Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW Group Event Forum prezintă Premium Lounge

bmw-welt_premium-lounge

Bucureşti/München. În 2016, aproximativ 52.000 de oaspeţi au vizitat BMW Group Event Forum în cadrul ceremoniilor de livrare de automobil, congreselor sau evenimentelor. Această perfromanţă marchează un al doilea an-record consecutiv. BMW Welt, care – alături de Muzeul BMW şi BMW Group Classic – este cea mai mare locaţie din cadrul BMW Group Event Forum se extinde cu Premium Lounge la care s-a adăugat o actualizare premiată a mijloacelor media existente.

Noua Premium Lounge de la BMW Welt

Premium Lounge oferă oaspeţilor şi organizatorilor o zonă de evenimente exclusivă în centrul BMW Welt. Canapelele de piele confortabile şi o zonă pentru masă, decorată cu tonuri calde, oferă un spaţiu de evenimente pentru până la 100 de invitaţi. Premium Lounge se prezintă relaxată, modernă şi elegantă în mijlocul arhitecturii multipremiate a clădirii BMW Welt. Faţada panoramică de sticlă oferă o imagine a spaţiului de livrare de automobile – Premiere, zona expoziţională centrală şi inima clădirii BMW Welt, precum şi a oraşului şi a reperelor sale arhitectonice. Cateringul de înaltă clasă, oferit de partenerul intern Käfer, şi serviciile excelente furnizează un cadru rafinat pentru o seară de neuitat. În timpul zilei, Premium Lounge este rezervat pentru clienţii internaţionali care îşi preiau noile automobile şi poate fi rezervat pentru evenimentele de seară.

bmw-welt_premium-lounge
2016: Un alt an-record

Popularitatea spaţiilor BMW Group Event Forum este subliniată de creşterea constantă a numărului de oaspeţi şi rezervări de-a lungul ultimilor doi ani. În 2016, aproximativ 52.000 de oaspeţi au experimentat momente speciale la BMW Welt, Muzeul BMW şi BWM Group Classic, ceea ce a reprezentat al doilea an-record consecutiv. Mai presus de orice, ceremoniile de livrare de automobile noi oferă BMW Welt, cea mai mare dintre cele trei locaţii, o notă specială de exclusivitate. Primăvara anului 2016 a reprezentat prima decernare a Premiilor Germane pentru Jocuri pe Computer, după care, la scurt timp, a fost întins covorul roşu pentru un eveniment caritabil: 500 de oaspeţi, inclusiv numeroase celebrităţi din show-biz, sport, politică, industrie şi ştiinţă, au fost prezenţi la cea de-a 15-a ediţie a Premiilor Felix Burda. Ca în fiecare an, Premiile iF Design au beneficiat de prezenţa unor oaspeţi şi vorbitori remarcabili din politică şi sport, divertisment şi industria designului. În prezenţa a 1.500 de participanţi şi oaspeţi, realizările de design remarcabile au fost distinse. Ceremonia de premiere a avut loc deja la BMW Welt, pentru al şaselea an la rând, pe 10 martie 2017.

De ultimă oră: reînnoirea tehnologiei media la BMW Welt

BMW Welt începe anul de evenimente 2017 cu o modernizare a tehnologiei media din zona de evenimente. În colaborare cu compania macom GmbH şi specialiştii în sisteme AV de la Kraftwerk Living Technologies, a fost posibilă amplificarea experienţei de brand – totul prin intermediul tehnologiei media şi IT de ultimă oră. De asemenea, reînnoirea oferă organizatorilor posibilităţi noi şi surprinzătoare datorită sistemelor de sunet îmbunătăţite, precum şi prin numeroasele zone de vizualizare LED. Ca o încununare, proiectul a fost deja distins, în februarie 2017, cu Premiul InAVation la categoria “Visitor Attraction”.

Despre BMW Group Event Forum

Prin BMW Welt şi Muzeul BMW, BMW Group Event Forum combină concepte spaţiale flexibile şi inovatoare, dezvoltate pentru experienţe de eveniment extraordinare. În jur de 20 de zone de eveniment utilizabile individual, care pot fi şi combinate între ele, oferă diferite opţiuni de realizare pentru toate cerinţele evenimentului. Arhitectura modernă, infrastructura excelentă, serviciile de eveniment profesionale şi programele de fidelizare variate creează un cadru unic. Peste 450 de evenimente de client au avut loc în fiecare an la BMW Group Event Forum. În cadrul Location Award 2013, BMW Welt a fost desemnată cea mai bună “locaţie de design” din Germania. În 2014, Muzeul BMW a fost distins cu Location Award la categoria “Locaţii Speciale & Tematice”.

Servicii individuale pentru evenimente individuale

Organizatorii de evenimente şi clienţii pot alege dintr-un pachet complet de servicii de eveniment pentru toate cele trei locaţii. Dacă doresc, organizatorii sunt asistaţi de un project manager experimentat. Chiar de la început, această persoană sfătuieşte şi asistă fiecare client în parte nu doar cu cerinţele legate de conţinut, tehnice şi organizaţionale, ci şi coordonează, dacă se doreşte, toate serviciile necesare pentru a asigura buna desfăşurare a evenimentului. Specialiştii au grijă individual de echipamentul tehnic necesar pentru scenă, video, sunet şi lumini. Susţinerea totală a clienţilor include personalul respectiv, de la servicii de hostess până la cele de garderobă. Serviciul medical asigură ajutor rapid în caz de urgenţă, iar personalul de securitate instruit protejează toate zonele de eveniment.

Experienţe extraordinare pentru oaspeţi deosebiţi

Datorită programelor de fidelizare organizate individual, fiecare eveniment devine o experienţă totală, prin care este posibil să alegi dintr-o mare varietate de programe, de la tururi cu ghid prin BMW Welt, Muzeul BMW, BMW Group Classic, uzina BMW Group la instruite auto activă. Mai mult, prin programul de închiriere BMW on Demand, organizatorii pot oferi anumite experienţe de condus în diferite modele BMW – de exemplu, în sportivul BMW M3 sau inovatorul BMW i8 – dacă aceasta este dorinţa clientului. Automobilele pot fi închiriate cu ziua sau cu ora direct de la BMW Welt. În plus, momente speciale precum prezentări de produs, experienţe de condus cu modelul electric BMW i3 sau BMW Isetta din anii ’50 pot fi integrate în evenimentele organizatorului. Mai mult, BMW Group Classic oferă tururi cu ghid exclusive prin colecţia istorice, Centennial Room şi atelier, precum şi discuţii cu angajaţii BMW Group Classic. Dacă se doreşte, se pot planifica excursii cu automobilele clasice ale BMW Group sau un serviciu de shuttle. Cei care îşi doresc să ofere oaspeţilor o plăcere şi mai mare a condusului în detaliu vor lua cea mai bună decizie cu BMW Driving Experience la Maisach: pregătirea pentru siguranţă sau zăpadă şi gheaţă completează orice eveniment cu acţiune multidimensională. În cadrul BMW Welt, cateringul este asigurat de partenerul exclusiv Feinkost Käfer, în timp ce Kofler & Kompanie asigură aceleaşi servicii la BMW Group Classic şi Muzeul BMW.

BMW Welt – Inima mărcilor ia pulsul oraşului

Anual, BMW Welt primeşte peste trei milioane de vizitatori. Cu arhitectura sa de avangardă, BMW Welt este punctul central al tuturor mărcilor din BMW Group – BMW, subbrandurile BMW M şi BMW i, MINI, Rolls-Royce Motor Cars şi BMW Motorrad -, care sunt prezentate într-o manieră impresionantă în propriile universuri de experienţă. Dar BMW Welt nu înseamnă doar expoziţiile şi livrarea noilor automobile. De-a lungul anului, vizitatorii se pot bucura de programe variate de cultură, artă şi entertainment, precum şi de locaţia populară în care au loc peste 400 de evenimente externe, alături de deliciile culinare din diferitele restaurante. În BMW Welt Junior Campus, copiii şi tinerii se pot bucura de tururi cu ghizi şi ateliere pe tema mobilităţii şi a dezvoltării durabile.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.