undeva, mergeți singur. Nu călătoriți în mașină cu altcineva. Dacă totuși trebuie să mergeți însoțit, asigurați-vă că respectiva persoană nu prezintă simptome acute de afecțiune respiratorie.
Folosiți o mască de protecție avansată sau măcar o mască medicală. Asigurați-vă că aveți datele de contact ale tuturor celorlalți pasageri, pentru a-i putea contacta în cazul în care aflați că sunteți infectat,” explică Jana Parmová, medic-șef la ŠKODA, evidențiind regulile de bază pe care fiecare ar trebui să le urmeze.

Este important să rețineți că, deși un automobil este un fel de unitate mobilă de izolare ce vă permite să reduceți la minimum contactul cu alții în călătoriile necesare, precum cele pentru a face cumpărăturile de alimente, medicamente sau alte bunuri de primă necesitate, călătoriile cu mașina nu sunt totuși lipsite de riscuri.

Dezinfectați

Dacă nu puteți să evitați intrarea în contact cu alte persoane și nu puteți să evitați deplasarea cu automobilul, dați atenție maximă măsurilor preventive de igienă. “Dezinfectați toate suprafețele pe care le atingeți, înainte și după călătorie, mai ales dacă folosiți mașina în comun cu alte persoane sau dacă ați transportat pe cineva cu mașina,” spune doamna doctor Parmová.

disinfect the car interior

Efectuați această curățare cu seriozitate maximă: volanul, maneta schimbătorului de viteze, levierul frânei de mână, mânerele ușilor, butoanele sistemelor radio și de infotainment sunt elementele pe care se gândește oricine să le dezinfecteze, dar nu uitați de manetele de lângă volan (pentru semnalizare și ștergătoarele de parbriz, precum și pentru tempomat), de cotiere, butoanele și levierele pentru ajustarea poziției scaunelor, ramele ușilor și mânerele de la exterior și mânerul portbagajului. Aceste aspecte sunt și mai importante pentru șoferii de taxi și alți șoferi care transportă pasageri.

Ce trebuie să faceți pentru a dezinfecta mașina? Organizația Consumer Reports, de exemplu, recomandă folosirea unor produse pe care le aveți deja acasă. Soluțiile cu minimum 70% alcool sunt eficiente împotriva noului coronavirus, iar alcoolul izopropilic nu va afecta principalele suprafețe din automobilul dumneavoastră.

De fapt, producătorii de automobile și subcontractorii lor îl folosesc pentru a dezinfecta componentele mașinii. Pentru a fi și mai liniștiți, Consumer Reports spune că puteți folosi alcool și pentru a șterge tapițeria scaunelor și alte suprafețe moi din automobil. Dar aveți grijă să nu le îmbibați prea mult.

Alcoolul nu ar trebui să deterioreze tapițeria din piele și nici pe cea din imitație de piele, dar curățarea intensă și excesivă cu alcool poate decolora materialul. Deci, nu frecați prea tare scaunele și celelalte suprafețe din piele. După curățare, suprafețele din piele ar trebui tratate cu produse de protejare a pielii.

parts of the exterior you should disinfect

Nu folosiți niciodată perhidrol (apă oxigenată), de exemplu, deoarece este foarte probabil ca această substanță să deterioreze suprafețele automobilului. Nu folosiți pe ecranele tactile ale mașinii substanțe de curățare ce conțin amoniu, după cum recomandă și Consumer Reports. Lavetele din microfibră sunt ideale pentru curățarea tuturor suprafețelor și pentru toate metodele de curățare.

Măștile medicale îi protejează pe ceilalți, măștile de protecție vă protejează pe dumneavoastră

Mai ales dacă trebuie să călătoriți cu pasageri și există riscul ca una dintre persoane să fi intrat în contact cu o persoană infectată, folosiți mijloace de protecție, adică măști medicale și măști de protecție. O mască medicală clasică nu va proteja utilizatorul împotriva virusului, ci va reduce semnificativ riscul ca cel care poartă masca să-i infecteze pe ceilalți.

Deci, chiar și o mască medicală uzuală reprezintă un gest de grijă și considerație față de ceilalți din mașină și poate reduce riscul de infecție. Pentru o bună protecție, aveți nevoie de o mască de protecție conformă minimum cu clasa FFP3.

De remarcat este și că mulți conducători auto nu știu, dar este posibil ca ei să aibă o mască medicală în trusa de prim ajutor din mașină. În unele țări europene, măștile medicale au fost mai demult un element obligatoriu al trusei. În unele țări sunt și acum obligatorii. Deci, uitați-vă în trusa dumneavoastră de prim ajutor: este posibil să aveți acolo o mască.

Doctor Parmová recomandă, de asemenea, aerisirea intensă a mașinii după ce ați curățat-o. Iar aerisirea ne conduce spre încă o recomandare utilă: curățați sistemul de aer condiționat. Aceasta nu înseamnă că trebuie să vă duceți mașina la service, acum nefiind deloc momentul potrivit pentru așa ceva.

Doctor Jana Parmová
Doctor Jana Parmová

Dar puteți cumpăra (on-line, de exemplu, sau la benzinării) spray-uri specializate pentru curățarea sistemului de aer condiționat al mașinii și a sistemului de ventilare. Deși acestea nu sunt la fel de eficiente ca o curățare profesionistă, pot ajuta totuși la reducerea riscului: spray-ul dezinfectant probabil că nu va elimina coronavirusul, dar un sistem de încălzire și de aer condiționat mai curat însemnă reducerea riscului de atașare a virusului în aceste sisteme.

Alimentați în siguranță

Dacă trebuie neapărat să mergeți undeva cu mașina, este foarte probabil că, mai devreme sau mai târziu, veți fi nevoit să alimentați. Nu uitați să fiți foarte atent cu igiena la stațiile de alimentare. Reduceți la minimum contactul cu angajații. Alegeți o stație cu self-service, dacă puteți. După ce ați alimentat mașina, spălați-vă imediat mâinile sau măcar dezinfectați-le cu o soluție de dezinfectare a mâinilor. Trebuie să aveți suficientă soluție în mașina dumneavoastră.

siguranta in calatoriile cu automobilul in perioada pandemiei de coronavirus

În mod ideal veți folosi apoi una dintre metodele moderne de plată pentru combustibilul alimentat: plata în sistem contactless cu cardul sau cu telefonul mobil, de exemplu. Anumite stații de alimentare vă permit poate chiar să plătiți contactless direct la pompă, astfel încât să nu fiți nevoit să intrați în magazin. Un alt aspect care vă poate ajuta să reduceți cât mai mult riscul este să umpleți complet rezervorul, astfel încât să nu fiți nevoit să mergeți foarte des la stațiile de alimentare.

Deși unele metode de prevenire a răspândirii epidemiei de coronavirus pot să pară drastice și exagerate, grija, atenția și precauția sunt de importanță crucială. Cu cât respectăm mai mult aceste măsuri, cu atât vom reduce mai mult riscul ca infecția să se răspândească și cu atât mai repede putem reveni la viețile noastre normale. Deci fiți prudent, reduceți la minimum contactul cu alte persoane și reduceți pe cât posibil călătoriile cu mașina. De asemenea, nu uitați să vă spălați bine pe mâini și să folosiți dezinfectant.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.