Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW Seria 5 Gran Turismo

Un BMW adevărat care deschide noi oportunităţi şi defineşte noi proporţii pentru design în industria auto – acesta este noul BMW Seria 5 Gran Turismo Concept. Prin prezentarea acestui concept unic, cel mai de succes producător de automobile premium creează încă o dată un nou segment în piaţă, îmbogăţind plăcerea de a conduce, un element definitoriu pentru BMW, cu noi caracteristici ale mărcii. Stilul clasic BMW este transferat, încă o dată, într-un nou tip de automobile.

Aşa cum a fost cazul cu BMW X5, primul Sports Activity Vehicle, sau BMW Seria 1, singura compactă premium cu tracţiune spate de până acum, BMW, prin puterea inovaţiei, pune bazele unor noi segmente de piaţă şi oferă unor noi grupuri ţintă experienţa unică a mărcii.

BMW Seria 5 Gran Turismo Concept este o versiune apropiată de producţia de serie a Progressive Activity Sedan (PAS) şi oferă o perspectivă asupra extensiei gamei BMW Seria 5 cu un nou concept de automobile. Este pentru prima dată când un automobil îmbină prestanţa unei limuzine, modernul unui Sports Activity Vehicle şi clasicul unui Gran Turismo. BMW Seria 5 Concept este o combinaţie fără precedent de eleganţă, confort luxos şi funcţionalitate.

Aşa cum o dezvăluie şi numele, BMW Seria 5 Gran Turismo Concept este automobilul ideal pentru călătorii lungi, oferind însă şi o experienţă excelentă de condus şi în traficul cotidian. Linia caroseriei prezintă toate trăsăturile unui BMW dedicat performanţei sportive. Alături de proporţiile tipice ale mărcii, limbajul de design este caracteristic pentru un BMW în fiecare detaliu.

Un concept inteligent pentru mobilitate

BMW Seria 5 Gran Turismo Concept ilustrează o imagine modernă a mobilităţii. În punct central au fost puşi cei care doresc de la un automobil un spaţiu generos, apreciază o prezenţă exclusivă şi beneficiile unui interior variabil. Respectând toate aceste solicitări, BMW Seria 5 Gran Turismo Concept păstrează statutul şi stilul elegant al unei limuzine de clasă superioară printr-o interpretare specială, orientată către necesităţile şoferului.

Aceasta creează pentru BMW oportunitatea de a se adresa către noi grupuri ţintă. BMW Seria 5 Concept este un automobil cu adevărat unic, dedicat celor care doresc să păstreze elemente clasice cum ar fi prestanţa, luxul şi calitatea premium, dar care au un stil de viaţă polivalent şi spontan şi care se bucură de concepte inovatoare. Conceptul reflectă şi un nou tip de atitudine a celor care doresc să păstreze armonia între o prezenţă distinsă în viaţa profesională şi nevoia de spaţiu pentru activităţile din timpul liber.

Interiorul BMW Seria 5 Gran Turismo Concept combină spaţiul generos, luxul personal şi o selecţie exclusivă de materiale pentru a crea o experienţă cu adevărat premium. Cele patru portiere oferă un acces confortabil şi ergonomic către toate cele patru locuri. Design-ul consolei centrale orientate către şofer este element stilistic definitoriu pentru BMW care probează performanţa sportivă. Poziţia uşor înalţată subliniază controlul superior al automobilului.

Design-ul unic oferă şi în spate o ambianţă modernă, exclusivă, cu spaţiu generos. Scaunele spate sunt reglabile în mai multe poziţii diferite atât pentru spaţiul destinat picioarelor cât şi pentru unghiul spătarului. Spaţiul pentru cap asigură pentru toţi pasagerii un confort de înaltă clasă.

Geamuri laterale mari crează un interior luminos şi deschis, la fel ca acoperişul panoramic care până acum era disponibil la BMW Seria 5 Touring şi modele BMW X.

Confort luxos şi versatilitate impresionantă

În funcţie de necesităţile şoferului şi pasagerilor, spaţiul pentru picioare în spate poate ajunge la acelaşi nivel oferit de BMW Seria 7 sau capacitatea portbagajului poate atinge acelaşi volum întâlnit la BMW Seria 5 Touring. Versatilitatea este atinsă, printre altele, prin culisarea scaunelor spate pe lungime cu până la 100 mm. O altă opţiune oferă posibilitatea de a regla individual unghiul spatarului scaunelor pentru a asigura fie un confort optim, fie un spaţiu maxim în portbagaj.

Într-o configuraţie oferind confort maxim pentru pasagerii spate, capacitatea portbagajului atinge 430 litri. Prin înclinarea spătarelor scaunelor şi deschiderea peretelui de separare, volumul creşte la 570 litri. Şi în aceste condiţii spaţiul pentru picioare este la nivelul unei limuzine din segmentul superior. După rabatarea completă a scaunelor spate, capacitatea portbagajului creşte la un maxim de 1650 litri. Procesul de rabatare se realizează atât electric, cât şi manual prin acţionarea unui buton din panoul lateral al compartimentului de bagaje. Aceasta asigură o funcţionalitate maximă în reglarea spaţiului interior, chiar şi atunci când automobilul este încărcat.

Înclinarea individuală a scaunelor dovedeşte şi mai multă versatilitate, având în vedere că peretele separator se deschide în două secţiuni, în funcţie de necesităţile de încărcare.

Vizibiltate optimă şi acces facil datorită poziţiei scaunelor

Pentru scaunele faţă, atât şoferul cât şi pasagerul beneficiază de o poziţie uşor înălţată. Aceasta oferă vizibilitate optimă în jurul automobilului, la fel ca la modelele BMW X. Configuraţia specială a BMW Seria 5 Gran Turismo Concept asigură un acces facil şi ergonomic în automobile.

În design-ul consolei centrale, structura de suprafeţe aranjate orizontal, în cascadă, cu finisaje în diferite materiale şi culori, accentuează lăţimea automobilului la interior.

Afişajele şi elementele de control sunt separate în mod clar, grupate după funcţionalitate. Prin design, panoul de instrumente îmbunătăţeşte vizibilitatea, oferind şoferului o perspectivă clară şi asupra instrumentelor de bord, de la butonul pentru lumini, până la butonul start/stop.

Design interior elegant care accentuează senzaţia de spaţiu

Inserţiile din consola centrală formează un arc continuat şi în inserţiile din uşi, ceea ce creează impresia unui spaţiu compact, construit în jurul pasagerilor. Interacţiunea între liniile ascendente şi descendete, precum şi liniile ample de contur, creează un design omogen şi leagă vizual scaunele spate şi scaunele faţă.

Curgerea dinamică a liniilor este întreruptă de montantul B, ceea ce subliniază lungimea automobilului şi întăreşte senzaţia de spaţiu. Lungimea este evidenţiată la interior prin consola centrală care este continuată prin design către partea din spate.

Panou de instrumente cu tehnologie “black panel”

Panoul de instrumente este realizat dintr-un display de înaltă rezoluţie şi tehnologie “black panel”. Acesta prezintă patru indicatoare rotunde alături de afişarea diferitelor funcţii precum navigaţie, mesajele de la diferite unităţi de control, informaţii de service etc.

Prezentată pentru prima dată la noul BMW Seria 7, tehnologia “black panel” realizează o reprezentare precisă şi sofisticată a instrumentelor de bord. Atunci când acesta este oprit, întregul afişaj formează o suprafaţă omogenă neagră, pentru ca la pornire afişajul să fie activat electronic.

Display-ul unităţii iDrive este poziţionat central, într-un stil tipc BMW, la acelaşi nivel ca panoul de instrumente, îmbunătăţind ergonomia printr-o vizibiltate optimă a tuturor instrumentelor, dar şi armonizând design-ul interior.

Proporţii: dinamism tipc BMW, combinat cu eleganţa unui Gran Turismo

BMW Seria 5 Gran Turismo Concept reinterpretează experienţa de condus a unui BMW printr-o îmbinare între lux şi funcţionalitate într-o formă modernă. Aceasta creează o oportunitate unică pentru şofer şi pasageri de a savura plăcerea de a conduce la cel mai înalt standard, cu un interior spaţios de calitate premium fără compromis.

Forma caroseriei noului concept asigură un echilibru elegant între inovaţie şi tradiţie. Noul model iese în evidenţă încă de la început ca un BMW adevărat, liniile clare accentuează extinderea gamei de modele într-o nouă formă. Astfel, BMW Seria 5 Gran Turismo Concept intră pe un nou teritoriu în istoria mărcii, fără să îşi găsească un competitor în întreaga lume automobilistică.

Prin dimensiunile exterioare, BMW Seria 5 Gran Turismo Concept se încadrează perfect între BMW Seria 7 şi modelele SAV. Cu o lungime de 499,8 cm este surclasat numai de limuzina de lux a mărcii, înălţimea de 155,5 cm este depăşită numai de modelele din gama BMW X. Imaginea, atât de specifică pentru BMW, este creată prin proporţiile automobilului şi subliniază forţă şi dinamism: capota motorului alungită, ampatamentul mare, spaţiul pasagerilor mutat cât mai mult în spate. Aceste trăsături sunt combinate cu elemente inovative şi evidenţiază trăsăturile unice ale noului concept, spaţiul interior generos, definit prin versatilitate, calitate premium şi confort.

Culoarea exterioară „Fluid Cuprite”, dezvoltată special pentru acest concept, pune în valoare designul inedit al noului model. Suprafaţa fină aminteşte de metalul lichid şi pune în valoare toate suprafeţele caroseriei, precum şi liniile puternice de contur. Completând această abordare, pentru etrierele de frână şi interior este folosită o nouă culoare – „Cupru”.

Forţa dinamică a părţii frontale

Partea frontală a BMW Seria 5 Gran Turismo Concept este definită de prezenţa puternică a grilei tipice BMW, admisiile de aer de dimensiuni generoase şi de farurile sferice duble. Noua grilă este uşor înclinată înainte, partea superioară marcând elementul extrem al liniei caroseriei. Suprafeţele care înconjoară grila radiatorului sunt retrase spre interior şi accentuează prezenţa dinamică a automobilului.

Toate liniile de contur care curg de-a lungul compartimentului motorului către spate aduc în prim plan grila radiatorului. Acelaşi rol îl au admisiile de aer, poziţionate cât mai jos, central, şi conturul blocurilor optice orientat uşor către centrul automobilului.

Dimensiunile impresionante ale grilei radiatorului prefigurează dimensiunea motorului, în timp ce capota, modelată în jurul „power dome-ului” amplasat central, scoate în evidenţă forţa propulsorului. Liniile laterale ale capotei motorului, farurile de ceaţă poziţionate pe extremele laterale şi separate de două elemente de decor din aluminiu transversale, subliniază ecartamentul lung al automobilului.

Faruri sferice duble, tipice BMW, inele LED unice

Farurile sferice duble, elemente definitorii pentru BMW, se prezintă acum cu noi linii de contur si cu o nouă tehnologie pentru farurile de zi. Alături de semnalizatoare, inelele tip coronă sunt realizate pentru prima dată folosind tehnologia LED. Înclinat într-un unchi distinctiv, conturul blocurilor optice se extinde către panourile laterale. Farurile sferice duble, acoperite de o suprafaţă mată în partea superioară, întăresc prezenţa dinamică a automobilului.

Profil: linie de coupe

Dominantă pentru profil este linia mediană, o trăsătură tipică BMW. Aceasta se formează la nivelul farurilor, este continuată armonios pe panourile laterale, pe uşi unde integrează şi formele mânerelor, şi se închide cu o uşoară arcuire în blocurile optice din spate, parcurgând toată lungimea automobilului.

Linia acoperişului, arcuită spre spate, conferă trăsături tipice unui coupe modern. Caracterul inovativ al automobilului este întărit şi de prezenţa lui vizuală. Atât pentru faţă, cât şi pentru spate, portierele cu geamuri fără rame întăresc imaginea de coupe. Este pentru prima dată când BMW foloseşte o astfel de soluţie pentru un model cu cinci uşi.

Pasajele ample ale roţilor sunt un alt indiciu al sportivităţii noului model. Conceptul este prezentat, de asemenea, cu jante de 21”.

Oglinzile exterioare reprezintă un element nou de design. Fixate în cadrul montantului A, acestea se încadrează armonios în corpul caroseriei.

Linie spate puternică

Design-ul spatelui relevă detalii unice despre noul concept. Linia laterală a acoperişului se întâlneşte cu linia umerilor spate la nivelul spoilerului, ceea ce conferă BMW Seria 5 Gran Turismo Concept imaginea de fastback.

Spatele este tăiat în linii orizontale care întăresc prezenţa dinamică a maşinii. În acelaşi timp aceasta creează un joc între suprafeţe convexe şi concave, cu sigla BMW poziţionată deasupra barei cromate care uneşte cele două stopuri, oferind o notă sportivă suplimentară.

Funcţionalitate: două haioane într-unul singur

O trăsătură importantă a funcţionalităţii automobilului iese în evidenţă atunci când se deschide haionul: pentru depozitarea bagajelor aceasta se poate deschide integral sau doar până la lunetă. Dacă se deschide doar prima parte a haionului, atunci acesta poate fi încărcat precum un sedan, compartimentul pasagerilor fiind protejat de curent sau vremea de afară. Nevoia de a deschide haionul integral apare atunci când se încarcă obiecte deosebit de voluminoase.

Noul BMW Seria 5 Gran Turismo Concept urmează a fi prezentat publicului cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din martie. Modelul nu va înlocui BMW Seria 5 limuzină sau Seria 5 Touring, ci deschide o nouă categorie de modele din gamă.

Modelul este aşteptat să intre în producţie în aproximativ un an de zile.

Bucuresti, 04.02.2009

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.