Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Catalyst Solutions organizeaza a 2-a editie

a celui mai mare târg de carieră din România în zilele de 13 şi 14 aprilie la Sala Palatului din Bucureşti

Sub brandul “Angajatori de TOP”, Catalyst Solutions organizează în zilele de vineri, 13 aprilie  şi sâmbătă 14 aprilie la Sala Palatului din Bucureşti  a 2-a ediţie a celui mai mare târg de carieră din România.

Evenimentul succede primei ediţii a târgului care s-a desfăşurat în toamna anului trecut cu rezultate ce au depăşit cu mult aşteptările companiilor participante. Astfel, din numărul mare de oportunităţi de carieră puse la dispoziţie de 75 de companii lider în domeniul lor de activitate, evaluările ulterioare târgului de carieră au arătat ocuparea a peste 500 de locuri atât de către studenţi în ani terminali cât şi de persoane cu experienţă.

Echipa Catalyst Solutions a identificat rezultatele pozitive: „La Angatori de TOP pot fi găsite oferte de joburi atât pentru studenţi cât şi pentru tineri cu experienţă. În urma evaluării primei ediţii, am constatat că s-au făcut angajări şi pe posturi de specialişti sau chiar manageri. De exemplu, o mare companie din domeniul IT a angajat un specialist cu 7 ani de experienţă, iar un lider în furnizarea de servicii de consultanţă a găsit la Angajatori de TOP noul său IT Manager. Prima ediţie ne-a demonstrat şi faptul că Angajatori de TOP nu are doar un impact local, ci ofertele de muncă se pot concretiza şi pentru alte oraşe din România. Un important operator de telefonie mobilă a angajat pentru o poziţie deschisă în Timişoara pentru care cauta persoana potrivita de un an de zile. Şi acestea sunt doar câteva exemple care demonstrează faptul că evenimentul devine din ce în ce mai eficient în ceea ce priveşte recrutarea de tineri profesionişti.”   
 
Angajările concrete au fost completate de un numar mare de CV-uri introduse în bazele de date ale angajatorilor pentru oportunităţi de joburi în viitor.

În această primavară, târgul îşi propune să reunească un număr de 100 de angajatori de top care vor încuraja candidaţii să aplice la cele peste 2 000 de oferte de angajare imediată sau de viitor apropiat. Ofertele sunt din cele mai dinamice domenii de pe piaţă: IT&C (IBM, Oracle, Gecad, IXIA, Romtelecom, Cosmote, Zapp, Orange, Vodafone, UPC, Lyngsoe Systems), bancar (BRD, Raiffeisen Bank, ING Bank), real estate şi construcţii (Eurisko, Impact, Bouygues), consultanţă şi audit (Deloitte, Ernst&Young, TMF), auto (Dacia Groupe Renault, Porsche, IPSO), industria farmaceutică ( Pfizer), FMCG (Coca-Cola HBC, Danone, Pepsi, Kraft Foods, Colgate Palmolive, JTI, British American Tobacco), servicii şi BPO (Accenture, Genpact, TechTeam), retail (Metro, Real, Bricostore, Mega Image) şi nu numai. Companiile cu renume, deţinătoare a unor cote de piaţă semnificative în domeniul lor de activitate sunt şi cele care conştientizează importanţa investiţiei în capitalul uman şi nevoia construirii unui brand puternic de angajator.

Prin prezenţa la târg, companiile participante stabilesc o legătură directă cu tânărul profesionist aflat în căutarea unui loc de munca cu premize încurajatoare sau care doreşte o reorietare în carieră. Un candidat poate susţine până la 20 de mini-inteviuri într-o zi, îşi poate exprima direct dorinţa de a lucra pentru compania la care aplică, are garanţia că CV-ul său este vizualizat pentru un job disponibil imediat sau pe termen mediu.
Programul evenimentului cuprinde şi prezentări de companii. În cadrul acestora, o parte dintre organizaţiile participante furnizează informaţii la zi cu privire la poziţia lor pe piaţă, strategii şi obiective pe termen mediu şi lung, politici de personal, detalii despre joburile prezente şi cele care se prefigurează în viitorul apropiat. Fiecare din cele 2 zile ale evenimentului se va încheia cu un workshop pe teme de carieră – Brand U – Lecţii Personale de Credibilitate (susţinut de Human Invest) şi Strategii de avansare în carieră (susţinut de CareerExperts).

Pentru a afla mai multe detalii legate de Angajatori de TOP vizitaţi www.hipo.ro, portalul de carieră dezvoltat de echipa Catalyst Solutions care timp de 2 luni, aprilie şi mai va funcţiona şi ca platformă online a târgului- ediţia a 2-a.

Bucuresti, 13.3.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.