Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Asociația ACTIV lansează campania educațională Fii tu! Fii original!

lansare campanie Fii tu! Fii original!

Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV) lansează proiectul-pilot al campaniei educaționale “Fii tu! Fii Original!“, care își propune să informeze și să educe tânăra generație în vederea schimbării atitudinii cu privire la produsele de contrabandă și contrafăcute. Acesta este primul pas dintr-o campanie națională ce se va derula în liceele din București și din țară, până la sfârșitul anului 2019.

“După o atentă observare și cercetare a fenomenului, am ajuns la concluzia că numai prin educație vom reuși să schimbăm atitudinea cetățenilor față de produsele de contrabandă și contrafăcute. De aceea, dorim să ne concentrăm pe latura preventivă prin campania de informare și educare a liceenilor – “Fii tu! Fii original!”. Avem încredere în puterea de schimbare a tinerei generații. Tinerii vor înțelege că joacă un rol important în acest lanț – cel de consumator care influențează radical oferta acestei piețe ilicite”, declară Daniel Mărăcineanu, Director General al Asociației ACTIV.

lansare campanie Fii tu! Fii original!

Achiziționarea de produse provenite din surse ilicite prezintă pe de o parte un risc major pentru sănătatea populației și, pe de altă parte, contribuie la diminuarea veniturilor aduse la bugetul de stat, privat astfel de sute de milioane de euro. Acești bani ar putea fi investiți în domenii prioritare pentru România: educație, sănătate și infrastructură.

“În ultimii ani contrabanda și traficul cu produse contrafăcute reprezintă principala activitate infracțională prezentă la frontierele României. Aceasta s-a dezvoltat foarte mult, comercianții fiind interesați de obținerea unor câștiguri cât mai mari prin eludarea taxelor”, au declarat reprezentanții Poliției de Frontieră.

“Având în vedere rolul pe care autoritatea vamală îl are în securizarea frontierei, respectiv în asigurarea protejării drepturilor de proprietate intelectuală, Direcţia Generală a Vămilor îşi menţine ca prioritate intensificarea controalelor, fiind astfel în permanenţă un partener de nădejde în lupta împotriva traficului ilicit de mărfuri contrafăcute şi pirat”, declară reprezentanții Direcției Generale a Vămilor.

“Prevenirea criminalității este unul dintre pilonii esențiali ai Poliției Române. Prin această campanie ne propunem să prezentăm tinerei generații informații corecte și concrete despre cum pot evita să devină victime sau autori ai infracțiunilor de contrabandă și contrafacere a unei mărci”, declară reprezentanții Institutului pentru Combaterea Criminalității, Poliția Română.

“Produsele cosmetice contrafăcute sau vândute în afara lanțului oficial de distribuție sunt o amenințare reală pentru sănătatea consumatorilor. În comerțul ilicit poți găsit cu ușurință produse expirate, care nu respectă condițiile de stocare, cu ambalaje deteriorate sau desigilate și care nu oferă nicio garanție că legislația privind normele de sănătate și siguranță este respectată. Toate aceste produse sunt ușor accesibile adolescenților, fie că sunt vehiculate în cercurile de prieteni, fie că sunt vândute pe rețele de socializare, online. Tinerii își riscă sănătatea, iar asta cere acțiuni imediate. În completarea eforturilor autorităților de a combate comerțul ilicit și traficul de produse contrafăcute, este necesar să facem consumatorii conștienți de riscurile la care se supun și să îi ajutăm să ia decizii corecte pentru sănătatea lor”, declară Simona FÎRTAT, Corporate Communication and Public Affairs Manager, L’Oreal Romania.

“Este foarte important să îi facem pe tineri să conștientizeze că printr-o singură acțiune, cea de a cumpăra produse contrafăcute, devin atât copărtași, cât și victime ale aceleiași infracțiuni. Astfel de produse ”fake” nu le aduc niciun beneficiu, așa că îi îndemnăm să fie ei înșiși, activi alături de noi ”, a declarat Lara Popescu, secretar general al Asociației ACTIV.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.