Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bi-interviu despre comunicarea proiectelor culturale

Mihaela Ion, Gathering cultural, foto Sanda Ilies

Un material în exclusivitate pentru PRwave scris de Mihaela Ion

Tocmai ce m-am întors din Timişoara unde am organizat Gathering cultural: Comunicarea proiectelor culturale, alături de patru stakeholderi din domeniu. Am discutat amplu despre modurile de a promova un proiect cultural, am aflat mai multe detalii despre cum fiecare speaker îşi prezintă şi comunică eficient proiectele.

În cadrul acesteui interviu am discutat cu 2 dintre speakeri şi mai specific cu Diana Caducenco şi Elisabeta Varga-Piatek despre provocările pe care le întâmpină în cadrul acestui domeniu.

Diana Caducenco
Diana Caducenco

Diana Caducenco este specialist în comunicare și relații publice, în prezent activează ca ofițer de comunicare la centrul cultural FABER. Are experiență în planificarea campaniilor de social media și influencer marketing, în dezvoltarea comunităților brandurilor, atât pentru companii private, cât și pentru instituții publice și organizații neguvernamentale.

Elisabeta Varga-Piatek
Elisabeta Varga-Piatek

Elisabeta Varga-Piatek este inițiatoarea proiectului “Timișoara la cutie”, la care lucrează împreună cu Dan Ungureanu și Nicoleta Ciocov, dar implicată și în alte proiecte independente de cursă lungă, cum ar fi cele 10 ediții ale Festivalului de Film Ceau, Cinema!. Elisabeta își dorește să contribuie la viața culturală a comunității, bucurându-se de apropierea de oraș prin aceste proiecte de suflet.

1. De ce crezi că unele proiecte culturale extraordinare nu acordă atenţie unei comunicări coerente?

Elisabeta Varga-Piatek: Principalele motive pe care le-aș vedea reprezintă lipsa de timp și resurse. Sau poate ideea că “merge și așa, lumea știe deja de noi”.

Diana Caducenco: Mi se pare că în România, abia acum putem vorbi despre comunicare culturală și despre importanța acesteia în succesul proiectelor culturale. Deoarece am trăit mult timp cu gândul că un proiect, dacă este bine organizat, se promovează singur pe sine, a apărut și preconcepția că nu este nevoie de comunicare specializată sau că aceasta se poate face și de către persoane care nu lucrează în domeniu. Multe proiecte pierd însă atunci când nu acordă atenție comunicării, iar asta se observă în primul rând prin dezinteresul publicului sau prin neînțelegerea sa, și este păcat, deoarece multe proiecte ar beneficia de mai multă atenție din partea oamenilor, dacă ar comunica mai eficient. Cred că un proiect care nu comunică, practic nu există.

2. Se pot face proiecte culturale de anvengură cu echipei mici? Cum arată echipa ta?

Mihaela Ion, Gathering cultural, foto Sanda Ilies
Mihaela Ion, Gathering cultural, foto Sanda Ilies

Elisabeta Varga-Piatek: Cred că e greu să faci un proiect de anvergură cu o echipă mică, pentru că riști să ajungi la burnout foarte repede. Proiectele noastre nu le-aș numi așa, deși sunt complexe, își propun multe activități și parteneriate, mereu suntem atenți la capacitatea noastră umană și financiară și încercăm să nu exagerăm, să trecem peste aceste limite.
Echipa Timișoara la cutie este într-adevăr mică, formată din mine, Nicoleta Ciocov și Dan Ungureanu. Între noi împărțim toate sarcinile, de la producție, aprovizionare, cercetare și dezvoltare noi produse, relația cu clienții și magazinele partenere, comunicarea și promovarea. Desigur, Dan este focusat mai mult pe partea de design, el fiind cel care pune toate ideile noastre pe hârtie, și o face într-un mod nemaipomenit!

Nici la Ceau, Cinema! nu avem o echipă foarte mare, însă aceasta totuși crește pe măsură ce ne apropiem de perioada festivalului, mijlocul lui iulie, când se încing lucrurile și vremea. În ultimul an s-a restructurat un pic echipa, acum avem o echipă de management de 3 persoane, la care se adaugă alte 8 persoane care coordonează diferite aspecte în festival: departamentul invitați, departament tehnic, coordonatori locații, comunicare social media, voluntari. Apoi, ne bazăm pe aproximativ 30 de voluntari, care ne ajută în zilele de festival să meargă totul cum trebuie, în fiecare locație în parte, și fără de care Ceau, Cinema! nu s-ar întâmpla.

Diana Caducenco: Cu siguranță. Nu contează atât mărimea echipei, cât profesionalismul acesteia. Evident, este mai ușor să lucrezi într-o echipă mai mare, în care fiecare este specializat pe departamentul său, dar mi se pare că uneori în echipele mari, se pierde o anumită esență a locului în care lucrezi. Personal, îmi plac echipele mici sau medii, pentru că apuci să înveți meserie și de la colegi și să mai faci și alte lucruri la care poate nu te așteptai, dar care adaugă plusvaloare la experiența ta ca specialist de comunicare.

3. Cum colaboraţi cu artiştii implicaţi în proiecte pe partea de comunicare?

Mihaela Ion, Gathering cultural, foto Sanda Ilies
Mihaela Ion, Gathering cultural, foto Sanda Ilies

Elisabeta Varga-Piatek: Colaborarea cu Dan Ungureanu, cunoscut ilustrator de cărți de copiii, a început de multă vreme, pe diverse proiecte, pe parte de susținut ateliere de ilustrație sau realizarea unui afiș de festival. În momentul în care mi-a venit ideea cu Timișoara la cutie, a fost mai mult decât deschis să pornim acest proiect împreună și de atunci am dezvoltat mai multe versiuni de produse, dedicate cartierului Cetate, Fabric, MiniTimi la cutie (pentru copii de vârste mai mici 4+), Timișoara de colorat, Timișoara la plic, Puzzle cu cartierul Cetate, cărți poștale, boardgame Timișoara la cutie – JOCUL, și câteva colaborări conexe cu Universitatea Politehnica și ADR Vest. Dan este cel care desenează toate materialele din portofoliul Timișoara la cutie, și este o mare bucurie să îl avem în echipă! Munca lui se bazează pe multă cercetare a clădirilor istorice, din cât mai multe unghiuri, și pe multe teste ale machetelor, pentru a avea un produs fezabil.

Artiștii cu care colaborăm pe parte de identitate vizuală la Ceau, Cinema! lucrează de obicei pe baza unui brief despre conceptul ediției respective și, după ce ajungem la varianta care ne reprezintă cel mai bine ideile, ne ajută cu toate declinările de care avem nevoie, pentru a putea avea o imagine unitară în comunicarea evenimentului. Uneori, artiștii ne contactează să ne prezinte câte o surpriză la care au lucrat din proprie inițiativă, din drag de festival, și așa am ajuns să avem în fiecare an cel puțin câte un afiș alternativ. Printre cei cu care am dezvoltat colaborări pe parcursul anilor se numără Răzvan Cornici, Livia Coloji, Ana Kun, Felix Petrescu, Lucian Popovici, Sorina Vazelina, Ștefan Orion, Alexandru Săvescu, Amandine Bănescu, Benedek Levente, Lucian Muntean, Dan Ungureanu. În cadrul ediției aniversare am colaborat din nou cu Sorina Vazelina, cu Lia Pfeiffer, care ne face în fiecare an trofeele, Ioana Satmari, elevă în clasa a 12 și cu bacul la ușă în lunile în care pregăteam festivalul, care ne-a făcut teaserul – animație al ediției X și artista Mimi Ciora, curatoarea expoziției aniversare, care ne-a ajutat să comunicăm istoria festivalului către public.

Diana Caducenco: La FABER, avem atât proiecte pe care le organizăm noi, cât și proiecte pe care le găzduim. Indiferent de tipul evenimentului, noi suntem mereu alături de artiștii implicați și îi susținem pe partea de comunicare. Este tot timpul un proces colaborativ, în care îi integrăm în strategia de comunicare FABER și cred că din acest motiv, mulți artiști și creativi ne-au devenit colaboratori pe termen lung și revin la FABER.

Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul componentei Power Station a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.