Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Brother participă la Solitech 2019 la Oradea

• Brother va prezenta soluții de imprimare și scanare mobila, conceptul unic de imprimare eficientă TonerBenefit și imprimanta de etichete color cu tehnologie Zink

Brother, unul dintre cei mai mari furnizori de soluții pentru mediul de afaceri, va participa și anul acesta cu tehnologii și soluții de ultimă oră la Solitech – forumul regional de soluții IT&C adresat clienților finali, companiilor și instituțiilor, ce va avea loc la Oradea pe data de 25 septembrie.

Indiferent că este vorba despre mediul de afaceri, despre instituții de învățământ, medicale sau de altă natură, despre instalații industriale și de infrastructură sau de profesioniști specializați într-o anumită activitate, gestionarea eficientă a documentelor, arhivarea sigură a informației și organizarea rapidă a activității reprezintă componentele de bază ale unui nivel de performanță superior. Brother depune eforturi considerabile în vederea dezvoltării unor produse inovatoare, cu costuri de operare reduse, care să le permită utilizatorilor să își îmbunătățească eficiența în acele activități legate de administrarea, securizarea și organizarea informației. Astfel, compania oferă echipamente moderne, prevăzute cu consumabile accesibile și de calitate, dar și cu o multitudine de funcții și instrumente concepute pentru reducerea cheltuielilor sau pentru utilizarea de la distanță. Mai mult decât atât, Brother se implică activ pe piețele pe care activează și acordă o importanță deosebită dialogului cu partenerii și utilizatorii, bazându-se pe feedbackul furnizat de aceștia pentru dezvoltarea de noi produse, adaptate nevoilor lor, prezente și viitoare. Prin urmare, producătorul a decis să participe la ediția 2019 a forumului IT&C organizat de RO et CO International la hotelul Ramada din Oradea, pe data de 25 septembrie.

Brother VC 500W 1

La fel ca în fiecare an, Solitech are ca obiectiv prezentarea celor mai noi soluții din domeniul IT&C, adresându-se clienților finali, companiilor și instituțiilor. Brother va prezenta beneficiile utilizării unor echipamente și soluții moderne din oferta sa actuală, alături de o serie de produse de imprimare și scanare mobilă. Dintre acestea se remarcă modelele bazate pe conceptul unic de imprimare eficientă TonerBenefit. Gama de echipamente laser monocrom din această serie este unică la ora actuală pe piață prin tipul și eficiența cartușelor de toner utilizate. Ele au o capacitate de 2000 pagini și sunt disponibile prin intermediul RO et CO International la prețul recomandat de 99 Lei. Astfel, sunt consumabilele originale cu cel mai bun preț de pe piață. Pe lângă astfel de soluții consacrate, Brother va prezenta la Solitech 2019 și cel mai nou produs din portofoliu – imprimanta de etichete color Visual Creator 500W cu tehnologie Zink.

Echipamentele de tipărit etichete ocupă un loc important în oferta Brother și oferă un nivel de calitate la cele mai înalte standarde, indiferent că este vorba despre etichetare pentru acasă, pentru birouri, pentru retail, pentru mediul industrial, pentru infrastructură de rețea sau chiar pentru instalații electrice. Iar cel mai nou model de acest fel promite calitate vizuală de top, similară fotografiilor. VC-500W folosește în acest scop tehnologia ZINK Zero Ink, care îi permite să creeze etichete color fără a folosi cerneală. Aceasta utilizează în schimb hârtia ZINK, prevăzută cu cristale color încorporate, care se activează prin încălzire, rezultând imagini de o calitate excepțională cu o rezoluție de 313dpi. Ca viteză de imprimare – modelul tipărește într-un singur pas, cu o cadență de 8mm/s. Brother VC-500W se remarcă prin prețul său de achiziție recomandat extrem de avantajos, de numai 999 de lei. Iar în ceea ce privește dimensiunea printurilor, utilizatorul beneficiază de maximum de flexibilitate, căci modelul poate crea etichete cu lățime cuprinsă între 9 și 50mm, în timp ce tăierea la lungimea dorită este asigurată de cutter-ul integrat.

Imprimanta de etichete Brother VC-500W poate fi folosită atât cu PC-uri tradiționale sau cu sisteme Mac prin conexiune USB, cât și cu tablete sau smartphone-uri prin interfață WiFi. Pentru o realizare ușoară a etichetelor sunt disponibile aplicațiile Brother P-touch Editor pentru PC și Colour Label Editor pentru dispozitive mobile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *