Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Asigurarea de Sănătate NN a acoperit costuri medicale în valoare de 24 de milioane de lei în 6 ani

Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Marketing & Operations Officer la NN Asigurări de Viaţă

România este printre țările europene cu deficit important de protecție, multe familii nedispunând de resursele financiare de care ar avea nevoie pentru a acoperi cheltuielile într-o situație neprevăzută. Lansată în 2016, de Ziua Mondială a Sănătății, Asigurarea de Sănătate NN susține clienții să se trateze fără grija banilor atunci când apare o problemă de sănătate. NN, liderul pieței de asigurări de viață, a plătit 24 de milioane de lei pentru serviciile medicale de care au avut nevoie clienții asigurării de la lansare și până în prezent, dintre care 8,5 milioane de lei numai în 2021.

Cu o medie de numai 5 lei pe zi, clienţii pot beneficia de până la 700.000 de lei pe an pentru spitalizare şi intervenţii chirurgicale, inclusiv în situații grave, în funcție de nivelul de acoperire ales. Mai exact, Asigurarea de Sănătate NN acoperă cheltuieli medicale de până la 100.000 de lei pe an, sumă care crește cu 20.000 de lei după fiecare an în care nu a fost nevoie de asigurare până la maximum 200.000 de lei. Iar Asigurarea suplimentară pentru Cancer, Arsuri Grave și Transplant Organe adaugă până la 500.000 de lei pe care clienții îi pot folosi așa cum au nevoie, în maximum 48 de ore de la trimiterea diagnosticului, fără detalii privind cheltuielile.

În rețeaua NN, care include aproximativ 275 de spitale și clinici private din România și din străinătate, costurile de spitalizare și tratament sunt plătite direct spitalelor de NN, iar când aleg să se trateze în spitale din afara rețelei NN, inclusiv cele de stat, clienții primesc o sumă de bani.

Cu Asigurarea de Sănătate NN, clienții beneficiază de sprijin financiar pentru 90% dintre cele mai frecvente afecțiuni. Până în prezent, cele mai multe situații acoperite de Asigurarea de Sănătate NN au fost nașterea unui copil, afecțiuni specifice femeilor, corectarea deviației de sept sau alte afecțiuni ORL și afecțiuni la nivelul genunchiului. Totodată, asigurarea a fost alături de clienți și atunci când au avut nevoie de tratamente pentru copii, principalele situații acoperite fiind afecțiunile virale și gastrointestinale, afecțiunile respiratorii, amigdalitele, polipii nazali sau otitele.

Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Marketing & Operations Officer la NN Asigurări de Viaţă
Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Marketing & Operations Officer la NN Asigurări de Viaţă

„O asigurare bună de sănătate ajută oamenii să se concentreze pe tratament fără grija banilor nu doar când apare o problemă gravă de sănătate, ci mai ales în situațiile medicale care se pot întâmpla frecvent. Asigurarea de Sănătate NN acoperă 90% dintre cele mai frecvente afecțiuni și a fost îmbunătățită în acest an cu noi beneficii care oferă oamenilor acces mai simplu la sprijinul medical de care au nevoie. Cu un proces digital de la achiziție până la plata tratamentelor, clienții pot solicita indemnizația de asigurare în câțiva pași simpli, prin aplicația mobilă NN Direct, iar cererile sunt rezolvate într-un timp foarte scurt, de până la 48 de ore”, explică Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Marketing & Operations Officer la NN Asigurări de Viaţă.

Pentru afecțiuni ușoare, asigurarea oferă din acest an acces la consiliere medicală la distanță din partea medicilor Regina Maria, prin chat direct pe Whatsapp sau în aplicația Regina Maria, ca parte a parteneriatului pe care îl are NN cu Rețeaua de sănătate Regina Maria. În același timp, pentru cazuri complexe, Asigurarea de Sănătate NN a fost completată cu serviciul de tip a doua opinie medicală, atât în România, cât și în străinătate, care oferă acces la peste 500 de medici din 90 de centre medicale de renume din Europa, Israel și SUA. Prin acest serviciu, un navigator medical oferă suport pacientului în întocmirea dosarului medical şi transmiterea lui la diverşi specialişti. Dosarul poate fi transmis și către o comisie multidisciplinară care se întrunește pentru discutarea cazurilor dintr-o perspectivă de ansamblu, având drept scop găsirea celei mai bune soluții asupra diagnosticului şi tratamentului pacientului.

În perioada 2016 – 2021, numărul românilor care au o asigurare de sănătate a crescut cu aproape 70%, ajungând la aproape 370.000 la finalul celui de-al treilea trimestru din 2021, pentru care sunt disponibile cele mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Aproximativ 35% din totalul clienților noi NN din ultimii 6 ani au ales asigurarea de sănătate pentru ei și familia lor, 18% dintre asigurări fiind cumpărate pentru copii.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.