Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Au fost anuntati castigatorii competitiei Kinofest 2009

A treia ediţie Kinofest, singurul festival internaţional de film digital din România, s-a încheiat sâmbătă la The Light Cinema cu Gala de premiere a filmelor câştigătoare. Astfel, pentru fiecare din cele 3 competiţii de film (ficţiune, animaţie şi micromovie) a fost desemnat câte un film câştigător, fiind acordate şi câteva premii speciale.

Dintre cele 31 de filme înscrise în competiţie de filme de ficţiune, juriul a decis să acorde titlul de Cel mai bun film de ficţiune Kinofest 2009 filmului Como Conoci A Tu Padre al lui Alex Montoya din Spania. Filmul care a câştigat competiţia de animaţie Kinofest 2009, dintre cele 82 de filme aflate în concurs, este Anhalter, realizat de Daniel Hopfner din Germania. Iar la secţiunea Micromovie filmul câştigator a fost Waiting Chairs, realizat de Ashwin Inamdar din SUA, acesta fiind ales dintre cele 52 de filme aflate în competiţie.

Şi în acest an, Adobe Romania a susţinut excelenţa în artă şi creaţia digitală, oferind premiile pentru câştigătorii celor 3 competiţii Kinofest. Premiile constau în câte o licenţă Adobe CS4 Production Premium, folosit pentru crearea de producţii audio, video şi interactive.

În plus, la această ediţie a fost acordat un premiu de către reprezentanţii Cocor MediaChannel care constă în difuzarea pe mediafaţada Cocor, a trailerului unuia dintre scurtmetrajele înscrise în cele 3 competiţii de film, timp de o săptămână, între 25 şi 31 octombrie. Mediafaţada Cocor este cea mai mare din Europa având 3300 mp de ecrane şi iluminaţii cu LED

Tot sâmbătă a fost prezentat şi un top intermediar al celor mai bine clasate lucrărilor finaliste din competiţia de scurtmetraj AVON Movie for Life, top obţinut din media punctajelor acordate de juriul profesioniştilor şi de publicul Kinofest prezent la proiecţia care a avut loc pe 22 octombrie. Voting-ul pentru scurtmetrajele înscrise în competiţie continuă online, până pe 31 octombrie, pe canalul dedicat de pe YouTube (www.youtube.com/users/avoncosmeticsromania). Concursul se va termina pe 2 noiembrie, când vor fi anunţaţi cei 3 câştigători ai premiilor în valoare totală de 3.000 de euro.

Pe lângă gala de premiere, seara de sâmbătă a inclus şi competiţia de micro-filme, un gen absolut original de filme, reprezentând producţii cu durata de maximum 120 secunde, dar şi o panoramă a creaţiilor absolvenţilor şcolii Gobelins, secţia animaţie – una dintre cele mai apreciate şcoli de animaţie din lume.

De-a lungul celor 3 zile de festival, Kinofest 2009 a prezentat peste 21 de ore de proiecţii, graţie celor peste 169 de filme din 20 de ţări aflate în concurs, precum şi selecţiei speciale şi secţiunii de best-of care au cuprins peste 40 de filme extra-concurs.

În fiecare seara de Kinofest, peste 300 de spectatori au răspuns invitaţiei de a vedea proiecţii speciale, panorame de film şi concerte de muzică indie (Les Elephants Bizzares şi Scout Astray) într-un maraton de care a durat de la ora 5 seara până după miezul nopţii. O mare parte din filmele din competiţie au fost prezentate în premieră în România, fiind producţii selecţionate şi premiate recent la competiţii internaţionale importante (Oscar, Cannes, Sundance, Siggraph, Annecy, Tamper, Veneţia, OneDotZero, BitFilm şi multe altele).

Cele 3 jurii specializate care au evaluat lucrările înscrise în cele 3 competiţii au fost formate din profesionişti din industria filmului şi a publicităţii, astfel: juriul competitiei de fictiune a fost format din Cătălin Saizescu (regizor), Emanuel Lăzărescu (critic de film, Cinefan.ro editor), Claudiu Păun (director of photography) şi Cristina Zaharia (film critic, editor Port.ro); juriul competitiei de animaţie a fost format din Radu Tinc (art director Nano Design), Bogdan Lazăr (creative director, animator Golem Studio), Nicolae Florian Besnea (redactor-sef, FilmeTari.com) şi Cătălin Pop (ilustrator); juriul competitiei de micromovie a fost format din Radu Tinc, Bogdan Lazăr, Nicolae Florian Besnea si Vasile Alboiu (Digital Creative Director, OgilvyOne).

Bucuresti, 27.10.2009

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.