Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

AXN România aduce în luna aprilie noi episoade ale celor mai apreciate seriale polițiste și pelicule multipremiate la nivel mondial

FBI Biroul Federal de Investigatii

Momente pline de adrenalină, eroi din viața reală și noi episoade pline de acțiune, suspans și dramă vor fi difuzate în aprilie la AXN. Protagoniștii dinFBI: Biroul Federal de Investigații, NCIS Hawaii, CSI: Vegas, Recrutul și Recrutul: Agent Special, cele cinci producții de tip procedural drama de pe AXN, revin pe miciile ecrane pentru a rezolva misiuni complicate și a dejuca planurile malefice ale celor mai temuți criminali.

Și serile de weekend se transformă în adevărate maratoane de filme. Cinefilii se vor bucura de capodopere cu renumitul actor american Chris Pine, cel mai tânăr actor care îi dă viață celebrului Căpitan James T. Kirk în pelicula Star Trek și filmul Jack Ryan: Agentul din Umbră.

De asemenea, pentru iubitorii de adrenalină, AXN a pregătit seri dedicate filmelor SF, de acțiune și peliculelor fantastice.

FBI: Biroul Federal de Investigații, unul dintre cele mai de succes seriale de tip procedural drama din lume, continuă cu noi episoade din primul sezon, în fiecare luni seara, de la ora 21:00. Serialul spune povestea unei echipe de criminaliști, care își folosesc talentul și inteligența în lupta pentru securitatea Statelor Unite ale Americii.

FBI Biroul Federal de Investigatii

În fiecare joi seara de la ora 21:00, în exlusivitate pe AXN, publicul din România poate urmări sezonul 5 din serialul original Recrutul, unde John Nolan (interpretat de Nathan Fillion), un bărbat de 40 de ani care e decis să-și schimbe viața și se înscrie la Academia de Poliție din Los Angeles pentru a deveni ofițer. Cu toate că este cel mai în vârstă și cu cea mai puțină experiență, Nolan este determinat să-și urmeze visul de a face o diferență în comunitatea sa.

Recrutul: Agent Special, cel mai nou serial de tip procedural drama de pe AXN și spin-off-ul producției de televiziune The Rookie, se concentrează pe activitatea agentului special Simone Clark, cea mai în vârstă începătoare din Academia FBI, care este desemnată să sprijine biroul din Los Angeles. Serialul se difuzează joia, de la 22:00.

CSI: Vegas, continuarea fenomenului global CSI: Crime și Investigații, a fost reînnoit pentru sezoanele doi și trei. În aceste noi episoade, Maxine Roby (Paula Newsome) și echipa ei se află din nou pe urmele celor mai periculoși răufăcători din Las Vegas. Publicul va putea urmări povestea plină de suspans a grupului de criminaliști lunea, de la 22:00.

CSI Vegas

Din orașul păcatelor, acțiunea se mută în fiecare miercuri, de la ora 22:00, în paradisiaca insulă Hawaii. Aici, agenții speciali investighează cele mai crude și bine planificate fărădelegi, care amenință securitatea națională. Sezonul doi din NCIS: Hawaii continuă cu noi episoade pe AXN.

NCIS Hawaii

În plus, fanii detectivilor Seeley Booth și Temperance Brennan, vor avea ocazia să îi vadă în acțiune, marțea, de la ora 21:00, în sezonul 9 din Cititorii de Oase.

Christian Pile este eroul serilor de weekend între 12 și 14 Aprilie. Vineri și sâmbătă, de la ora 21:00, cinefilii îl pot vedea în rolul lui James T. Kirk, în două producții originale Star Trek: Dincolo de Infinit și În întuneric. Duminică seara, de la aceeași oră, Jack Ryan: Agentul din Umbră, ne spune povestea unui fost ofițer de marină și analist CIA care reușesc împreună să dejoace un plan al rușilor pentru distrugerea economiei Statelor Unite printr-un atac terorist.

Chris Pine in Star Trek

Peliculele SF și thriller vor umple serile de weekend între 19 și 21 Aprilie. Ce se întâmplă atunci când, în timpul unui zbor, o femeie îi mărturisește secretele cele mai intime unui străin aflat lângă ea, iar apoi află că acesta este noul șef al companiei unde lucrează? Urmărește palpitanta poveste în Poți să păstrezi un secret? vineri, de la 21:00. Țestoasele Ninja luptă împotriva criminalilor din New York sâmbătă de la aceeași oră, iar Expresul Zăpezii îi poartă pe cinefili într-un viitor post-apocaliptic, când Pământul a intrat într-o eră glaciară devastatoare, duminică seara.

Ultimele zile de weekend din Aprilie sunt dedicate filmelor fantastice. Dincolo de Realitate, Cei ce Veghează și Cronicile Casterilor: A 16-a Lună se vor difuza vineri, sâmbătă și duminică, între 26 și 28 Aprilie, de la ora 21:00 și vor face deliciul celor care vor să evadeze în lumi supranaturale și să ia parte la povești miraculoase.

Primăvara continuă cu acțiune, suspans, mister și emoție. Serialele cu detectivi și producțiile americane multipremiate îndeamnă telespectatorii să pășească în universuri extraordinare, unde lupta pentru dreptate este țelul comun al eroilor AXN.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.