Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Asociația Nature Talks, alături de OTP Bank România și Fundația OTP Bank România, lansează proiectul Săptămâna Verde

Săptămâna Verde

Asociația Nature Talks, alături de OTP Bank România și Fundația OTP Bank România, a lansat astăzi proiectul Săptămâna Verde, un proiect prin care ne propunem să creștem gradul de conștientizare și informare a copiilor din București despre unele dintre cele mai importante teme de mediu: poluarea atmosferică, colectarea separată a deșeurilor și risipa alimentară.

Săptămâna Verde se desfășoară în perioada 30 mai – 5 iunie. Timp de 7 zile, peste 300 de elevi din București vor participa la ateliere de mediu interactive.

Săptămâna Verde

„Organizăm deja atelierele de mediu pentru copii de aproape 2 ani, timp în care am ajuns la peste 3.000 de elevi din București, cu jocuri, machete, experimente și expoziții. În această săptămână, le-am pregătit un „muzeu verde interactiv”, în sediul Fundației OTP Bank România, din București. Trainerii Asociației Nature Talks se vor opri în fiecare zonă și vor vorbi cu elevii aplicat despre poluare atmosferică, colectare separată și risipă alimentară. La finalul atelierului, pe cei mici îi așteaptă o zonă cu jocuri eco-friendly”. —Teodora Iacob, președinte Nature Talks.

La lansarea proiectului „Săptămâna Verde” a fost prezent și ministrul Educației, domnul Sorin Cîmpeanu, care a vorbit despre importanța educației de mediu și despre cum va fi acest proiect implementat în școlile din România, din următorul an școlar.

“Educația de mediu, pentru viitorul planetei este extrem de importantă. Începând de anul viitor, vom avea două programe în școli: ”Săptămâna altfel” și ”Săptămâna Verde”. Singura condiție pe care am pus-o este să nu se desfășoare ambele în aceeași perioadă. Începând cu data de 27 februarie 2023, se va organiza în fiecare școală ”Săptămâna Verde”, la decizia școlii. Este nevoie de multiplicarea exemplului pe care Nature Talks îl dă astăzi, pentru că avem nevoie de specialiști care să prezinte copiilor într-o manieră atractivă subiecte legate de mediu. – Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației.

L-am avut alături de noi și pe domnul Bogdan Balanișcu, secretar de stat în Ministerul Mediului, care ne-a spus despre inițiativele ministerului privind educația de mediu.
​​
Salut inițiativa Ministerului Educației și Administrației Prezidențiale de a introduce Săptămâna verde în programa școlară prin care elevii vor putea ieși în natură și vor avea astfel ocazia de a vedea mai bine efectul schimbărilor climatice. „Săptămâna verde” și campaniile derulate de Ministerul Mediului: „Curățăm România” și „Campania Un’ Doi Trei”, reprezintă o șansă în plus pentru a crește noi generații responsabile. Ne dorim să tragem un semnal de alarmă și să încurajăm tinerii să se implice, să conștientizeze că mediul este casa noastră, a tuturor, să protejeze natura prin adoptarea unei atitudini proactive și preventive în ceea ce privește deșeurile abandonate, dar și prin colectarea selectivă a acestora”. — Bogdan Balanișcu, secretar de stat în cadrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Elevii de la Școala Gimnazială 113 din București au fost primii copii care au participat la atelierele de mediu organizate în cadrul proiectului Săptămâna Verde. Au aflat care sunt principalele surse ale poluării și cum le afectează sănătatea, au fost parte a unui experiment care le-a arătat cum se formează și cum acționează gazele cu efect de seră, au descoperit culorile reciclării și care sunt pașii corecți pentru colectarea selectivă a deșeurilor și au învățat cum să reducă risipa alimentară urmând câteva reguli simple de depozitare a alimentelor.

Copiii au aflat de la medici cum îi afectează problemele legate de mediu.

“Din păcate, poluare ne afectează extrem de mult, dincolo de faptul că pierdem biodiversitate, specii de animale și plante, poluarea ne omoară. Acest fenomen reduce speranța de viață, scade calitatea vieții și, de asemenea, crește numărul de spitalizări. Particulele poluante sunt totodată transportori pentru alte substanțe toxice. În interiorul acestor particule, au fost identificate pesticide sau metale grele, cum ar fi: cadmiu, mercur, arsenic, care ajung la nivelul plămânilor, sunt dizolvate, iar ulterior absorbite în sânge. Toate metalele grele favorizează apariția unor forme de cancer, inclusiv cancer pulmonar.” — dr. Radu Țincu, medic toxicolog ATI Floreasca

“Poluarea are un impact mare asupra mediului și nu putem schimba asta decât prin responsabilitate, iar responsabilitatea vine din cunoștințele pe care le avem. Pacienții cu afecțiuni respiratorii sunt extrem de afectați de nivelul de poluanți din mediul în care trăiesc și, de aceea, foarte mulți pacienți cu boli pulmonare cronice aleg să își schimbe domiciliul dacă acest lucru este posibil, pentru că automat se modifică schema de tratament, scade numărul de inhalatorii pe care le folosesc de urgență. Să nu uităm că tot în ”Săptămâna Verde”, are loc și ”Ziua Mondială fără Tutun”, iar cel mai mare poluant pe care îl avem indoor, în casele noastre este fumatul.” — dr. Beatrice Mahler – manager Institutul ”Marius Nasta”

În sediul Fundației OTP Bank România, a fost amenajată și o „Cameră Verde”, în care copiii au văzut care sunt beneficiile plantelor și cum pot ele purifica aerul din interior. La final, elevii au plantat roșii bio, alături de partenerii de la Letca.

„Preocuparea de a transforma OTP Bank într-o bancă sustenabilă a fost anunțată oficial de curând, iar prin demersurile noastre ne-am asumat strategia în această direcție printr-o serie de inițiative verzi pentru angajați și clienți, precum și diferite angajamente care diminuează amprenta de carbon a băncii. Cred că o investiție în educație, indiferent de natura ei, este o investiție în viitorul societății și suntem mândri să spunem că, de-a lungul celor aproape 18 ani de prezență pe piața românească, OTP Bank este un susținător important în facilitarea educației, prin intermediul Fundației noastre. Împreună cu colegii de la Fundație susținem proiectul ”Săptămâna Verde” și credem că împreună vom ajuta noile generații să aibă un comportament mai responsabil față de mediu” — Mihaela Bouleanu, Director Executiv OTP Bank România Direcția Conformitate End Fragment

„Fundația OTP Bank România a îmbrățișat preocuparea Grupului OTP pentru sustenabilitate și dorește să aducă o contribuție semnificativă educației legate de protejarea mediului. Și cum să realizăm această contribuție mai bine, dacă nu îndreptându-ne către copii? Vom derula, așadar, proiectul ”Săptămâna Verde” și vom avea ocazia să contribuim cu un format prietenos și non-formal la educația copiilor spre o lume mai verde” — Delia Murafa – director Fundația OTP Bank România

În fiecare an, Comisia Europeană organizează EU Green Week, cel mai mare eveniment dedicat măsurilor pentru protecția mediului. Săptămâna Verde Europeană are rolul de a reuni grupuri diverse din societate și factori de decizie, pentru a identifica soluții și pentru a discuta despre cum putem acționa în favoarea mediului.

Săptămâna Verde, organizată de Nature Talks continuă până pe 05 iunie, când este sărbătorită Ziua Mondială a Mediului.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.