Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Canotorii români au plantat 1000 de stejari în Pădurea Snagov, ajutați de 40 de copii. ”Vrem ca cei mici să crească într-un mediu curat!”

Pădurea Campionilor Snagov Federația Română de Canotaj

Sportivii Federației Române de Canotaj au plantat miercuri, 16 noiembrie, 1000 de puieți de stejar, în Pădurea Campionilor, proiect ecologic ce își propune să împădurească un teren de trei hectare din Pădurea Snagov.

A fost a treia acțiune de acest tip din cadrul proiectului Pădurea Campionilor, inițiat anul trecut de Federația Română de Canotaj, și susținut de Asociația Alianță Pentru Pădure, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Direcția Silvică Ilfov.

Pădurea Campionilor Snagov Federația Română de Canotaj

Canotorii au avut alături, de această dată, și 40 de copii de la Școala Gimnazială “Constantin Băicoianu” din satul Tâncăbești. Împreună au plantat o mie de puieți de stejar cu scopul de a contribui astfel la reducerea amprentei de carbon și a poluării din atmosferă, ce afectează sănătatea a milioane de oameni din zona Bucureștiului și a localităților limitrofe.

”Ne dorim să contribuim la construirea unui viitor verde, iar cei mici să crească astfel într-un mediu curat și sănătos”, a declarat Simona Radiș, multiplă campioană mondială și olimpică.

La inițiativa ecologică Pădurea Campionilor au participat Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj, alături de Laurențiu Ciornei, Președintele Asociației Alianță pentru Pădure, și reprezentanți ai Ocolului Silvic Snagov, dar și campioni precum Simona Radiș, Ancuta Bodnar, Sergiu Bejan, Marius Cozmiuc, Ionela Cozmiuc, Magdalena Rusu, Ciprian Tudosă, Mihăiță Țigănescu, Adrian Munteanu.

Cei 40 de copii de la Școala Gimnazială “Constantin Băicoianu” au primit, cu această ocazie, și autografe din partea sportivilor, pe revista Născut pentru Sport, pe a cărei copertă apar Simona Radiș și Ancuța Bodnar, campioane olimpice, mondiale și europene.

Elisabeta Lipă s-a declarat mândră de noua acțiune ecologică a sportivilor federației.

”Mă bucur foarte mult că, împreună cu cei care sunt azi campioni ai Federației Române de Canotaj, pot contribui la împădurirea unei suprafețe de trei hectare din Pădurea Snagov, un loc unde obișnuiam să alerg ca parte a antrenamentelor fizice în timpul perioadelor de cantonamnet. În această pădure, ca de altfel în toate pădurile, există și goluri despre care am crezut inițial că sunt rezultatul defrișărilor. Am aflat, însă, ulterior că este vorba de o procedură normală de întinerire a pădurii. Pe o astfel de suprafață crește acum Pădurea Campionilor. La acțiunea de ieri ne-au fost alături de canotori și de cei 40 de copii, de la Școala Gimnazială “Constantin Băicoianu” din Tâncăbești, și am plantat împreună o mie de puieți de stejar. La aceștia se adaugă și cei peste 4000 de copaci plantați la acțiunile anterioare. Pădurea Campionilor va creşte frumos în următorii ani!”, declară Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.

“Suntem deosebit de încântați de colaborarea frumoasă pe care o avem cu Federația Română de Canotaj și că am derulat o nouă acțiune de împădurire alături de campionii României. Exemplul oferit de toți cei implicați este unul pozitiv și inspirațional. Așa cum am mai spus, cu toții avem nevoie de pădure, iar pădurea are nevoie de noi!”, declară Laurențiu Ciornei, Președintele Asociației Alianță Pentru Pădure.

Nu este prima dată când sportivii Federației Române de Canotaj lansează un proiect ecologic. În ultimii ani, canotorii români s-au implicat și în acțiuni de ecologizare, colectând gunoaiele din pădurea din jurul lacului Snagov.

Pădurea Campionilor este o inițiativă a Federației Române de Canotaj în colaborare cu Asociația Alianță Pentru Pădure, fondată de Laurențiu Ciornei cu sprijinul Regia Nationala a Padurilor – Romsilva și al Direcției Silvice Ilfov.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.