Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Asociația M.A.M.E., ONG-ul născut dintr-o întâmplare reală de viață

În urmă cu 7 ani și jumătate, Maria Culescu înființa Asociația M.A.M.E., plecând de la ideea și, mai ales, de la dorința extrem de puternică de a face ceva pentru a schimba în bine condițiile în care sunt diagnosticați și tratați copiii grav bolnavi din România.

Totul a pornit, de fapt, de la propria ei poveste. Maria a fost tratată de cancer la o clinica din străinătate unde a beneficiat de o serie de ședințe Cyberknife. Acolo a avut ocazia să vadă ce posibilități oferă un sistem medical modern pacienților cu afecțiuni grave. “Când îmi amintesc de acea perioadă, simt și acum ce tristețe profundă m-a cuprins gândindu-mă la alți bolnavi din țară care nu aveau posibilități financiare pentru a beneficia de tratamente la clinici în străinătate. Acela a fost momentul în care am simțit cu toată ființa mea că trebuie să fac ceva pentru pacienții din România“, mărturisește Maria Culescu. Așa s-a născut primul proiect ”Atinge o stea” prin intermediul căruia și-au propus să strângă 40.000 de euro pentru un ecograf performant pe care să-l doneze Institutului Oncologic Fundeni. La momentul respectiv, în institut exista un aparat vechi din anii ’80, care nu făcea față tuturor solicitărilor de acest tip.

“Am apelat în primul rând la prietenii apropiați, cei care mă cunoșteau și mă înțelegeau cel mai bine. Însă, cu ajutorul lor, după 4 luni de eforturi, reușisem să strâng doar 4.000 de Euro. Ulterior, am aflat că rețelele mobile pot aloca numere scurte de SMS și m-am hotărât să încerc.” Drumul a fost greu, căci nu exista atunci un capital de imagine, nu câștigase încă încrederea donatorilor, ONG-ul său nu beneficiase de recunoaștere publică prin premii sau prin expunere media. Cu multă voință, perseverență și putere de convingere, Maria a reușit, în cele din urmă, să obțină numărul scurt. Numărul norocos… Campania de SMS a avut succes, iar suma pe care și-a propus să o strângă a fost depășită, ajungând la 19.000 de euro din donații în valoare de 2 euro. Restul fondurilor a venit chiar de la un medic inimos, directorul unei firme de aparatură medicală, care a fost impresionat atât de povestea de viață a Mariei, cât și de cauza pentru care ea lupta. Medicul a oferit diferența de 17.000 de euro necesară pentru achiziționarea ecografului. Pe 17 septembrie 2010, Maria Culescu dona aparatul către Institutul Clinic Fundeni. Astăzi, peste 10.000 de pacienți beneficiază de acest ecograf, fie internați, fie ambulatoriu.

Prin acest proiect, Asociația M.A.M.E. a câștigat încrederea donatorilor și, practic, din acest punct a început să crească, să dezvolte de la an la an tot mai multe proiecte, campanii și evenimente pentru beneficiarii săi. Astfel, de-a lungul timpului, Maria a încercat să coopteze cât mai multe persoane care să susțină, să se implice și să adere la proiectele inițiate și derulate în cadrul organizației, în beneficiul sistemului medical din România.

Astăzi, misiunea Asociației M.A.M.E. este aceea de a oferi sprijin copiilor și tinerilor diagnosticați cu cancer și alte boli grave, precum și celor care provin din medii defavorizate. Misiunea echipei este aceea de a le îmbunătăți permanent calitatea vieții prin oferirea de suport la nivel emoțional, psihologic, social, educațional și material.

Inițialele din denumirea Asociației reflectă, ele însele, principalele direcții de activitate: Maternitate, Advocacy, Medicină, Educație.

În luna iunie 2014, Asociația a înființat Centrul Steluțelor cu scopul de a oferi gratuit servicii de suport și recuperare copiilor aflați în diferite situații de risc socio-medical. Anul trecut au accesat în premieră și fonduri publice, prin granturi norvegiene, ceea ce i-a ajutat să susțină în continuare serviciile de suport și, în același timp, să introducă servicii noi în cadrul Centrului Steluțelor. Astfel, în perioada 01 martie 2015 – 30 aprilie 2016, 140 de copii și 109 părinți au beneficiat de servicii de informare și îndrumare, asistență socială, consiliere psihologică individuală și de grup, consiliere medicală, consiliere nutrițională, juridică, ludoterapie, logopedie, ateliere de terapie emoțională, kinetoterapie, precum și ergoterapie.

O dată pe an, într-o seară magică de noiembrie, are loc ”Balul Steluțelor”, un eveniment caritabil unde oameni cu suflet mare se reunesc pentru a fi alături de copiii bolnavi de care Asociația M.A.M.E. are grijă. Prin valorificarea unor obiecte donate de personalități și artiști, balul își propune în fiecare an să strângă fonduri care să asigure copiilor bolnavi și celor săraci terapiile de care au nevoie în cadrul Centrului Steluțelor.

Mărțișorul, Paștele, Crăciunul, Ziua Copilului și începutul de an școlar sunt alte momente importante din an când asociația, prin campaniile derulate, colectează donații (cărți, jucării, îmbrăcăminte, alimente, rechizite etc.) și le oferă copiilor, în speranța că aduc un strop de bucurie și lumină în sufletele micuților.

În fiecare an, copiii beneficiari ai Asociației se bucură de o săptămână de vis: ieșiri în natură, jocuri, ateliere educative și creative organizate pe parcursul celor 7 zile din ”Tabăra Steluțelor”.

Totodată, organizația oferă sprijin și femeilor diagnosticate cu cancer mamar sau celor care întâmpină diverse probleme legate de sănătatea sânului prin intermediul proiectului ”Planeta Roz”. În doar 2 ani de derulare, peste 200 de femei au beneficiat gratuit de suport și consiliere din partea medicilor colaboratori, în vederea lămuririi unor aspecte legate de sănătatea sânului sau au primit informații despre investigații și tratamente medicale necesare. De asemenea, au participat la ședințe de consiliere juridică, consiliere psihologică individuală sau de grup și ședințe de drenaj limfatic.

În parteneriat cu ARC România și rețelele mobile, Asociația M.A.M.E. alocă și numere de SMS pentru pacienții adulți diagnosticați cu afecțiuni grave pentru a-i ajuta la strângerea de fonduri necesare pentru plata unor tratamente medicale sau intervenții chirurgicale ce nu pot fi efectuate în România.
O campanie importantă derulată de organizație este cea împotriva fenomenului de tip «bullying» pornind de la multiple sesizări venite din partea părinților ai căror copii, fiind diagnosticați cu boli cronice, cu dizabilități sau cu diverse nevoi speciale, se loveau deseori de prejudecățile colegilor de școală. Derulată în perioada iunie 2015-aprilie 2016, campania a informat peste 1500 de elevi din școli și licee asupra efectelor acestui fenomen, încercând să-i sensibilizeze.

De-a lungul timpului, Asociația M.A.M.E. a primit recunoașterea publică la cele mai importante gale ale sectorului nonprofit pentru activitatea sa, care certifică, încă o dată, faptul că prin solidaritate schimbăm lumea in bine: Premiul I –  la categoria “Sănătate”, pentru proiectul privind renovarea Secției de Pediatrie a Spitalului Fundeni și Premiul I la categoria “Voluntarul anului 2012 în domeniul sănătății” acordat Mariei Culescu, ambele oferite în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor; Premiul I – la secțiunea “Apărarea drepturilor individuale/colective” oferit în cadrul Galei Societății Civile (2012) și multe altele. Totodată, Maria a primit și “Diploma de Excelența” acordată de ARC România, în cadrul Galei “Oameni pentru Oameni” 2012, pentru “Excelență în implicarea în comunitate”.

Pe viitor, Asociația își propune să ajute de la an la an tot mai mulți copii și tineri, să continue seria de evenimente și campanii devenite tradiție și să deruleze proiecte pentru cauze speciale.

“Ca să faci cu adevărat bine pentru cei din jurul tău și să obții încredere, indiferent că locuiești în România sau oriunde altundeva în lume, cred că cel mai mult contează transparența. Pentru noi este o preocupare constantă să pregătim rapoarte financiare pe care le trimitem tuturor donatorilor, să comunicăm permanent stadiul în care se află campaniile și proiectele noastre, să justificăm, practic, fondurile primite. Am crescut și vom continua să creștem prin onestitate și prin responsabilitățile pe care ni le asumăm. Pentru toate lucrurile minunate care s-au întâmplat de când a luat naștere Asociația M.A.M.E. le mulțumim tuturor. Si sunt mulți cei care și-au dedicat timpul, creativitatea și resursele și cărora trebuie să le mulțumim: membrii echipei, voluntari, donatori, sponsori, parteneri. Fără încrederea acestora în noi, nu am putea reda astăzi speranța și bucuria copiilor pe care îi ajutăm!“, mărturisește Maria Culescu.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.