Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BCR listeaza la Bursa de Valori Bucuresti o noua emisiune de obligatiuni ridicand astfel la 8.8 miliarde lei valoarea tuturor emisiunilor sale de obligatiuni listate pana acum la bursa

BCR listează la BVB o noua emisiune de obligatiuni

O noua emisiune de obligatiuni in valoare de 1 miliard de lei, emisa de Banca Comerciala Romana (BCR), unul dintre cele mai importante grupuri financiare din Romania, a intrat astazi la tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti. BCR29 este a 10-a emisiune de obligatiuni listata de banca la bursa, in ultimii 4 ani, valoarea tuturor acestor emsiuni ajungand la 8,8 miliarde de lei.

Emisiunea consta in obligatiuni senior nepreferentiale, cu o maturitate de 6 ani. Obligatiunile au primit un rating pe termen lung de BBB+ din partea Fitch si Baa2 din partea Moody’s. BCR a emis 2,000 de actiuni cu o valoare nominala de 500,000 RON, cu o dobanda fixa de 7,55% .

„BCR sustine dezvoltarea pietei locale de capital prin investitii responsabile, care au impact direct in societate, si continua sa promoveze educatia financiara si investitionala. De altfel, prin lansarea acestei noi emisiuni de obligatiuni de 1 miliard de lei, readucem in atentie faptul ca piata de capital este un instrument important de finantare pentru economia reala, care sprijina cresterea economica, distribuirea riscului si stabilitatea financiara. Le multumim investitorilor si partenerilor de la Bursa de Valori Bucuresti pentru incredere si pentru ca impreuna stimulam o economie puternica si rezilienta, care genereaza valoare pe termen lung pentru Romania”, a mentionat Sergiu Manea, CEO Banca Comerciala Romana.

BCR listează la BVB o noua emisiune de obligatiuni

„De la recordul din anul 2021, cand Banca Comerciala Romana emitea cea mai mare emisiune de obligatiuni de la acea data pe piata locala, continuand cu debutul bancii in luna mai a acestui an pe pietele internationale, prin listarea primei emisiuni de euroobligatiuni verzi, emisa de o banca romaneasca si pana la noua emisiune de obligatiuni care debuteaza astazi la bursa, Banca Comerciala Romana a demonstrat ca este un partener veritabil in dezvoltarea ecosistemului din jurul Bursei de Valori Bucuresti si, implicit, a economiei Romaniei.”, a declarat Adrian Tanase, CEO Bursa de Valori Bucuresti.

Emisiunea de obligatiuni care debuteaza astazi la bursa este a 10-a emisiune listata de BCR la BVB in ultimii 4 ani. Prima emisiune de obligatiuni emisa de BCR a ajuns la maturitate, in prezent fiind tranzactionate in total 9 emisiuni corporative si verzi. Cea de-a doua emisiune de obligatiuni emisa de banca, in valoare de 600 milioane lei, se tranzactioneaza din decembrie 2019 sub simbolul bursier BCR26.

In 2021, BCR a listat alte trei emisiuni de obligatiuni, dintre care una de obligatiuni verzi, BCR28, BCR28A si BCR28B. In 2022, BCR a listat pe Piata Reglementata a Bursei de Valori Bucuresti 3 emisiuni de obligatiuni, dintre care prima si a treia corporative, BCR27 si BCR28C, in timp ce a doua a fost o emisiune de obligatiuni verzi, BCR27A. In 2023, BCR a listat, in luna mai, emisiunea de euroobligatiuni verzi BCR27E, marcand debutul bancii pe pietele internationale de capital. La toate acestea se adauga emisiunea de obligatiuni in valoare de 1 miliard de lei care intra astazi la tranzactionare.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.