Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BestJobs: Efectele muncii remote – angajații lucrează și în vacanță, au proiecte pe lângă job și sunt mai deschiși să devină freelanceri

BestJobs logo

Munca remote a schimbat percepția angajaților români asupra activității lor și a timpului pe care îl acordă responsabilităților profesionale, creând noi obiceiuri de lucru.

Cu o limită tot mai neclară între job și timpul liber pe fondul flexibilizării activității și a posibilității de a lucra de oriunde, tot mai mulți angajați spun că ajung să lucreze și din concediu, dar și că se ocupă uneori de proiecte în afara jobului, devenind astfel mai deschiși la posibilitatea de a lucra în sistem de freelancing, arată cel mai recent sondaj realizat pe platforma BestJobs.

În prezent, 70% dintre angajații români spun că au lucrat sau cred că va fi nevoie să lucreze în vacanță. Cei mai mulți ajung să se ocupe de activități profesionale în timpul liber pentru că nu au înlocuitor (23%) sau pentru că vor să își ajute echipa (22%), în timp ce 19% mărturisesc că sunt obligați să facă acest lucru atunci când apar situații neprevăzute.

49% dintre respondenții la sondajul BestJobs spun că acceptă să lucreze din vacanță doar în situații excepționale, în timp ce 25% fac acest lucru fără nicio problemă atunci când șeful le solicită ajutorul. În schimb, 15% declară că ar fi de acord să rezolve sarcini legate de muncă în timpul liber dacă sunt recompensați suplimentar față de salariu, iar 11% spun că, de obicei, refuză categoric cerințe legate de job atunci când sunt în timpul liber.

Veniturile suplimentare, motivul principal pentru care angajații fac activități pe lângă job
Activitatea în concediu nu este însă întotdeauna legată exclusiv de job, unii angajați fiind deschiși să aloce din timpul liber pentru proiecte suplimentare.

În prezent, mai mult de jumătate (52%) dintre angajații care au participat la sondajul BestJobs spun că au acceptat proiecte în afara jobului, cel puțin ocazional. Astfel, atunci când au lucrat din vacanță, 14% spun că au făcut acest lucru pentru proiecte suplimentare, 24% au alocat din timpul liber și pentru proiecte și pentru job, în timp ce 41% s-au ocupat doar de cerințe legate de job.

47% dintre respondenții la sondajul BestJobs declară că aleg să desfășoare activități suplimentare pentru a-și crește veniturile. Alți 30% iau proiecte extra pentru dezvoltarea personală și cunoașterea de zone noi de activitate, 18% pentru a ajuta alți oameni, iar 6% pentru a-și dezvolta un portofoliu. Dintre cei care au activități suplimentare, 65% se implică în proiecte plătite, în timp ce 35% dedică timpul lor voluntariatului. Doar 38% dintre cei care lucrează pe lângă job își iau proiecte din același domeniu cu jobul actual.

Domeniile care permit cel mai mult angajaților să lucreze în afara timpului de birou sunt Tehnic (24%), Educație și Training (16%), Vânzări (14%), Financiar și Contabilitate (10%) și IT (8%). 9% dintre respondenții la sondajul BestJobs au declarat că au proiecte de Content Creation și Social Media, acestea fiind printre cele mai căutate joburi noi, care permit activitatea de oriunde și cu program flexibil.

Tot mai mulți angajați își doresc să fie freelanceri

Aproape jumătate (47%) dintre respondenți iau în considerare să devină freelanceri, în special pentru flexibilitatea programului și independența pe care o oferă o astfel de activitate, așa cum declară 44% dintre ei. Pentru alți 15% e importantă libertatea de a lucra de oriunde, iar 12% speră la venituri mai mari obținute astfel.

Ca freelanceri, cei mai mulți dintre respondenți (38%) spun că ar vrea să lucreze de acasă, 12% s-ar muta într-o zonă rurală de la noi din țară, 10% de la munte și 9% dintr-o destinație exotică.

BestJobs logo

Sondajul a fost efectuat în perioada 16 iulie – 6 august pe un eșantion de 1.033 utilizatori de internet din România.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.