Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

BRD a câştigat trofeul „Cea Mai Prietenoasă Bancă pentru Tineri” în 2016, la ediţia a II-a a „Mastercard Bank of the Year”

BRD – Groupe Société Générale îşi reconfirmă poziţia de lider în privinţa ofertelor către consumatorii tineri din România, în urma obţinerii trofeului Cea Mai Prietenoasă Bancă pentru Tineri în 2016, în cadrul celei de-a II-a ediţii a galei „Mastercard Bank of the Year”, desfăşurată joi, 16 martie, la Muzeul Naţional de Artă.

Premiul pentru care s-au înscris în competiţie patru bănci, toate din top 10 din sistem după valoarea activelor şi cota de piaţă, recunoaşte cea mai reuşită adecvare a serviciilor bancare pentru cei mai tineri clienţi din România. Potrivit argumentaţiei juriului, consumatorii tineri au alte exigenţe decât generaţiile anterioare, fiind dispuşi să treacă mai uşor şi mai repede de la un serviciu la altul, atunci când li se oferă condiţii mai avantajoase.

Evaluarea candidaturilor s-a făcut, în primul rând, după numărul de produse dedicate tinerilor: banca cu cele mai multe astfel de produse a primit 5 puncte, următoarea clasată – 4 puncte şi tot aşa, în ordine descrescătoare. La departajare, a contat semnificativ şi oferirea unor dobânzi preferenţiale pentru tineri (criteriu care a primit 5 puncte) sau inexistenţa unei astfel de oferte (zero puncte). De asemenea, s-au clasificat aplicaţiile înscrise în funcţie de numărul de sucursale deschise în campusuri universitare, reducerea comisioanelor pentru tineri şi alte beneficii acordate acestei categorii de clienţi.
BRD – Groupe Société Générale a obţinut cel mai mare punctaj, ceea ce reprezintă încă o certificare a eforturilor sale, de-a lungul anului 2016, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor tinerilor consumatori.

„În ultimii ani, încrederea noastră în tineri a fost demonstrată, pe de o parte, prin parteneriatele încheiate pentru susţinerea unor prestigioase competiţii în domeniul tehnologiei şi al antreprenoriatului, vizând domenii de vârf precum robotică. Pe de altă parte, pentru a ne apropia de consumatorii tineri, avem agenţii deschise în toate marile centre universitare, iar prin serviciile dedicate lor am atras peste 40.000 de clienţi noi, studenţi şi liceeni, în 2016”, a declarat Directorul general adjunct al BRD, Gheorghe Marinel.

RECOMANDAM:  Raliul Dakar 2018 - Etapa 4: San Juan de Marcona - San Juan de Marcona

Aplicaţia înscrisă de BRD – Groupe Société Générale în competiţia „Mastercard Bank of the Year” din acest an a avut două componente: politica băncii de responsabilitate socială îndreptată către tineri, respectiv trecerea în revistă a serviciilor dedicate acestui segment de consumatori.

Din prima categorie face parte platforma MINDCRAFT – development kit by BRD, sub umbrela căreia, începând din 2016, se regăsesc proiecte adresate tinerilor pasionaţi de inovaţie în tehnologie şi business precum:
·    BRD FIRST Tech Challenge – cea mai mare competiție naţională de robotică care încurajează liceenii să utilizeze principii de inginerie în robotică (total de 800 de elevi participanţi, din 53 de echipe);
·    MINDCRAFT HUB la Universitatea Politehnica din București – laborator de robotică în care elevii și mentorii lor beneficiază de spațiu de lucru pentru construirea roboţilor;
·    Susţinerea acordată echipelor de robotică: AutoVortex (medaliată cu aur în competiții internaționale) şi heRObotics (finalistă a competitiei ZERO Robotics – organizată de NASA, Massachussetts Institute of Technology şi Agenţia Spaţială Europeană);
·    Programe de dezvoltare a spiritului antreprenorial al tinerilor – parteneriat cu Innovation Labs – accelerator de business în care tinerii sunt pregătiţi să-şi dezvolte ideile inovatoare;
·    Programe locale: burse, workshopuri şi cursuri de pregătire pe teme din domeniul bancar pentru lucrările de licenţă/dizertaţie (sub îndrumarea managementului BRD).

În privinţa serviciilor pentru tineri, atuurile BRD – Groupe Société Générale au constat în:
·    reţeaua de agenţii din 12 centre universitare ale ţării şi faptul că, la fiecare început de an şcolar şi universitar, timp de 3 luni, este prezentă în 60 de instituţii de învăţământ cu standuri dedicate, de unde tinerii pot obţine informaţii despre servicii şi îşi pot deschide un cont pe loc;
·    gama foarte variată de produse pentru tineri: conturi de economii (Atustart, Atusprint şi Atucont); carduri de debit (ISIC, Sprint, Maestro Universitatea Bucureşti); credite (Work & Travel, Credit 10, Creditul pentru studii, creditul UMF Iaşi); pachete de produse şi servicii (SPRINT PE+ şi STUDENT PE+); asigurări, fie cu o componentă investiţională pentru studii (Eduplan), fie ataşate cardurilor (Confort).

RECOMANDAM:  Pentru al doilea an consecutiv, Farmec obține titlul de „Cel mai bun produs nou” pentru Gerovital H3 Hyaluron C

Aplicaţia trimisă juriului competiţiei „Mastercard Bank of the Year” a consemnat şi lansarea, în 2016, a creditului dedicat studenţilor Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi, care le oferă acestora posibilitatea de a-şi finanţa studiile. Între facilităţile produsului se numără perioada de graţie parţială (de până la 72 de luni), care permite începerea rambursării după începerea rezidenţiatului, din veniturile obţinute.

Faptul că nu se percep comisioane – nici pentru analiza dosarului, nici pentru administrarea lunară şi nici pentru rambursare anticipată – este un alt avantaj al creditului. Singurul cost al împrumutului este dobânda preferenţială: 3,9% + Robor 6M.

De asemenea, procesul de analiză şi acordare a creditului este îmbunătăţit prin reducerea documentelor solicitate solicitantului, deoarece verificarea statutului de student, durata studiilor şi valoarea taxei de şcolarizare se realizează direct cu UMF Iaşi, în baza parteneriatului încheiat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *