Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Blogway este din nou alaturi de studenti

Blogway susţine Congresul Naţional al Studenţilor la Comunicare şi Relaţii Publice care va avea loc în perioada 2-4 aprilie. După ce a fost alături de PR&AD Fair, Blogway dezvoltă www.cnscpewb.ro, blogul celui mai important eveniment organizat de PRIME România (Asociaţia Europeană a Studenţilor la Comunicare şi Relaţii Publice).

Blogul creat pentru Congresul Naţional al Studenţilor la Comunicare şi Relaţii Publice are o interfaţă prietenoasă, formatul şi modalitatea de organizare fiind foarte uşor de urmărit pentru cei interesaţi de eveniment. Simplitatea şi culoarea sunt cheia unui blog de succes, un blog capabil să-l direcţioneze pe internaut către informaţiile dorite.

În plus, în cadrul seriei de conferinţe CNSC, Blogway va premia cele mai inteligente întrebari, dar şi cei mai activi participanţi. De asemenea, Blogway va da şansa şi celor mai timizi studenţi de a-şi crea o identitate online prin intermediul unei tombole.

Pe lângă sprijinul pentru dezvoltarea blogului CNSC, Blogway va fi şi gazda unui workshop care se va desfăşura sâmbăta, 4 aprilie, şi care le va oferi participanţilor informaţii importante despre cum se construieşte şi promovează contentul unui blog. Pentru înscrierea la acest workshop, cu locuri limitate, participanţii trebuie să acceseze www.cnscpeweb.ro,  secţiunea Înscriere.

Blogway este conceput ca un instrument uşor de utilizat şi la îndemâna oricui. În acelaşi timp, Blogway reprezintă şi o modalitate de promovare a unor evenimente create şi dezvoltate de şi pentru studenţi. Astfel, Blogway îşi doreşte să se implice în cât mai multe proiecte realizate de studenţii care vor să urmeze o carieră în relaţii publice, marketing sau advertising.

Blogurile au devenit un fenomen de comunicare în masă a opiniilor şi experienţelor personale, o carte de vizită a comunicatorului dornic să exploateze un mediu dinamic şi antrenant.

„Este un nou început pentru Congresul Naţional al Studenţilor la Comunicare şi Relaţii Publice şi ne bucurăm că susţinem acest eveniment de comunicare creat special pentru studenţi. Am pus la dispoziţia organizatorilor mai multe teme de blog pentru a le oferi libertatea de a-şi alege stilul care li se potriveşte cel mai bine.
Suntem în permanenţă în căutare de template-uri şi pluggin-uri noi pentru platforma Blogway, pentru că ne-am propus să transformăm blogul într-un instrument extrem de util pentru persoanele care doresc să îşi exprime virtual punctul de vedere, fără însă a se preocupa de partea tehnică a acestui demers de comunicare. Ne dorim ca blogurile acestor evenimente create pentru studenţi să devină un punct de referinţă în industria comunicării. De aceea, am lăsat în grija organizatorilor fondul, iar noi ne-am preocupat de formă.” declară Flaviu Rădulescu, Managing Director Hostway, compania care a lansat Blogway în urmă două luni.

Aflat la ediţia a VI-a, Congresul Naţional al Studenţilor la Comunicare şi Relaţii Publice a fost lansat de PRIME România în 2003. Anul acesta, CNSC se va desfăşura sub tema “Media Digitală, un imperativ al comunicării contemporane” şi va include o serie de workshopuri şi conferinţe. Înscrierile pentru ediţia 2009 a congresului au început pe 23 martie.

Bucuresti, 24.03.2009

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.