Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BCR listeaza pe 12 octombrie o noua emisiune de obligatiuni in valoare de 334 milioane lei

bcr obligatiuni

Banca Comerciala Romana (BCR), unul dintre cele mai importante grupuri financiare din Romania, listeaza miercuri, 12 octombrie, o noua emisiune de obligatiuni corporative, in valoare de 334 milioane lei, sub simbolul bursier BCR28C. Aceasta este a treia finantare prin obligatiuni listate la Bursa a BCR din acest an, iar valoarea totala a obligatiunilor BCR disponibile la tranzactionare este de peste 4 miliarde de lei.

„In ciuda unui context de piata dificil, ne propunem sa asiguram normalitate si continuitate in privinta activitatilor noastre pe piata de capital. Receptivitatea investitorilor reprezinta implicit o validare a strategiei noastre de contributie la crearea de prosperitate in Romania. As vrea sa le multumesc colegilor mei pentru eforturile depuse in aceste conditii dificile, investitorilor pentru incredere si partenerilor de la Bursa de Valori Bucuresti pentru capacitatea demonstrata de a oferi permanent cadrul necesar unor astfel de oportunitati.”, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR.

bcr obligatiuni

„BCR este unul dintre cei mai activi emitenti de la Bursa de Valori Bucuresti, folosind cu consecventa bursa ca mijloc principal de finantare. Ne bucuram sa vedem faptul ca a revenit si anul acesta cu doua emisiuni de obligatiuni corporative si o emisiune de obligatiuni verzi, avand o valoare de peste 1 miliard de lei. In prezent, echipa BCR are listate 7 emisiuni de obligatiuni cu o valoarea cumulata de peste 4 miliarde de lei, o performanta care dovedeste eficienta pietei de capital in furnizarea de solutii pentru institutiile financiare. Astfel, activitatea intensa din ultimii 2 ani a facut ca BCR sa fie un partener de baza in promovarea pietei de capital ca resursa de dezvoltare a companiilor din Romania si implicit a economiei romanesti.”, a declarat Adrian Tanase, CEO Bursa de Valori Bucuresti.

BCR a emis si vandut catre 10 obligatari un numar de 668 obligatiuni corporative cu o valoare nominala de 500.000 lei si cu scadenta la 6 octombrie 2028, cu o rata a dobanzii fixa de 9,57% p.a. Emisiunea de obligatiuni care intra miercuri la tranzactionare este a 8 listata de BCR la Bursa si a treia din acest an. Prima emisiune de obligatiuni emisa a ajuns la maturitate, in prezent fiind tranzactionate in total 7 emisiuni corporative si verzi emise de BCR. Cea de-a doua emisiune de obligatiuni, in valoare de 600 milioane lei, se tranzactioneaza din decembrie 2019 sub simbolul bursier BCR26. In 2021, BCR a listat alte trei emisiuni de obligatiuni, dintre care una de obligatiuni verzi: BCR28, BCR28A si BCR28B. Anul acesta, BCR a listat pe piata Reglementata a Bursei de Valori Bucuresti 3 emisiuni de obligatiuni, dintre care prima si a treia corporative, BCR27 si BCR28C, in timp ce a doua a fost o emisiune de obligatiuni verzi, BCR27A.

Membra a Erste Group, BCR este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din Romania, incluzand operatiunile de banca universala (retail, corporate & investment banking, trezorerie si piete de capital), precum si societatile de profil de pe piata leasingului, pensiilor private si a bancilor de locuinte.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.