Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

“BMW M – 50 YEARS OF THE ULTIMATE DRIVING MACHINES” – o carte ce marchează un an aniversar important

BMW M - 50 YEARS OF THE ULTIMATE DRIVING MACHINES

De 50 de ani, BMW M şi BMW Motorsport generează pasiune, fascinaţie, emoţie şi milioane de fani. O carte independentă dedicată istoriei de jumătate de secol a BMW Motorsport şi BMW M este disponibilă acum la nivel global şi poate fi comandată şi în România.

“BMW M – 50 YEARS OF THE ULTIMATE DRIVING MACHINES” urmăreşte influenţele motorsportului asupra dezvoltării şi filosofiei, începutul cu prima maşină BMW M – BMW M1 -, iar ulterior acoperă evoluţia mărcii în fiecare deceniu.

Jochen Neerpasch, eroul care a creat BMW Motorsport în 1972, fiind în acelaşi timp responsabil pentru câteva proiecte definitorii BMW M precum BMW M1, programul BMW Art Car sau programul BMW Junior, a semnat prefaţa. “Blue Hero”, un proiect de artă românesc semnat de artistul Adrian Mitu şi dedicat lui Jochen Neerpasch, este reprezentat şi el în primele pagini ale cărţii – o prezenţă locală unică într-o carte definitorie universală BMW M.

BMW M - 50 YEARS OF THE ULTIMATE DRIVING MACHINES

Cartea este tipărită în format hard cover, la o calitate excelentă, cu un conţinut bogat de informaţii şi oferă o selecţie largă de fotografii care acoperă întreaga istorie M. “BMW M – 50 DE ANI DE ULTIMATE DRIVING MACHINES”, publicat de Motorbooks din Marea Britanie, poate fi comandat pe Amazon, cu livrare în România. Cartea se bucură deja de apreciere, iar la lansarea pe Amazon a urcat rapid pe primul loc la categoria motorsport.

Despre autor

Tony Lewin este comentator şi analist al industriei auto cu o activitate lungă. A petrecut cea mai mare parte a carierei testând maşini, analizându-le şi raportând evoluţia companiilor de automobile la nivel global. A fost un scriitor şi editor constant pentru Automotive News Europe şi a lansat mai multe titluri de pionierat pentru Financial Times, semnând şi rubrici regulate pentru alte publicaţii naţionale şi internaţionale. Cărţile sale anterioare includ BMW Century, How to Design Cars Like a Pro, The Complete Book of BMW şi Speed Read: Car Design. Locuieşte în East Sussex.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.