Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

AVAS vinde CUPRU MIN Abrud

CUPRU MIN S.A. Abrud, societate comercială al cărei principal obiect de activitate îl reprezintă extracţia altor minereuri metalifere neferoase, a fost lansată la privatizare miercuri, 28 mai 2008. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a pus în vânzare prin licitaţie cu strigare, 100% din capitalul social al societăţii, respectiv 2.418.480 acţiuni.

Documentele de participare, trebuie depuse cel mai târziu cu o zi lucrătoare înainte de data fixată pentru începerea licitaţiei cu strigare, respectiv până la data de 6 august 2008 ora 12:00, acest termen fiind termen de decădere.Verificarea şi analizarea Documentelor de participare la licitaţie se va face până la data de 07 august 2008 ora 1100. Licitaţia va avea loc in data de 7 august 2008 ora 1200 , la sediul AVAS din str. Promoroaca nr. 9-11, et. 4, sector 1, Bucureşti.

Ofertanţii interesaţi trebuie să cunoască faptul că activitatea principala din cadrul S.C. CUPRU MIN S.A., respectiv extracţia şi prepararea minereurilor cuprifere din zăcământul Roşia Poieni, cu valorificarea concentratului cupros se realizează, în prezent, de către Consorţiul format din S.C. Energo Mineral S.A., S.C. Cuprom S.A. şi S.C. Ipronef S.A. Bucureşti, în baza Contractului de cooperare nr. 1/06.06.2007, încheiat în cadrul procesului de restructurare şi atragere de investiţii conform H.G. nr. 590/2006. Contractul de cooperare este încheiat pe o perioada de 10 ani, cu posibilităţi de prelungire pe perioade succesive de câte maxim 5 ani, dar nu mai mult de 20 ani de la data finalizării (30.08.2007). Drepturile şi obligaţiile principale ale părţilor din Contractul de cooperare, precum şi date cu privire la derularea acestuia sunt prezentate în Dosarul de prezentare.

În prezent, în sarcina societăţii au rămas numai activităţile secundare menţionate mai sus, respectiv: extracţia andezitului şi calcarului pentru construcţii, derocare cu explozivi, transport de marfă şi persoane s.a. Societatea nu deţine obiective miniere a căror închidere a fost aprobata prin hotărâre a Guvernului.

Licitaţia cu strigare se va desfăşura după regula licitaţiei competitive, la cel mai bun preţ oferit, superior valorii preţului de ofertă, în prezenţa a cel puţin doi ofertanţi acceptaţi în baza documentelor de participare depuse. Preţul de ofertă (preţul de pornire al licitaţiei) este de 35,31 lei/acţiune. Preţul minim de vânzare este 38,841 lei/actiune (preţul de pornire al licitaţiei + 10% din preţul de pornire, reprezentând pasul de licitaţie), respectiv 93.936.181,68 lei pentru întregul pachet de acţiuni scos la vânzare de AVAS.

Dosarul de prezentare al societăţii comerciale poate fi procurat, începând cu data de 05.06.2008.

De asemenea, procesul de privatizare a S.C. CUPRU MIN S.A. se află în programul de pre-consultare cu reprezentanţii Comisiei Europene. În urma acestor pre-consultări, eventualele modificări ale elementelor şi condiţiilor prezentei oferte vor fi incluse în Dosarul de prezentare. Dosarul de prezentare va fi actualizat conform prevederilor legale în vigoare. În cazul în care în urma mecanismului de pre-consultare rezultă că procesul de privatizare implică măsuri de ajutor de stat, AVAS îşi rezervă dreptul de a modifica sau de a revoca prezenta ofertă oricând pe perioada valabilităţii ei.

Informaţii suplimentare pentru efectuarea propriului raport de expertiza în vederea întocmirii Ofertei de cumpărare vor fi disponibile în cadrul Camerei de Date organizată la sediul S.C. CUPRU MIN S.A. Abrud în perioada 05.06.2008 – 05.08.2008, pe baza unei taxe de acces direct la date şi informaţii.

Bucuresti, 28.05.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.