Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BaseLinker și SmartBill își anunță parteneriatul în sprijinul magazinelor online care își doresc performanță în vânzări

Tatiana Șen, co-CEO BaseLinker

Platforma de centralizare și automatizare e-commerce BaseLinker anunță parteneriatul cu SmartBill, un program de facturare și gestiune a stocurilor magazinelor online. Această colaborare facilitează procesul de facturare al magazinelor online pe toate canalele de vânzare din platforma BaseLinker.

Integrarea SmartBill în BaseLinker reduce semnificativ timpul de procesare a comenzilor, practic cu doar câteva click-uri factura fiind gata și trimisă către client. Aplicația SmartBill, disponibilă în panoul de control al platformei BaseLinker, oferă posibilitatea de a conecta magazinul online la sistemul de facturare și gestiune a stocurilor SmartBill.

Astfel, vei putea să generezi, să ștergi și să trimiți facturile create direct din dashboard-ul BaseLinker, pentru toate canalale de vânzare unde îți afișezi produsele, fără a mai fi necesar să transferi manual datele din comenzi. De asemenea, poți actualiza în mod automat stocurile din magazin datorită sincronizării cu platforma SmartBill.

BaseLinker funcționează ca un centru de comandă pentru un business din e-commerce, astfel încât sellerii să își poată gestiona întreaga operațiune de procesare a comenzilor dintr-un singur loc. Platforma conectează magazine online sau marketplace-uri cu programe de gestiune și contabilitate ERP, CRM-uri, companii de curierat, astfel încât să poți gestiona totul dintr-un singur loc.

“Știm foarte bine ce înseamnă ca efort și volum de lucru componenta de gestiune și facturare pentru un magazin online. Atât pentru un start-up cât și pentru un gigant în Ecommerce, vorbim despre operațiuni care consumă timp și, implicit, bani. Integrarea SmartBill în platforma noastră cu beneficii pentru clienții noștri de ambele părți este modul în care ne propunem să fluidizăm aceste operațiuni”, declară Tatiana Șen, co-CEO BaseLinker. Clienții SmartBill înscriși în platforma BaseLinker vor beneficia de un discount de 50% la serviciile platformei de automatizare în primele 12 luni de folosire a acesteia. De asemenea, beneficiile se vor extinde și către utilizatorii BaseLinker, aceștia beneficiind de același tip de discount pentru folosirea platformei de facturare SmartBill.

Tatiana Șen, co-CEO BaseLinker
Tatiana Șen, co-CEO BaseLinker

Integrarea BaseLinker cu SmartBill te ajută să setezi acțiunea dorită, facturile și chitanțele generându-se ulterior automat. Așadar, cu ajutorul acestei tehnologii, din gestionarea unui magazin online va fi eliminată munca manuală, costisitoare și ineficientă.

“Ne dorim să venim în sprijinul antreprenorilor români cu soluții eficiente de optimizare a proceselor de facturare și gestiune a stocurilor care să le ofere acestora posibilitatea de a-și desfășura activitățile de eCommerce în cel mai simplu mod cu putință, propunând functionalități ce reduc la minim munca manuală și riscul de eroare umană și o platformă ușor de folosit, stabilă și sigură dar, mai ales, în pas cu toate actualizările legislative” declară Cristina Boarteș, Sales and Customer Satisfaction Manager la SmartBill.

Cristina Boarteș, Sales and Customer Satisfaction Manager la SmartBill
Cristina Boarteș, Sales and Customer Satisfaction Manager la SmartBill

Integrarea BaseLinker cu platforma SmartBill este posibilă fără a fi nevoie de instalarea unui software dedicat. În plus, dacă un magazin online vinde și pe marketplace-uri străine, BaseLinker facilitează emiterea facturilor în diferite limbi, cu serii de numere și cote de TVA diferite. De asemenea, ai acces la toate datele oricând, de oriunde, fără a fi nevoie să instalezi un program special.

SmartBill este cel mai folosit program de facturare și gestiune, cu peste 60.000 de clienți, care te ajută să rezolvi rapid tot ce ține de facturare și gestiunea stocurilor online.

BaseLinker este o companie poloneză de centralizare și automatizare a proceselor e-commerce, s-a lansat pe piața din România pe 6 decembrie 2021. BaseLinker simplifică procesarea și livrarea comenzilor și fluidizarea operațiunilor e-commerce prin funcții de automatizare, pentru companiile care își doresc creșterea performanțelor în vânzări.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.